Guvernul încurajează chiriaşii să cumpere locuinţele ANL

Articolul a fost vizualizat de 2,693 ori

Pentru că are nevoie de lichidităţi, Guvernul a demarat vânzarea apartamentelor şi garsonierelor ANL, prin intermediul programului “Prima Casă”. Până acum, autorităţile au scăzut în repetate rânduri preţul apartamentelor, însă, în ciuda reducerilor, cumpărătorii nu se înghesuie.

ANL vrea să vândă locuinţele actualilor chiriaşi, cu toate că, iniţial, rostul lor era acela de a adăposti familiile tinere vreme de maximum cinci ani, până ce acestea reuşeau să-şi cumpere o locuinţă

ANL vrea să vândă locuinţele actualilor chiriaşi, cu toate că, iniţial, rostul lor era acela de a adăposti familiile tinere vreme de maximum cinci ani, până ce acestea reuşeau să-şi cumpere o locuinţă

Tinerii chiriaşi pot să apeleze, mai nou, la programul “Prima Casă” pentru a-şi cumpăra locuinţe ANL. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a lansat procedura de cumpărare a locuinţelor prin intermediul ANL. “Am afişat, deja, la blocurile din Deva şi din Brad, informaţii despre această modalitate de a achiziţiona locuinţele respective. Însă cumpărarea lor prin intermediul programului «Prima Casă» este valabilă, desigur, şi pentru chiriaşii din celelalte oraşe”, explică Ionel Savu, inspector teritorial ANL pentru judeţul Hunedoara. Potrivit acestuia, deocamdată, doar chiriaşii pot să cumpere locuinţele, iar cu banii obţinuţi Agenţia Naţională pentru Locuinţe va construi noi imobile. Preţul de vânzare este de 326 de euro pentru un metru pătrat, dar chiriaşii trebuie să ţină cont de faptul că nu vor plăti doar suprafaţa utilă a locuinţei, ci şi cota parte din spaţiile comune. Este vorba de suprafeţele ocupate de casa scării, holuri, uscătorii sau chiar subsoluri, dacă acestea sunt mai înalte de 1,8 metri.

Avantajos pentru deveni

Tinerii chiriaşi trebuie să ştie că pot cumpăra locuinţa doar după un an de la închiriere. Tocmai de aceea, în Deva, spre exemplu, doar două dintre blocurile ANL se încadrează în acest criteriu. Locuinţele celui de-al treilea, date în folosinţă în urmă cu doar câteva luni, vor putea fi scoase la vânzare abia după împlinirea termenului amintit. Inspectorul teritorial ANL Hunedoara mai spune că scăderea preţului, de la peste 400 de euro la numai 326 de euro pentru un metru pătrat, ar putea să-i motiveze pe cumpărători, pentru ca aceştia să-şi plătească apartamentul ANL prin programul “Prima Casă”. Din păcate, preţul de vânzare, unic la nivel naţional, îi avantajează doar pe chiriaşii deveni, unde preţurile la locuinţe sunt mai ridicate. Hunedorenii care locuiesc în oraşele mai mici pot găsi apartamente chiar mai ieftine decât cele din blocurile ANL, aşa că aceştia s-ar putea să nu fie interesaţi să cumpere.

Deocamdată, un singur cumpărător

La Hunedoara, până în acest moment, nimeni nu a fost interesat să cumpere un apartament din cele două blocuri ANL, date în funcţiune în 2007, respectiv 2008. Reprezentanta Primăriei, Silke Oprean, spune că nu a fost depusă nicio cerere de cumpărare pentru vreuna dintre cele 108 locuinţe (60 dintre ele situate pe strada Luncii şi alte 48 pe Aleea Câmpului). Mai mult, trei dintre acestea sunt în acest moment libere, iar hunedorenii au depus 50 de dosare pentru a obţine una dintre ele în calitate de chiriaşi. Tinerii care au până în 35 de ani plătesc chirie pentru o garsonieră doar 54 de lei, cei peste 35 de ani achită trei lei în plus, iar pentru un apartament sumele variază între 68 şi 75 de lei. La Deva, în schimb, preţurile de închiriere sunt mult mai mari. Pentru o garsonieră se plăteşte, tot pe criteriul vârstei, între 57 şi 300 de lei, iar pentru un apartament între 80 şi 325 de lei. Şi tot aici au apărut şi primii cumpărători. Şefa Serviciului Fond Locativ, Asociaţii de Proprietari, Crinela Buciuman, spune că primul devean interesat să cumpere locuinţa ANL a depus deja o cerere în acest sens, urmând să demareze procedurile bancare.

Preţul a scăzut în două rânduri

Până acum, autorităţile au scăzut preţul de vânzare al locuinţelor ANL de două ori la rând. În 2011, preţul pentru un singur metru pătrat era de 448 de euro, indiferent că apartamentul era amplasat în Bucureşti sau în Valea Jiului. Anul trecut, preţul a scăzut la doar 411 euro, pentru ca acum Ministerul Dezvoltării Regionale să fixeze un preţ de vânzare la numai 326 de euro pentru un metru pătrat. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Andrei Nistor, afirmă că, până acum, o parte dintre chiriaşii ANL s-au declarat nemulţumiţi de faptul că trebuie să plătească şi pentru spaţiile comune ale blocurilor exact aceeaşi sumă, ca pentru suprafaţa utilă a apartamentelor. Totuşi, şefa Serviciului Fond Locativ, Asociaţii de Proprietari, Crinela Buciuman, spune că, la Deva, noile preţuri sunt avantajoase şi comparabile cu preţurile pieţei. Anul trecut, de exemplu, pentru a cumpăra un apartament cu două camere, un devean trebuia să plătească aproape 30.000 de euro, în timp ce reajustarea preţului a adus acum valoarea aceluiaşi apartament la numai 22.000 de euro.

Tags: , ,

About Ada Beraru