O plimbare la Blidaru – mândria dacilor

Dacă vrei să mergi vreodată la cetatea dacică de la Blidaru ai face bine să fii bine echipat şi destul de bine antrenat.

Cetatea de la Blidaru pare a fi cel mai important punct din sistemul defensiv construit de daci în Munţii Orăştiei

O drumeţie până în locul despre care se crede că, din punct de vedere militar, ar fi fost cea mai puternică cetate a lui Decebal, merită însă efortul. Condiţia este să ai noroc de vreme bună şi să nu fie prima plimbare lungă din an. Cei doi kilometri indicaţi de jos, din satul Costeşti, ca fiind distanţa până în cetate ţi se vor părea cam şase, sau chiar opt.

Un urcuş destul de greu

Spre Blidaru nu există nici măcar un drum de căruţă practicabil, aşa că şansele să fii comod şi să ajungi în cetate cu maşina sunt nule. Cum treci peste râul Grădişte trebuie să faci “prima la stânga” pe o cărare ce trece pe lângă prima casă de vacanţă, aflată tot în stânga drumului, imediat după pod. De aici cărarea începe să urce destul de abrupt. În câteva minute eşti cu mult deasupra văii, iar vechiul motel de la Costeşti, mai noua crâşmă cu terasă şi celelalte case devin din ce în ce mai mici. Te afunzi în pădure şi-ţi dai seama că, dacă ai fi nimerit după o zi cu ploaie, ai fi avut o mare problemă: ai fi alunecat pe covoarele de frunze peste care trebuie să treci, ori pe rădăcinile de copac pe care trebuie să le calci. De câteva ori cărarea se abate destul de mult de la vechiul drum de căruţe, barat acum de copaci mari, căzuţi din loc în loc. Traseul este marcat cu o dungă albastră verticală, însă marcajul e deficitar. Sunt locuri în care eşti nevoit să intuieşti continuarea corectă a drumului.

Urcuşul până la Blidaru durează între 45 şi 70 de minute. Depinde de câte pauze trebuie să faci (ori de câte ţigări obişnuieşti să fumezi). Pădurea îţi dă însă putere. N-o auzi decât pe ea îndemnându-te să mergi mai departe ca să ajungi cu bine în poiana de pe vârful de deal pe care e cetatea.
Înainte de a intra însă în cetate, în luminişul în care te scoate cărarea ai plăcuta surpriză să găseşti un coş de gunoi făcut cum nu se poate mai potrivit, din scânduri, la baza unuia dintre mestecenii de pe stânga. Se portiveşte aşa de bine-n peisaj încât sunt şanse să nu-l observi deloc. Încă 20 de paşi, un pârleaz trecut şi, gata, eşti pe “teritoriul” cetăţii dacice.

Minunăţii antice

De pe culmea de la Blidaru, spre nord-vest se vede clar Mărgura Călanului, locul din care dacii şi-au adus blocurile de calcar cu care şi-au ridicat cetăţile. Pare a fi la vreo 30 de kilometri depărtare. Atât de departe încât efortul dacilor de a transporta zeci de mii de tone de piatră este absolut comparabil cu cel al ridicării piramidelor din Egipt.

Intrarea în cetate se face prin bastionul sudic. Ieşirea din turn spre interiorul incintei iniţiale a fortificaţiei este mult mai îngustă decât intrarea şi plasată în lateral. Urmele unui turn locuinţă situat în centrul părţii “vechi” a cetăţii se mai văd şi acum destul de bine. De aici, întreaga vale ce curge spre Mureş, până la Orăştie se vede şi mai bine decât de la Costeşti. Latura de Est a cetăţii nu avea nevoie de zid puternic, versantul fiind destul de abrupt pentru a servi drept sistem natural de apărare. La fel se întâmplă şi pe o jumătate din partea nordică a fortificaţiei. De aici, pe nişte trepte de pământ stăvilite cu propte de lemn (lucrare făcută în ultimii ani, probabil, de către îngrijitorii din zonă ai cetăţii), cobori spre partea de Nord-Vest. De aici încep a se vedea vechile “cazemate”, dispuse la Nord-Vest şi la Vest, pe latura exterioară a fortificaţiei suplimentare ridicată, cel mai probabil, pe vremea lui Decebal. Arheologii spun că la primul nivel erau spaţii de depozitare şi de locuit, iar la al doilea erau maşinile de război ale dacilor construite chiar cu meşteri puşi la dispoziţie de romani, după pacea din anul 89, e.n. Despre ce maşini de război ar fi vorba, n-am reuşit să aflăm foarte clar, deşi am consultat mai mulţi specialişti în domeniu. Nu se ştie dacă era vorba despre catapulte în toată regula, ori doar despre baliste (un fel resorturi cu ajutorul cărora săgeţi mari şi grele erau aruncate la distanţe considerabile).

Zidurile care au obosit

Ca să vezi cisterna, amenajată după metodă romană, trebuie să cobori sub nivelul terasei, tot în partea de nord. Dacă eşti atent, mai poţi găsi încă fragmente din “tencuiala izolatoare” a cisternei, jos, pe fundul acesteia. Aproximativ 200 de metri cubi de apă puteau fi stocaţi aici. Cisterna, “curăţată” cât de cât cu ani în urmă de studenţi la istorie care şi-au făcut aici practica de vară, arată însă destul de bine, comparativ cu zidurile cetăţii, mai ales cu cele de pe partea vestică. Sub presiunea volumului de pământ dintre cele două rânduri de piatră ale zidului (umflat de apă an de an) blocurile de calcar se desprind şi cad. Ţăruşii de lemn bătuţi din loc în loc nu sunt decât o soluţie disperată. Despre bani pentru conservare la Blidaru nici nu poate fi vorba. Abia s-au obţinut în acest scop bani pentru capitala dacilor, Sarmizegetusa Regia.

Imaginea de acum a zidurilor groase (care au constituit unul dintre motivele pentru care romanii au invadat Dacia cu aproape 200.000 de soldaţi) este aproape dezolantă. Sunt obosite, la fel ca unii dintre cei care de 20 de ani tot încearcă să convingă Guvernul că cetăţile dacice din Munţii Orăştiei sunt la fel de importante, din punct de vedere istoric, ca piramidele egiptene şi că pot fi transformate în surse de venit, prin turism. Însă niciun turist nu va plăti vreun leu pentru a vedea cetăţi dacice lăsate în voia sorţii şi a naturii.