Bătrânul şi mierea

Articolul a fost vizualizat de 8,239 ori

Are numai sapte clase facute în vreme de razboi si este cel mai bun apicultor din judet. De 70 de ani îngrijeste gâzele aurii, “fetele soarelui”, a recoltat de-a lungul vietii sute de tone de miere, a dat din curtea sa cel putin 5.000 de stupi unor “ucenici” de-ai sai si a fost invitat, ca expert apicultor international, sa puna bazele unor combinate apicole în Insulele Canare sau dincolo de Oceanul Atlantic.

Primul roi pe care l-a avut vreodata familia lui l-a gasit si “l-a prins” tatal sau într-o scorbura, în padure, pe când era copil. Asa a început una dintre cele mai frumoase povesti din viata lui nenea Vlaic, apicultorul din Josani. Îsi aminteste cum, odinioara, stuparii tineau albinele în cosnite, iar apicultorii care aveau acasa fie si numai câteva zeci de cosuri cu roiuri primeau învoire chiar si de pe front să meargă si sa îngrijească de ele. În 1942 a venit prefectul Dumitrescu la ei acasa si l-a trimis pe tatal sau la cursuri serioase de apicultura. Apoi, de la tata a deprins si George, singurul copil al familiei, felul în care trebuie sa-ngrijeasca stupina. De profesie laminator în fostul Combinat Siderurgic, hunedoreanul a ajuns ca, în aproape şapte decenii, sa stie pe de rost toate secretele albinelor.

Şi tot de 70 de ani e abonat la revista de specialitate “Apicultura”. În 2004 George Vlaic, “tatăl” apicultorilor din judeţul nostru, cel care preda de câteva zeci de ani cursuri hunedorenilor de la Cercul Apicol, a fost nevoit să facă un curs, care îi permite ca, la 80 de ani, să practice meseria de apicultor “cu acte în regulă”. A fost nevoie de “ţidulă”, asa ca s-a conformat pâna si el, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Albine a Judetului Hunedoara, medaliat pentru merite deosebite în dezvoltarea apiculturii în România. A făcut cursul şi l-a terminat cu nota 10, dar ceea ce spune totul despre însemnatatea “harnicutelor” în viata lui este pasiunea cu care vorbeste despre albine. Pe când încă muncea la laminoare, în Combinat, si se întorcea obosit acasa, nenea Vlaic nu se aseza la masa pâna când nu verifica stupii si truditoarele mierii. Aşa că… de unde sa înceapa? Ce sa-ti povesteasca mai întâi?

Lectia de apicultura

Ca sa pricepi ceva din lumea asta măruntă si plina de miracol trebuie sa fii macar nitel initiat în tainele stuparitului. De asta nenea Vlaic îti tine mai întâi o “scurta” lectie de apicultura de vreo doua ore: înmultirea albinelor, roirea naturala, tipurile si calitatea mierii… “Daca roiul nu gaseste scorbura şi nu-l iei, fuge trei kilometri spre apus. Si din nou se pune, si iar trimite cercetaşe să caute loc bun. Nu se poate ocupa de apicultura omul care nu cunoaste viata albinelor. Ãla care nu cunoaste viata albinelor nu poate stapâni apicultura. Că multi se ocupă. Ce faci, ce faci, mai?! Vezi ca îti mor, pentru ca nu le-ai înţeles!”, spune nenea Vlaic. Când vine vorba de albine, hunedoreanul are tot timpul la dispozitie. Munceste de dimineata pâna seara prin gospodarie, ca un fecior proaspat întors de la cătănie, desi recunoaşte, şoptit, că îl mai încearcă durerea de spate, iar de lucru la stupi si-ar face tot timpul.

Cunoaste toate modelele de “lazi” pentru roiuri, cele mai bogate locuri de mers în pastoral (Banatul si Dobrogea), bolile albinelor (boala neagră, nosemoza, varoza, acarioza), bazele melifere si adauga ca într-o singura zi – în ciuda celor 80 de ani – e în stare să pregatească pentru iernat chiar şi 25 de stupi! Îi împacheteaza frumos, tapetând peretii casutelor colorate în galben si albastru cu bucati de carton, pentru ca roiurile sa treaca iarna cu bine si gerul sa nu le atingă. Demonstrativ, ridica un pic capacul unui stup, ca sa ne arate cât de cald e acum, în octombrie, “cuibul” albinelor. E fericit aici, printre albinele lui şi asta se vede. Un singur regret are, poate, nenea Vlaic: baiatul lui n-a vrut sa se ocupe de apicultura. A plecat în Canada, ca specialist IT, şi a decis să ramâna peste Ocean. “Mi-a spus ca nu îi place şi eu nu l-am obligat. N-ai ce sa-i faci”, zice nenea Vlaic resemnat. E împacat, oarecum: lasă moştenire toată averea dulce – aurie şi pe truditoarele care-o framântă fiicei, ginerelui şi, de ce nu, celor doua nepoate.

A refuzat Florida si Insulele Canare

De plecat peste Atlantic, în Florida – Statele Unite, ar fi putut sa plece şi el prin anii ’80, ca sa înfiinteze o fabrica de procesare si îmbuteliere a mierii, un combinat apicol în toata puterea cuvântului, dar mama lui, Piladia, era bolnava, asa ca a refuzat. Ca sa-l convinga, autoritatile i-au promis ca îi vor asigura, oricând, în regim de urgenta un bilet de avion: “În opt ore esti acasa”, i s-a promis, dar hunedoreanul n-a primit. Cum n-a acceptat nici un an mai târziu, când a venit si cea de-a doua oferta: specialist apicultor numarul unu în Insulele Canare. “Mi-a promis un vecin, de aici, ca o sa aiba el grija de albinele mele vreme de doi ani, cât trebuia sa stau acolo. «Pai bine, mai, tu nu poti sa ai grija de cei 20 de stupi ai tai!» i-am spus. «Cum o sa ai grija si de ai mei?!»” Ucenici hunedoreanul a avut cu duiumul, dar, ca orice mare maestru, nenea George Vlaic tot neîntrecut a ramas. “Ucă”, asa cum îi zic oamenii-n sat, are mâna buna si la pomii fructiferi şi iubeşte natura din tot sufletul. Întotdeauna a fost un om vesel, nu îi place să vadă ameni trişti şi-i pare rau când vede cu ochiul liber câtă poluare e în jur: „Înainte-vreme nu exista un loc unde să te pui jos si sa nu fie furnica sau greier! Era tot ce vrei!”.

Rovigneta zilnica pentru tot românul

Cât priveste productia din acest an, apicultorul si-a umplut tezaurul cu aproape patru tone de miere. Lingouri fluide, aurii, care asteapta ca piata sa le ofere pretul meritat. Cu toate astea, nenea Vlaic zice ca anul asta a fost un an bun pentru albine, dar nesatisfacator pentru apicultori. „Multi stupari au iesit din iarnă cu familii slabe: la noi în tara au fost pierderi de 30 la suta dintre stupi, din cauza parazitului varoa. Asa ca albinele au cules si s-au dezvoltat, dar tu nu. Trebuie sa le-ngrijesti bine, ca sa ai popor, daca e primavara timpurie. Dacă am avea poporul ăla care merge la tei! Iar dacă Dumnezeu ne da cules mare, albinele fac minuni! Poti sa recoltezi în fiecare zi stupul. Daca vreti, va spun niste ani de… minunea lui Dumnezeu: ’86 a fost cel mai bun an! Atunci am recoltat 6-7 kilograme de miere în fiecare zi. Si altadata… îs bucuros daca-mi baga în stup 100 de grame, ca sa nu merg gol înapoi. Daca nu au ce culege, albinele bat pasul pe loc si se uzează. Cum e la noi, aicea, unde dau foc la hotar si albinele nu mai pot culege salcâm”. În urma cu câtiva ani, pentru ca apicultorii sa nu mai plateasca rovigneta pe un an întreg, având în vedere ca circulau cu pavilioanele numai câteva zile pe an, apicultorul din Josani a mers sa rezolve problema, direct la Guvern: „Ceea ce vorbisem noi, la Prefectura, a ajuns la Guvern. M-au chemat si m-au pus la masa, uite-aşa: aici era Ministerul Transporturilor,

Ministerul de Finante, Ministerul de Interne, Pogea era vicepremier si mai erau doi consilieri. Dupa ce a vorbit Eugen Zorici, numa’ se ridica unu’ de acolo si zice: «Domle’, ceea ce vreţi dumneavoastră, vrea si un pensionar care merge la mare». Şi atunci le-am spus: «Dumneavoastră stiti care-i salutul ţăranului? ». «Nu». «No, vă spun eu: noi, ţăranii, talpa ţării. Una, la mână. Doi: noi n-am venit cu bâta, am venit cu flori. Pai, dumneata pui numa’ un pensionar în faţă. De astea zile am ajuns?». Pe 28 aprilie au promis ca rezolva treaba, ca plecau stuparii la rapita, dar au rezolvat pe 1 ianuarie, pentru toti soferii din tara, nu doar pentru noi”. Pentru ca l-au considerat gospodar, pe nenea Vlaic l-au chemat sa intre în politica şi-au motivat ca ar avea trecere în fata oamenilor, dar el n-a vrut. Si-a vazut în continuare de albinele si gospodaria lui, multumindu-se cu aurul sanatatii, care i-a adus împlinirea pe viaţă.

Brazii cu “lacrimi” de miere

Uneori îl cuprinde nostalgia, şi-atunci îşi aminteste cât de frumoasă şi curată era natura odinioară: „În trecut, acum câteva zeci de ani, înainte de comunism, într-un an m-am dus cu tata sa pun grâu si am gasit picuri de miere direct pe frunzele de pir! Ori gaseam pe lastarii de cer crapaturi din care iesise mierea. În 1963 zice catre mine unul, Marinoiu, de la Deva: «Vino, mai, la Baleia. Că legi centrifuga de brad si toata ziua o storci de miere». Curgea mierea direct de pe brad! Erau insectele numite leonide si carora eu le zic purici verzi, ca ele se hrănesc din lastarul de brad si produc miere. Curgea mierea pe brad, dom’le! Ceea ce nu se mai întâmplă, din cauza chimicalelor si ierbicidelor. Un muşuroi de furnici mentine sanatatea a patru hectare de padure. Nu e nevoie de atâtea chimicale si ierbicide!”.

Cum descoperi falsurile de miere

Expertul nostru, nenea Vlaic, spune ca mierea contrafacuta se poate depista numai prin analiza sau „daca se baga ceva în ea si are umiditate, iei un creion chimic si-l pui în ea. Daca nu mai scrie, înseamna ca e contrafacuta. În mierea buna bagi creionul chimic si scrie tot normal. Fiindca eu sunt bio, oricum, ma controleaza puternic. Iar mierea bio româneasca se cauta foarte mult, mai ales în Germania. Acum au intrat din nou pe piata comunitara Argentina si China, însa mierea lor este produsa în alt climat si nu e la fel de consistenta si de buna calitativ precum a noastra”. Ar mai spune multe apicultorul, daca ar fi timp. Ca-i place tare mult sa-i învete si pe altii si sa le sadeasca în inimi dragostea pentru harnicele muncitoare. Cine vrea sa învete mai multe va putea sa mearga chiar în aceasta iarna la orele cercului apicol, de la Hunedoara, care vor fi sustinute în incinta Scolii Generale Nr. 6. Însa stuparul tot ar mai vrea sa adauge ceva. Pipaindu-şi stupii şi ascultând zgomotele de strană care razbat dinauntru, îti mai povesteste cât de bucuros a fost el când o echipa de japonezi a venit sa le arate cum lucrează, ba au facut si un film. Si-apoi ce mândrie mai mare decât aceea ca documentarul l-a vazut fără a şti nimic despre asta tocmai fiul sau care locuieste în Canada?! Nenea Vlaic ştie că n-a fost întâmplător. De când era un doar un băieţandru trăieşte cu credinţa neclintită că, într-un fel neştiut de noi, oamenii, Marele Stupar rânduieşte minunat şi-n vieţile noastre, ca fagurii pe rame, toate întâmplările.

Tags: ,

About Ada Beraru