Edilii hunedoreni fac dezinsecţie cu economie

Articolul a fost vizualizat de 2,149 ori

În fiecare dintre oraşele judeţului, campaniile de dezinsecţie şi deratizare se realizează cel puţin bianual. Anul acesta, însă, edilii hunedoreni au făcut economii, alocând sume mai mici, în comparaţie cu anii trecuţi, iar unii dintre ei nici nu au mai respectat graficul celor două deratizări anuale. Primarii spun că nu au renunţat definitiv la cea de-a doua campanie pentru acest an, dar o vor demara numai dacă va fi cu adevărat nevoie şi în funcţie de banii disponibili la buget.

dezinsectie-deratizareLa Hunedoara, de exemplu, anul acesta, Primăria a cheltuit aproape 386.000 de lei (fără TVA) pentru servicii de dezinsecţie şi deratizare. Anul trecut, în schimb, suma a ajuns la peste 780.000 de lei, în timp ce în 2011 administraţia locală din Hunedoara a cheltuit mai bine de 1.044.000 de lei noi pentru aplicarea procedurilor de trei ori pe parcursul anului. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Hunedoara, Silke Oprean, spune că anul acesta cea de-a doua dezinsecţie, posibil dublată de deratizare, va fi realizată numai dacă vor ajunge banii de la buget. În municipiul Hunedoara, operatorul ales este D.D. CHIM, societate care prestează aceste servicii în baza unui contract de gestiune a serviciilor publice de salubrizare încheiat încă din iunie 2007 pentru cinci ani şi prelungit până la jumătatea lunii decembrie a anului următor.

Dezinsecţie de vară la Deva

Primăria Deva a organizat, chiar în această săptămână, o campanie de dezinsecţie terestră în oraş, ca urmare a faptului că vremea caldă a favorizat înmulţirea insectelor. Campania se desfăşoară cu ajutorul operatorului serviciului de salubritate pentru activitatea de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare a Devei, care este şi la Deva tot D.D. CHIM. Lucrătorii firmei folosesc două produse (K-Othrine şi Deltatim) pentru combaterea insectelor zburătoare (muşte, ţânţari, molii şi viespi) şi târâtoare (gândaci, furnici, ploşniţe, pureci, căpuşe şi păianjeni).

Pentru ca devenii să nu inhaleze aerosoli nocivi, dezinsecţia s-a realizat zilele acestea – potrivit recomandărilor Direcţiei Sanitare – dimineaţa şi seara, iar în timpul zilei, numai ca excepţie, în zonele mai puţin populate ale oraşului. Campania a vizat parcurile “Cetate” şi “I.C. Brătianu”, zonele de agrement “Căprioara” şi “Bejan”, zonele verzi de pe străzile şi din cartierele: Progresu – Horea, Avram Iancu, Gojdu, Bălcescu – Dorobanţi, Dacia – Liliacului, Micro 15, Streiului – Bejan, dar şi cimitirul “Bejan”. În total, suprafaţa pe care se face dezinsecţia este aproape 168.000 de metri pătraţi. Pentru eliminarea insectelor supărătoare, Primăria Deva a plătit peste 18.000 de lei, fără TVA. Consilierul primarului Devei, Laura Chinci, precizează că deratizarea se face de două ori pe an, conform unui grafic stabilit de către Primărie şi D.D. CHIM. “Momentan, pe raza municipiului Deva se efectuează doar procedura de dezinsecţie terestră, urmând ca celelalte acţiuni să fie anunţate locuitorilor Devei”, adaugă Laura Chinci. Aceasta spune că, în cazul Devei, este dificil de precizat ce sumă s-a cheltuit anul trecut pentru dezinsecţie şi deratizare, pentru că lucrările au fost făcute gradual, pe zone ale oraşului şi pe tot parcursul anului.

Haţegul, la toamnă

La Haţeg, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Anca Hălmagi, spune că, din cauza procedurilor de acreditare a operatorilor din acest domeniu de către Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Publice, dezinsecţia şi deratizarea au fost amânate pentru luna august sau, cel târziu, pentru septembrie.

În cantine şi pieţe se acţionează mai des

Şi la Brad, consilierii locali au stabilit că dezinsecţia şi deratizarea se fac de două ori pe an în toate clădirile publice din oraş, cu excepţia cantinei şi a pieţei agroalimentare, unde acţiunile de eliminare a insectelor şi rozătoarelor se fac de două ori mai frecvent. “Sunt zone unde riscul apariţiei insectelor şi rozătoarelor este mai mare, din cauza alimentelor care sunt preparate şi servite în clădirile respective şi care devin, astfel foarte atractive pentru aceste insecte şi animale dăunătoare. Ultima dezinsecţie pe care am făcut-o în municipiul Brad a fost în mai”, explică viceprimarul Aurel Circo. Acesta adaugă că serviciul nu a fost concesionat, ci s-a lucrat în baza unor comenzi rapide, pentru că la momentul respectiv o singură firmă din judeţ era acreditată şi, din cauza supraaglomerării, nu a reuşit să onoreze comanda. “Am lucrat cu TIVKA, o firmă care are tarifele cele mai mici şi este extrem de operativă”, susţine viceprimarul municipiului Brad. Edilul şef-adjunct din cel mai nordic oraş al judeţului adaugă că lucrătorii de la deratizare şi dezinsecţie sunt plătiţi cu 0,07 lei pentru un metru pătrat tratat împotriva dăunătorilor, sumă la care se adaugă costul substanţelor folosite, care diferă în funcţie de spaţiul în care sunt folosite (în interior sau la exterior, pe zonele verzi).

Până acum au cheltuit mai puţin

Potrivit reprezentantei Compartimentului Achiziţii Publice, Florina Trifan, anul trecut Primăria Brad a cheltuit pentru serviciile de dezinfecţie şi dezinsecţie peste 55.000 de lei, iar în 2013, suma alocată pentru aceleaşi servicii a fost de 35.000 de lei. Primarul, Florin Cazacu, mai spune că dezinfecţia şi dezinsecţia au fost făcute în clădirea primăriei, la casa de cultură din oraş, la bibliotecă, la creşă şi la cantina socială, în pieţe, în staţiile de autobuz, dar şi în zonele verzi de pe lângă imobile şi pe malurile pâraielor Luncoi şi valea Bradului. Pentru deratizare, anul trecut, Primăria Brad a cheltuit în jur de 18.000 de lei, iar anul acesta suma este cu câteva sute de lei mai mică. Primarul susţine că serviciile amintite se vor face până la sfârşitul anului, în funcţie de necesităţi, dar şi de disponibilităţile financiare ale consiliului local. Proprietarii deranjaţi de ţânţari sau alte insecte, dar şi de şobolani, pot apela, prin intermediul asociaţiilor, la firmele specializate. Pentru deratizarea şi dezinsecţia pe casa scării şi în subsoluri, preţul este de aproximativ 10 lei de familie.

About Ada Beraru