Sport: CFR, tot mai bine

Articolul a fost vizualizat de 2,179 ori

Simerienii par sa nu se mai opreasca dupa începutul dezastruos de campionat, reusind ca în ultimele sase întâlniri sa obtina nu mai putin de 16 puncte (cinci victorii si un meci egal). Ultima lor victima a fost National Sebis, aceeasi grupare care în urma cu vreo doua saptamâni reusea sa plece cu un punct de la Hunedoara.

Ocazii putine, gol decisiv

La fel ca la Hunedoara, elevii lui Dan Cuedan au venit la “ciupeala”, principala lor preocupare fiind aceea de a nu primi gol. S-au asezat cuminti pe doua linii în defensiva si au asteptat pasul gresit al simerienilor. Pe aceste coordonate, ocaziile de gol la cele doua buturi au fost o raritate, ostilitatile ducându-se într-o lupta surda la centrul terenului. Prima oportunitate, daca o putem numi asa, am consemnat-o în minutul 11, când Pepenar i-a încercat vigilenta lui Mersca printr-o lovitura de cap din interiorul careului. Replica a venit peste cinci minute, când Necsulescu a trimis de la 20 de metri putin peste transversala portii aparate de Dragota. Sebisenii puteau intra în avantaj la cabine, dar Gavrilas a trimis cu latul în transversala, din 10 metri, centrarea perfecta venita de la Leucuta (min. 41).

Tot oaspetii s-au aflat în prim plan dupa reluarea ostilitatilor, când Alin Burlacu a vazut al doilea “galben” pentru un fault aiurea facut la centrul terenului (min. 54). A fost momentul în care elevii lui Marius Opric au pus stapânire pe joc, si încet – încet au presat poarta adversa în cautarea golului mult dorit. Gol care va veni pâna la urma în minutul 69, el apartinând atacantului de 27 de ani Raul Lintaru, “repatriat” în vara de la Muresul Deva. Atacantul feroviarilor, aflat la prima lui reusita stagionala, a reluat în gol, din trei metri, un balon revenit dintr-o respingere a defensivei aradene, dupa un sut al lui Pepenar. Finalul nu a mai adus nimic deosebit pe tabela de marcaj, astfel ca seria pozitiva a ceferistilor poate continua la Valea lui Mihai.

CFR Simeria – National Sebis: 1-0 (0-0)

A marcat: Lintaru (min. 54)
CFR: Dragota – Vîrtan, Stroia, Buta, Ungureanu (min. 90, Paduraru) – Gaceanu, Visan, Pepenar, Fagarasanu (min. 90, Soit) – Lintaru (min. 83, Chelariu), D. Dascalescu (min. 69, Suciu).
Antrenor: Marius Opric.
National: Mersca – Feies (min. 83, Ember), Viderok, Burlacu, Lung – D. Inde, Leucuta (min. 86, Turca), Necsulescu (min. 69, Cornea), Gavrilas – Francescu, Fl.Bad (min. 81, Ivancea).
Antrenor: Dan Cuedan.
Eliminat: Alin Burlacu (min. 54 – pentru cumul de cartonase)
Arbitru: Cosmin Corocan (Resita)
Asistenti: Andrei Caluseru (Resita) – Nicolae Radu (Anina)
Stadion: “CFR-Marmosim”. Spectatori: 150

About Ion Bădin