Hunedoara are cel mai bun înotător junior din România

Articolul a fost vizualizat de 3,525 ori

Înoată de mai bine de 10 ani, ajungând să parcurgă zilnic kilometri întregi în bazinul de la Hunedoara, în timpul antrenamentelor. De la băieţelul fricos, care nu avea curaj să intre în bazin nici dacă apa avea o adâncime de numai 30 de centimetri, Alexandru Ancuţa a ajuns să aibă o colecţie de peste 100 de medalii, dintre care 12 le-a câştigat în urmă cu numai câteva zile, la Campionatele Naţionale de Nataţie de la Hunedoara.

Ca să obţină asemenea rezultate, antrenoarea Anca Băjan a decis să-l înscrie, chiar împotriva voinţei lui, la mai multe probe. Cea care îl pregăteşte de când era un pici spune că Alexandru se cam menajează, aşa că, dacă ar fi lăsat după el – care susţinea că este foarte mult şi foarte greu – nu ar fi ajuns niciodată la asemenea performanţe. Deşi a concurat cel mai des pe culoarul şase, unul dintre cele mai dificile, Alexandru Ancuţa a obţinut 10 medalii la individual şi două cu ştafeta (dintre care şapte de aur) şi pune asta pe seama galeriei. Faptul că au concurat acasă a contat cel mai mult, pentru că sportivii cunoşteau foarte bine bazinul, au avut parte de susţinere permanentă în timpul derulării probelor şi n-au mai avut aşa de multe emoţii.

Ca să ajungă la asemenea performanţe, Alex, care este elev al Colegiului Economic “Emanuil Gojdu” din Hunedoara, a înotat zilnic, ani în şir, şapte-opt ore pe zi. La ora opt dimineaţa este în bazin, la 10 fix trebuie să fie la şcoală, iar după-amiaza reia programul de înot. Rezultatele de excepţie pe care le-a obţinut în timpul Campionatelor de Nataţie care s-au desfăşurat în week-end-ul trecut la Hunedoara l-au motivat pe Alexandru, care acum visează să ajungă unul dintre cei mai buni sportivi din istoria nataţiei româneşti, având ca alternative o facultate de sport sau înscrierea la Academia de Poliţie. “Am vrut să renunţ de multe ori, de foarte multe ori. Am avut noroc şi cu mama şi cu doamna antrenoare, care nu m-au lăsat. Vedeam că ceilalţi copii ies la joacă, iar eu trebuia să merg la antrenamente şi eram aşa de obosit! De multe ori m-a bătut gândul să mă las, dar momentul cel mai critic a fost pe la 13-14 ani”, mărturiseşte sportivul. A avut noroc că are o scutire de frecvenţă de la ore, aşa că – deşi a lăsat-o mai uşor cu temele – profesorii înţeleg efortul uriaş pe care îl face adolescentul la antrenamente şi sunt ceva mai îngăduitori.

Fricosul generaţiei devine delfin

Spune că ar fi bine dacă tinerii care înoată la Hunedoara ar avea la dipoziţie un bazin olimpic, cu o lungime de 50 de metri, însă adaugă că se pot face antrenamente şi în bazinul scurt, de 25 de metri. Mai mult, după părerea lui Alex, bazinul de la Hunedoara este unul dintre cele mai moderne din ţară. Singura problemă cu care se confruntă sportivii ar fi temperatura prea ridicată a apei: pentru că bazinul mare nu este folosit în exclusivitate de sportivii grupei de performanţă, fiind deschis şi celorlalte grupe, cluburi, ba chiar şi publicului, temperatura apei este prea ridicată: 29 de grade Celsius, în loc de 28, cum ar fi ideal. Din cauza asta, la efortul intens pe care îl fac, sportivii consumă enorm, pierd foarte multe oligoelemente şi ajung, uneori, în situaţii de decompensare sau apnee.

Deşi au trecut mai bine de 10 ani de când hunedoreanul a intrat pentru prima oară în bazin, antrenoarea lui îşi aminteşte cum era actualul campion, înainte să înveţe să înoate: “Alex era cel mai disperat dintre copiii din generaţia lui. Pe copilul căruia îi este frică de apă îl laşi prima dată să facă ce simte el, ce simte că îi oferă siguranţă şi, până la urmă, dacă vezi că nu reuşeşti să intervii aşa, trebuie să intervii un pic în forţă şi să-l pui să facă şi ce nu-i place. Campionul nostru nu a avut niciodată probleme în bazinul mic: a avut întotdeauna o aşezare bună pe apă, se mişca bine, dar când venea vorba de bazinul mare, avea o teamă fantastică de apă adâncă. Din păcate, mulţi părinţi cedează presiunii copiilor: că e greu, că le e frică, dar trebuie ţinut cont că întotdeauna copilul va căuta, inconştient, ce e mai uşor pentru el, nereuşind întotdeauna să îşi înfrângă temerile şi frica, însă nu trebuie lăsat întotdeauna după cum vrea copilul. De altfel, nu o dată, grupa mea de performanţă mă vede ca pe duşmanul lor numărul unu, teroristul care îi pune la muncă”, râde antrenoarea campionului, Anca Băjan.

Antrenamente în bazin, pe întuneric

Antrenoarea mai spune că, deşi hunedoreanul este foarte talentat, este un sportiv dificil, din cauza atitudinii sale delăsătoare. Alex însuşi recunoaşte că este de-a dreptul leneş şi că poate mai mult, însă, copil singur la părinţi, firav şi bolnăvicios în prima copilărie, familia l-a menajat întotdeauna, lăsându-l în permanenţă să facă ce doreşte.

Alexandru Ancuţa îşi doreşte la Hunedoara un bazin olimpic cu apă la temperatură de competiţie

“De asta m-au şi adus la bazin. Mă îmbolnăveam foarte uşor, am avut apă la plămâni, iar mama s-a gândit că un sport mi-ar fortifica sănătatea”, îşi aminteşte sportivul. La primul concurs la care a participat, pe când era încă un prichindel, a fost nevoie să se folosească de o plută, care l-a ajutat să se menţină deasupra apei. Erau vremurile când bunica era cea care îl aducea la bazin. Acum ea nu îl mai însoţeşte la fiecare antrenament, însă Alex spune că aceasta nu a lipsit din tribună la campionatele care l-au transformat în cel mai bun înotător junior din ţară, încurajându-l, cot la cot cu familia, prietenii şi colegii. Despre Alex, antrenoarea spune că are talentul unui delfin şi, tocmai de aceea, s-ar bucura să încerce să facă mai mult. “Se vede că Alex a fost cocoloşit în familie. Îmi reproşa zilele trecute că nu sunt mulţumită de el. Nu e vorba de asta, pentru că e evident că rezultatele sunt mult peste aşteptări, însă e vorba de atitudinea lui faţă de ceea ce ar putea să realizeze, dacă m-ar asculta şi ar munci şi mai mult. Eu le-am zis mereu copiilor: «Măi, dacă voi puteţi mai mult, de ce vă complaceţi întotdeauna în mediocritate?» Eu, ca sportivă, am avut rezultate foarte bune, dar nu am avut talentul şi nici şansa lui. Þin minte că înotam într-o apă rece ca gheaţa, de multe ori chiar pe întuneric, pentru că era în perioada comunistă şi se făcea economie la consumul de electricitate”, povesteşte Anca Băjan.

“Campioni la înot, căutăm sponsor”

Ca urmare a celor 12 medalii câştigate, Alexandru are şanse să fie cooptat în Lotul Olimpic şi să primească o bursă olimpică. De altfel, el a particicipat, cu Lotul României, la Campionatele Central Europene, care au avut loc anul trecut, în decembrie, şi unde a luat o medalie de bronz cu ştafeta României. În urma rezultatelor de excepţie obţinute: 14 medalii la individual (dintre care 10 câştigate de Alexandru Ancuţa şi 4 de Cristian Rizan) şi două medalii obţinute cu ştafeta, antrenoarea înotătorilor de la Hunedoara se aşteaptă ca sportivii pe care îi pregăteşte să primească mai multe vitamine, indemnizaţii de efort şi, eventual, premii de la Clubul Sportiv Şcolar sau de la autorităţile locale şi judeţene.

De asemenea, copiii care înoată zilnic zeci de lungimi de bazin, făcând un efort uriaş în comparaţie cu colegii lor care nu practică vreun sport, ar fi extrem de încântaţi ca grupa de performanţă să găsească un sponsor, iar sportivii să le reprezinte imaginea. “Am mai încercat eu să obţin sponsorizări pentru ei, însă nu cred că voi mai face asta, pentru că nu ştiu câte uşi mi s-ar deschide”, mai spune antrenoarea Anca Băjan. “Tentativele anterioare au avut nişte rezultate extrem de dezamăgitoare, despre care nici măcar nu vreau să vorbesc”.

Ancuţa a făcut “valuri”

(Ion Bădin)

Comportare excelentă a tinerilor înotători hunedoreni la Campionatele Naţionale de nataţie în bazin scurt (25 de metri), care s-au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în cocheta piscină de pe malurile Cernei. Tinerii sportivi de la CSŞ Hunedoara au reuşit să obţină nu mai puţin de 16 medalii(!!), cu toate că îşi propuseseră doar trei. Vedeta incontestabilă a delegaţiei hunedorene a fost fără îndoială juniorul de 17 ani Alexandru Ancuţa, care a reuşit un parcurs ieşit din comun, reuşind să cucerească nu mai puţin de 12 medalii, dintre care 7 de aur.

Înzestrat cu un talent extraordinar, înotătorul a dominat categoric întrecerile juniorilor “A”, reuşind să obţină nu mai puţin de şapte titluri de campion al României. El s-a impus în probele de 50 de metri fluture, 50 de metri spate, 100 metri spate, 100 de metri mixt (cu un nou record naţional, 58,31 secunde), 100 metri fluture, 200 de metri spate şi 200 de metri mixt. El şi-a completat panoplia de medalii cu alte trei de argint (două cu ştafeta de 4×50 metri, alături de Cristian Rizan, Paul Chiriţoiu şi Daniel Scurtu, şi una în proba de 400 de metri mixt) şi cu alte două de bronz la 50 şi 100 metri bras. La parcursul excelent al acestor campionate a mai plusat şi colegul său de 17 ani, Cristian Rizan. Hunedoreanul a cucerit şi el patru medalii: una de argint în proba de 100 de metri bras şi trei de bronz la 50 şi 200 de metri bras, respectiv 100 metri mixt. Evoluţia formidabilă a lui Alexandru Ancuţa a lăsat-o fără replică pe Anca Băjan, care se ocupă de pregătirea înotătorilor hunedoreni. “Când îţi propui trei medalii şi obţii de cinci ori mai multe, ce poţi să mai spui. Cuvintele sunt de prisos.Sunt extrem de mulţumită de evoluţiile elevilor mei. Alex este fantastic. A reuşit să surprindă pe toată lumea, însă este clar că este cel mai bun junior din ţară. Din nefericire, aceste medalii l-au costat, el având probleme serioase la umăr, însă sperăm să trecem cu bine peste ele”, a declarat antrenoarea înotătorului. 

Tags: ,

About Ada Beraru