Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 1,277 ori

Salarii

Guvernul a negociat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru anul viitor o majorare salarială cuprinsă între 3-4% pentru profesori debutanţi şi medici rezidenţi, pentru celelalte categorii bugetare o astfel de creştere depinzând de veniturile existente, au declarat surse oficiale.

Evaziune pe minus

Producţia fiscalizată a crescut la făină cu peste 10% şi la pâine cu 15% după reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, începând cu 1 septembrie, a declarat sâmbătă Aurel Popescu, preşedintele patronatului Rompan. Totodată, pâinea s-a ieftinit cu mai mult de 12%.

Ofertare ROMGAZ

Oferta publică Romgaz a fost un succes, subscrierea a fost finalizată la un preţ de 30 de lei/acţiune, iar suma totală obţinută a fost de 1,734 miliarde lei (390,9 milioane euro, respectiv 534,63 milioane dolari SUA), a anunţat vineri ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Cota rămâne unică

Cota unică va fi menţinută la actualul nivel de 16%, fără să se treacă la o impozitare progresivă, deoarece aceasta reprezintă o decizie adoptată încă de la formarea Uniunii Social-Liberale, a declarat premierul Victor Ponta, citat de Mediafax. Întrebat dacă susţine trecerea la o cotă progresivă de impozitare, de 16%, 18% şi 20%, Ponta a răspuns că susţine principiul la modul general, dar nu pentru acest moment.

Drepturi de autor

Guvernul va păstra actualul sistem pentru contribuţiile de asigurări sociale aferente veniturilor din drepturi de autor, precum şi pentru veniturile obţinute de persoanele fizice autorizate, a declarat luni ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, la finalul negocierilor cu FMI.

Pensii pe plus

Potrivit premierului Victor Ponta, anul viitor, Guvernul va indexa toate pensiile din România cu un procent de 3,76 la sută.

Buget 2014

Bugetul pe anul viitor a fost construit pe un PIB de 657 – 659 miliarde lei, cu o creştere economică de 2,1% (scenariu de bază), şi o inflaţie cu puţin peste 2%. Deficitul acceptat de FMI este între 2,2-2,3% din PIB.

About Adrian Sălăgean