Editorial: Un cer de vacanţă

Articolul a fost vizualizat de 1,601 ori

Destul ne-am muncit şi ne-am îngrijorat vreme de 11 luni, aşa că astăzi vă invit la câteva minute de… plănuit o vacanţă. E doar un prolog, desigur, pentru relaxarea adevărată care va să vină. Săptămânalul REPLICA v-a prezentat, în ultimele trei săptămâni, zeci de variante: şi aventură, şi trândăveală, după preferinţe. Fie că buzunarul e mai subţire, aşa că o să vă acordaţi un răgaz de numai câteva zile undeva, prin apropiere, în judeţul Hunedoara, fie că veţi alege o vacanţă tradiţională în ţară ori un concediu pe vreo insulă exotică, un răgaz este absolut necesar. Pentru cei care au muncit cu sârg tot anul, câteva zile de relaxare sunt ingredientul nelipsit din reţeta pentru un început bun, în luna septembrie.

La bunici, cu fericire şi poveşti

Una dintre sursele de bucurie garantată ar putea fi, pentru foarte mulţi dintre noi, casa bunicilor. Care poate fi şi casa copilăriei. Reîntoarcerea la căsuţa pitită între tufe de liliac, pe vreo colină înverzită, este echivalentă cu revenirea în anii fericiţi ai copilăriei, când eram cu toţii mai lipsiţi de griji.
Cine pleacă la ţară şi vrea să facă mişcare poate, în loc să lenevească pe vreun deal uitat de lume, să îi ajute pe bătrâni la întorsul şi strânsul fânului. O muncă neaşteptat de energizantă şi înviorătoare. În plus, lucrul lângă înţelepţii satului vă poate da ocazia să ascultaţi unele dintre cele mai frumoase istorii din vremuri uitate, care încă n-au fost scrise în nicio carte de poveşti.

Pe cărări de munte sau la bălăceală în valuri

Dacă mergeţi cu copiii în vacanţă, ar fi bine să nu vă ţineţi de o agendă anume. Consideraţi concediul o “ieşire din timp” şi dăruiţi-le micuţilor orele dumneavoastră, mai ales dacă de-a lungul anului aţi fost prea ocupaţi să le acordaţi atenţie. Psihologii spun că este bine să cădem de acord asupra unui plan comun de vacanţă, luând în considerare şi ideile sau dorinţele lor. Vara este momentul jocului, aşa că puteţi, de exemplu, să inversaţi rolurile. Lăsaţi-i pe copii să vă înveţe ceva ce dumneavoastră nu ştiţi sau încercaţi împreună noi reţete de gătit.

Redescoperiţi fructele delicioase!

Iulie este luna soarelui prin excelenţă. Este momentul când toate sevele au urcat în fructele colorate şi zemoase, pârguindu-le şi umplându-le de gust şi parfum. Caise, piersici, zmeură, afine, mure, lubeniţă sau pepene galben – toate ne aşteaptă în grădini sau pe poteci de pădure şi ne oferă, de multe ori gratuit, energie şi savoare. Şi nu doar atât! Fructele sunt, în fapt, mici depozite de minerale şi vitamine, uşor de asimilat şi fără efecte adverse. Zmeura, de exemplu, este un antioxidant de 50 de ori mai puternic decât căpşunile şi de 10 ori mai puternic în comparaţie cu roşiile. În plus, zmeura cea aromată are proprietăţi antimicrobiene, este bună împotriva cancerului şi e o sursă de vitamina C, magneziu, cupru şi calciu. Medicii spun că o cură cu zmeură face inutile câteva cutii de medicamente pentru stomac, dar scade şi colesterolul, ameliorează bolile de inimă, de ochi, de plămâni, ajută în caz de obezitate, diabet, dar şi în răceală sau răguşeală.

Întâlniţi-vă cu oamenii dragi!

Vacanţa înseamnă, printre altele, timp liber. Aşadar aveţi ocazia să luaţi bicicleta, trenul sau maşina şi să-i vizitaţi pe oamenii care vă fac să vă simţiţi bine. Că este vorba despre rude sau prieteni, câteva ore sau chiar zile petrecute în compania lor vă vor umple sufletul de bucurie şi vă vor încărca bateriile cu… afecţiunea după care tânjeaţi de săptămâni întregi. Ba mai puteţi face şi rezerve de tandreţe pentru zilele posomorâte ale toamnei. Totuşi, înainte de a deveni “greieri” măcar pentru o săptămână, undeva, departe de agitaţia oraşelor, trebuie să aflaţi un secret: pentru o vacanţă de neuitat, nu căutaţi luxul cu orice preţ! Toată lumea ştie că oamenii din zonele mai sărace sunt mai calzi, mai ospitalieri şi mai apropiaţi, chiar dacă nu sunteţi de prin partea locului. Sau tocmai de aceea. Şi, pentru că nu au prea multe de pierdut, sunt cumva… mai vii şi mai fericiţi. Aşa că este foarte probabil ca starea lor sufletească de bine să vă “contamineze” şi pe dumneavoastră.

Nu vă mai rămâne, deci, decât să fiţi fericiţi.

About Ada Beraru