Devoratorul de gazete. Negreşit!

Articolul a fost vizualizat de 1,687 ori

Pe prima pagină a Ziarului Hunedoreanului, găsim următorul subtitlu: „La numărul 250 din Băcia locuieşte o familie cu zece membrii: părinţii şi opt copii, fraţi prin alianţă, cu vârste cuprinse între 4 şi 25 de ani”. Pluralul de la membru, e membri, iar membrii este forma articulată, iar corect era: „La numărul 250 din Băcia locuieşte o familie cu zece membri…”. E simplu dragi colegi: “membri” –plural nearticulat, “membrii” – plural articulat.1

Toată presa locală a scris despre ruteanca tânără care s-a remarcat la Istanbul, în timpul lui Soliman Magnificul. Începutul articolului din Mesagerul Hunedorean sună aşa:

2

„Celebrul, de acum serial, Suleyman Magnificul, a adus în atenţia publicului larg o femeie care s-a impus în înalta societate otomană din secolul al XVI-lea dominată de poligamie şi de condiţia umilă a femeilor. Societatea islamică impunea un statut diferit asupra unor aspecte ale condiţiei femeii, abordări noi şi diferite de cele ale Europei. Cea care a schimbat, măcar temporar, condiţia şi percepţia femeii în Imperiul Otoman a fost o ruteancă din Galiţia, Alexandra Lisowska, cunoscută sub titlul turcesc de Hürrem Haseki Sultan concubină, apoi soţie a lui Soliman Magnificul, sultanul în timpul căruia Imperiul Otoman a ajuns la maxima putere şi înflorire”. Bănuiesc că autorul textului a luat virgulele şi le-a aruncat pur şi simplu în text, iar ele s-au aşezat unde s-a nimerit (şi nu întotdeauna s-a nimerit corect). De exemplu, prima frază mi s-ar părea mai corectă în următoarea variantă: „Celebrul, de acum, serial Suleyman Magnificul a adus în atenţia publicului larg o femeie care s-a impus în înalta societate otomană din secolul al XVI-lea, dominată de poligamie şi de condiţia umilă a femeilor.”
î Cei de la Ziarul Hunedoreanului au probleme şi cu spaţiile, astfel că a rezultat următoarea formulare pe prima pagină a ziarului: “În decembrie 2007, Emese Turi şi Şandor Varga au intrat într-o casă de amanet din Hunedoara, au împuşcat-o în cap pe angajată şi aufugit cu patru kilograme de bijuterii.”

3

Amarildo Szekely, în Ziarul Hunedoreanului, printre altele, îl citează pe primarul din Sântămăria Orlea, în legătură cu monumentele de pe raza comunei, iar acesta precizează atunci când se referă la familia Nopcsa: „Despre unul dintre membrii acestei familii se ştie că a avut o intensă activitate de cercetare, acesta descoperind depozite fosilifere de dinozauri pitici, în satul Sânpetru, activitatea arheologică de acolo luând o amploare mai mare după 1970.” De ce se vorbeşte de arheologie în contextul referitor la cercetarea dinozaurilor? Că doar nu arheologii se ocupă de studierea acestor fosile… Ca să fie clar celor care au spus, sau scris, cele citate: arheologia este ştiinţa care se ocupă de cercetarea, investigarea urmelor activităţii UMANE din trecut, iar dinozaurii şi oamenii au fost contemporani doar în filme şi poveşti. În rest, în realitate, dinozaurii au dispărut cu câteva zeci de milioane de ani înainte de apariţia omului.
5Pe site-ul HunedoaraMea.ro, Ioana Pop ne oferă câteva informaţii în legătură cu Festivalul Renascentist care va avea loc începând de joi: „Dacă sunteţi din Deva, Hunedoara sau Orăştie vă este mai simplu pentru în aceste oraşe au loc spectacole.” – corect era: „Dacă sunteţi din Deva, Hunedoara sau Orăştie vă este mai simplu, pentru că în aceste oraşe au loc spectacole”.

6

 

Tot ea ne spune că: „Artiştii de <Renaissance> vor fi prezenţi şi la Orăştie, duminică, în ultima zi a festivalului.” – ce sunt „artiştii de <Renaissance>”?, cred ca a vrut să scrie: „artiştii de la <Renaissance>”, ţinând cont că “Renaissance”, în acest context, se referă la o formaţie de dans.

6 a

Pe site-ul cotidianului Servus Hunedoara citim o ştire ale cărei detalii ni se promit pe ziua următoare, în ediţia tipărită. Dar după ceea ce am citit în această informare pe scurt, după tonul autoarei, parcă nu îmi mai vine să citesc mai multe, deoarece eu consider că e bine ca cei care fură să fie prinşi: “I-a fost imposibil să reziste tentaţiei de a pune mâna pe bani, iar acest lucru l-a băgat în belea şi, în final, în arestul poliţiei.  Ce e şi mai trist pentru tânăr e faptul că după această ispravă, oamenii legii au reuşit să-l dea în vileag şi pentru o faptă similară comisă în luna august a acestui an.”

7

În Ziarul Hunedoreanului, Daniel Guţă ne informează în legătură cu rezultatele investigaţiei din spitalul din Hunedoara – virgulele se aşează, din nou, unde vor ele, topica reprezintă şi ea o problemă pentru autor, aproape în fiecare frază este cel puţin o greşeală: “Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara a informat că în urma investigaţiilor efectuate în spitalul din Hunedoara, unde în urmă cu o săptămână au decedat cei doi bebeluşi nu a fost semnalată prezenţa bacteriei care ar fi provocat moartea pruncilor.” – eu aş fi scris: “Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara a informat că, în urma investigaţiilor efectuate în spitalul din Hunedoara, unde în urmă cu o săptămână au decedat cei doi bebeluşi, nu a fost semnalată prezenţa bacteriei care ar fi provocat moartea pruncilor.”; “Potrivit reprezentantei DSP Hunedoara, investigaţia epidemiologică va continua privind maternitatea din Hunedoara.” – cred că suna “mai în limba română”: “Potrivit reprezentantei DSP Hunedoara, investigaţia epidemiologică privind maternitatea din Hunedoara va continua.”; “În urmă cu o săptămână, în maternitatea din Hunedoara doi bebeluşi au decedat, din cauza unor pneumonii cauzate, cel mai probabil potrivit medicilor legişti, de microbul klebsiella.” – corect era: “În urmă cu o săptămână, în maternitatea din Hunedoara, doi bebeluşi au decedat, din cauza unor pneumonii cauzate, cel mai probabil, potrivit medicilor legişti, de microbul Klebsiella.”

8

8a

În Ziarul Hunedoreanului un titlu ne anunţă că „De la primărie la mină şi mai apoi în şomaj. Fostul primar al Aninoasei, Ilie Botgros, se disponibilizează”. Era bine ca numele „Ilie Botgros” să nu se pună între virgule, deoarece bănuiesc că nu e singurul fost primar al localităţii Aninoasa.

9

 

Tags:

About Chioru' Corectoru'