O adolescentă de 17 ani din Hunedoara, premiată pentru că “a inventat” electricitatea cu… lumânări

Articolul a fost vizualizat de 3,926 ori

Alexandra Ferencz, elevă a Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara, a construit o lampă electrică. Nimic deosebit, aţi spune, dar lampa ei electrică funcţionează cu lumânări! Dispozitivul produce lumină cu ajutorul unor elemente Peltier, încălzite pe o parte şi răcite pe cealaltă. Elemente de acest fel au fost folosite şi de experţii NASA atunci când au construit robotul Curiosity, trimis să exploreze solul de pe Marte.

Pasiunea pentru fizică a făcut-o pe Alexandra să exceleze într-un domeniu al băieţilor: meşteritul unor dispozitive inedite şi inovatoare

Pasiunea pentru fizică a făcut-o pe Alexandra să exceleze într-un domeniu al băieţilor: meşteritul unor dispozitive inedite şi inovatoare

Adolescenta care a realizat lampa electrică este elevă în clasa a X-a D şi, recent, a participat la sesiunea de comunicări ştiinţifice la fizică, obţinând locul întâi pe judeţ. „Proiectul este făcut numai din recuperări – povesteşte cu entuziasm Alexandra. Tot ce înseamnă: radiatoare, crocodili, tot-tot-tot e realizat numai din recuperări. Bine, crocodilii ăştia se şi cumpără. Sunt 50 de bani, sau aşa ceva… firele sunt recuperabile… Din surse, în principiu de acolo le luăm. Iar radiatoarele acoperă două elemente, care se numesc Peltier. Ele, fiind încălzite pe o parte şi răcite pe alta, generează curent electric. Normal, ele sunt proiectate pentru răcire, pentru cutiile de voiaj, dar generează şi curent electric. Eu le-am descoperit şi această întrebuinţare”, explică fata. Cum a realizat eleva dintr-a zecea această invenţie inedită? A încălzit elementele Peltier pe o parte, cu ajutorul unor lumânări şi, pentru a face schimbul de temperatură, în cealaltă parte a generatorului de curent electric improvizat a pus câteva cuburi de gheaţă. Cu cât diferenţa de temperatură este mai mare, cu atât elementele folosite de tânăra pasionată de fizică generează mai mult curent electric.

Crocodili, lumânări şi energie

De ce anume a avut nevoie Alexandra pentru a realiza lampa electrică pe bază de lumânări? “În primul rând, de lumânări, desigur”, râde ea. Apoi, de radiatoare şi de elementele Peltier. Şi pentru că n-au mai fost asemenea elemente prin laboratorul de la şcoală, cel cu multe sertăraşe, cele două elemente au fost cumpărate. „Au fost cam scumpe: vreo 40 de lei costă un element, iar eu am folosit două. Apoi sunt «crocodilii», care generează electricitatea, am făcut şi un «booster» de tensiune… Booster-ul ăsta e un transformator de energie. Adică intră în el un număr mai mic de volţi şi iese un număr mai mare. Pe acesta nu l-am făcut eu singură.

M-a ajutat domnul profesor de fizică, Mircea Nistor. Practic, este o bobină din cupru. La ieşirea din transformator pornesc alţi «crocodili», care alimentează lampa cu leduri”. Şi la ce ar putea fi folosită o asemenea invenţie… neobişnuită? Păi, Alexandra s-a gândit că noaptea, de exemplu, ca să citeşti în pat, nu te mai duci să cauţi lampa, să o pui în priză şi să mai consumi şi energie electrică. Mai mult, dacă eşti pe undeva la munte sau într-o pădure şi nu ai nici baterii, nici generator şi nici curent electric, o singură pastilă de ceară, două elementele Peltier şi o mică bobină pot genera suficientă electricitate, cât să ilumineze decent o încăpere, sau vreo câţiva metri în jurul tău. Ca să nu uităm că, în felul ăsta, te poţi bucura şi de romantism, dar şi de avantajele civilizaţiei.

Motor din doze de suc

„Boom-ul meu la fizică a început anul ăsta, cu motorul Stirling. Am încercat de zeci de ori şi am fost când fericită, când dezamăgită. Motorul ăsta mergea… pur şi simplu doar cu aer. Cu aer cald, tot de la o lumânare, avea un piston şi un cilindru, prin care se făcea schimbul de temperatură, se învârtea un arbore cotit şi astfel mergea motorul”. Cu toate încercările, Alexandra n-a reuşit să facă „invenţia” să funcţioneze. Zice că frecările (n.r. forţele de frecare) erau prea mari, iar motorul era pur şi simplu… prea improvizat! „Era făcut doar din doze de suc. Domn’ profesor m-a îndemnat să aleg proiectul ăsta. Eu am venit la dumnealui şi i-am zis: «-Vreau să fac ceva! Îmi place fizica, vreau să lucrez!». «-Bine, atunci. Fă un motor Stirling!» Evident, nu încercasem nicio dată şi a fost şi domn’ profesor curios să vedem dacă ne iese. Ei, nu ne-a ieşit… Asta a fost marea dezamăgire…”, mărturiseşte amărâtă Alexandra. Când a văzut-o dărâmată, profesorul de fizică a venit cu o altă idee: hai să facem un motor electric. Am plecat de la elementele Peltier, mie mi-a venit ideea să îi punem nişte radiatoare şi aşa, încetul cu încetul, am construit motorul pentru lampa cu lumânări.

Stomatolog “cu propriile lui motoraşe”

Deşi a prins „infecţia bună” cu motoarele şi şurubăritul, Alexandra spune că o tentează şi facultatea de medicină, poate cea de stomatologie, dar adaugă că o atrage tot mai mult şi fizica. „Îmi place aşa… să meşteresc tot felul de chestii, propriile mele motoraşe, lucruşoarele mele”. La Timişoara este o facultate de fizică, cu specializarea în robotică, iar pe Alexandra o cam bate gândul să încerce acolo, deşi până acum nici n-a ştiut cât de mult îi place disciplina asta de băieţoi. Credea că îi place biologia şi chimia, mai ales că este membră şi în echipa şcolii „Sanitarii pricepuţi”, una dintre cele mai bune din judeţ, dar şi din ţară. A fost şi la olimpiade de chimie, dar în ultima vreme fizica îi face cu ochiul tot mai des, aşa că Alexandra se gândeşte să transforme „îndrăgostirea” asta într-o iubire pe viaţă. Cum altfel, dacă mama este profesoară de mecanică, iar tata e inginer? „Nu ştiu ce să zic… Poate îi moştenesc pe ei!”, râde cu drăgălăşenie adolescenta.

Marfă nouă, adică veche!

„- Alexandra, Alexandra!”, o strigă o voce, iar un băiat de clasa a cincea aleargă spre ea şi-i arată bucuros nişte piese. Echipa fizicienilor de la „Traian Lalescu” tocmai s-a întors veselă cu o maşină plină de tot soiul de deşeuri de la unul dintre atelierele de reparaţii din oraş. Piciul a găsit un radiator şi l-a păstrat pentru adolescentă. „Lasă-l acolo, pe masă, că-mi trebuie mai târziu”, râde fata. „Ce fericire acuma, pe noi!, adaugă Alexandra, nerăbdătoare. Acuma suntem noi cei mai fericiţi: când primim marfă nouă şi când ne iese câte-un motoraş din ăsta… Marfă nouă, adică veche… că noi tot ce facem, facem numai din resturi, din ce aruncă alţii. Păi noi de-abia aşteptăm pauza, ca să fugim în laboratorul de fizică!”, povesteşte cu atâta patos şi sinceritate Alexandra, că aerul devine cumva cald în jurul ei, de parcă „crocodilii” şi „motoraşele” au tocat definitiv ideea de plictis şi de teamă asociată cu imaginea şcolii tradiţionale.

Inginer electronist la căile ferate germane

Alexandra Ferencz şi lampa ei “vrăjită”

Alexandra Ferencz şi lampa ei “vrăjită”

Referitor la viitorul ei, Alexandra recunoaşte că ar tenta-o foarte tare să plece din Hunedoara. „Pentru că, clar, te poţi lansa altfel. Mă gândesc şi la lucrul ăsta: să plec, să-mi pun nişte baze, iar apoi să mă reîntorc, cu nişte idei, poate cu bani mai mulţi, cu proiecte şi să-i ajut şi eu pe alţi copii, dacă se poate”. O variantă pentru Alexandra ar fi una dintre facultăţile tehnice din Timişoara. De acolo, ar putea să plece cu o bursă în Germania, pentru că fata a învăţat limba germană aproape „la perfecţie”, în regim autodidact. Singură, de la televizor. I-a plăcut mult limba asta, despre care alţii ar spune că-i foarte „colţuroasă”, şi a profitat de faptul că avea prieteni în Germania. A fost un motiv în plus să înveţe: ca să ştie vorbi cu ei. Iar pentru gramatica academică a apelat la ajutorul unei profesoare, cu care a făcut câteva ore de meditaţii. „Cei de la facultate, din Timişoara, trimit frecvent studenţi la burse de specializare în Germania. Au nevoie de specialişti pentru o cale ferată ultra-modernă, care să facă legătura între vestul Europei şi China. Eu, dacă aş pleca, nu m-aş duce să lucrez la căile ferate, ci aş lucra pe partea de electronică”, ţine să adauge Alexandra cea veselă, ambiţioasă şi cochetă.

Cel mai bun proiect de inventică din judeţ

Până atunci, mai meştereşte un pic la lampa electrică pe bază de lumânări şi speră ca proiectul ei, care a fost declarat cel mai bun din judeţul Hunedoara, să fie ales pentru participarea la faza naţională a sesiunii de comunicări ştiinţifice la fizică. Ar fi prima confirmare oficială că fizica ar putea fi, într-adevăr, nu doar o joacă, ci o adevărată turnură de destin. „Pentru faza naţională, care va avea loc la Bistriţa, în 14 iulie, se vor înscrie foarte multe proiecte din toată ţara. De fapt, locurile unu, doi, trei şi prima menţiune se pot înscrie, dar în cele din urmă vor fi alese doar 40 de proiecte. Eu am şanse mari, că am locul unu pe judeţ. Pfff! Comisia a fost alcătuită numai din profesori universitari, iar când am auzit că proiectul meu este câştigător, parcă nici nu-mi venea să cred. Asta mai ales că şi ceilalţi colegi ai mei au venit cu inovaţii interesante. A fost chiar şi un braţ robotic… Oricum, colegii s-au bucurat pentru mine. De altfel, colegiul nostru a luat şase premii din nouă!”, adaugă bucuroasă şi foarte mândră de şcoala ei fata cea delicată din laboratorul de fizică.

About Ada Beraru