Privaţii fraudează mai mult ca statul fondurile europene

Articolul a fost vizualizat de 1,245 ori

Numărul cazurilor de fraudă cu fonduri europene s-a triplat în 2012 faţă de 2010, iar mediul privat este cel care fraudează cel mai mult banii comunitari, potrivit unui studiu al Societăţii Academice Române.
fonduri europeneÎn ceea ce priveşte cazurile de fraudă stabilite şi verificate, studiul SAR arată că există o creştere de la 15 la 35 de milioane de euro, iar la cele de fraudă suspectată de la 20 la aproape 90 de milioane de euro.

Mai multe la privat

Cele mai multe fraude au fost comise de companii private (60 de cazuri) şi doar 30 de către autorităţile publice, deşi percepţia este, în general, că fraudele sunt făcute de stat. Folosirea de documente şi declaraţii false, fals în înscrisuri, schimbarea destinaţiei fondurilor, falsul intelectual şi înşelăciunea sunt cele mai frecvente “tactici de fraudare”, conform sursei citate.

Unde se poate frauda?

Fondurile cele mai expuse fraudelor sunt cele de pe PHARE, SAPARD, Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Regională (FEADR), menţionează aceeaşi sursă.

About Adrian Sălăgean