Autostrada salvează vieţi: cifrele o dovedesc

Articolul a fost vizualizat de 1,967 ori

Deşi încă incompletă şi fără “ieşiri” spre judeţele vecine, Alba şi Timiş, “peticul” de autostradă utilizat în judeţul Hunedoara a salvat deja două vieţi. Asta pentru că, din mai, de când a fost inaugurat tronsonul Deva – Orăştie, porţiunea hunedoreană din A 1 a “absorbit” nu mai puţin de 60 la sută din traficul existent pe DN 7. Problemele rămân pe drumul naţional de la Şoimuş spre Zam.

Autostrada Deva – Orăştie a preluat 60 la sută din traficul de pe DN 7, dintre cele două oraşe

Autostrada Deva – Orăştie a preluat 60 la sută din traficul de pe DN 7, dintre cele două oraşe

În perioada 1 ianuarie – 12 noiembrie 2012, pe DN 7, între Deva şi limita judeţului cu Alba, au avut loc 17 accidente grave, soldate cu patru persoane decedate, 14 rănite grav şi opt rănite uşor. În 2013, în acelaşi interval, pe aceeaşi porţiune a DN 7, s-au petrecut 13 accidente grave, soldate cu doi morţi, 13 răniţi grav şi şapte persoane care au suferit răni uşoare. Diminuarea ar fi fost şi mai evidentă, dacă întreaga porţiune de autostradă dintre Şoimuş şi Aurel Vlaicu ar fi fost funcţională de la 1 ianuarie anul acesta.

60 la sută, şi atât

Şeful Serviciului de Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Hunedoara, comisarul – şef Dan Micu, spune că evoluţia pozitivă a numărului de accidente grave de pe porţiunea DN 7, dublată de autostradă, se datorează în principal faptului că 60 la sută din traficul care tranzita zona dintre Aurel Vlaicu şi Deva a fost absorbit de şoseaua de mare viteză. “Din fericire, pe autostradă nu am avut, până acum, evenimente grave. Numărul accidentelor este mai mic pentru că pe autostradă nu sunt pietoni, nu sunt intersecţii, iar seria exemplelor de acest gen poate continua.

Din păcate însă, după estimările noastre, autostrada nu va absorbi mai mult decât a reuşit deja, adică 60 la sută din traficul de pe DN 7. Asta pentru că avem trafic spre şi dinspre Hunedoara, Valea Jiului şi Caraş-Severin, care trebuie să treacă şi acum pe DN 7, fie că foloseşte sau nu autostrada pusă deja în funcţiune.

O parte din această problemă s-ar rezolva, dacă am avea încă un nod de autostradă amenajat în zona localităţii Sântuhalm, nod care va deservi mai bine municipiile Deva şi Hunedoara”, adaugă comisarul-şef Dan Micu. Asta chiar dacă la Simeria Veche există deja un nod de autostradă ce face legătura cu DN 66. Aşa cum la Sebeş sunt prevăzute trei asemenea noduri, iar centura Sibiului are nu mai puţin de şase (cinci definitive şi unul provizoriu), un nod de trafic ar putea fi adăugat la autostradă şi pe porţiunea dintre Uroi şi partea estică a Devei, mai ales că actuala descărcare de la Şoimuş are caracter provizoriu.

De la Veţel încolo…

Dan Micu mai spune că problemele de trafic şi, implicit, numărul de accidente grave de pe DN 7 rămân actuale pe porţiunea care încă nu este “dublată” de autostradă, cea cuprinsă între Veţel şi Zam. Aici se înregistrează chiar o creştere cu 3 la sută a numărului de evenimente rutiere cu consecinţe grave, faţă de anul trecut. Oarecum, evoluţia este explicabilă: pe porţiunea dintre Veţel şi Săcămaş valorile de trafic ating, mai ales vara, valori cuprinse între 38.000 şi 48.000 de vehicule în 24 de ore.

Mai încolo de Săcămaş, valorile de trafic sunt un pic mai reduse, o parte dintre vehicule fiind preluate de ruta spre Timişoara prin Dobra şi Lăpugiu de Jos. Până să ajungem pe autostradă până la Lugoj vor mai trece cel puţin trei ani. În perioada imediat următoare se va da în folosinţi primul lot din tronsonul Lugoj – Deva, cel dintre Belinţ şi Traian Vuia. Pentru loturile 2 şi 3 contractele au fost semnate de către CNADNR şi constructori abia luna trecută.

Lotul 4 a fost atribuit în luna august, însă în toate cele trei cazuri durata perioadei de proiectare este de şase luni de la ordinul începerii lucrărilor, iar durata de execuţie a acestora este de 24 de luni. Experienţele româneşti de până acum de pe Coridorul lV pan-european arată, cu o singură excepţie (între Lugoj şi Timişoara, zonă de câmpie unde un lot a fost terminat înainte de termen), că lucrările vor avea întârzieri. Constructorii vor trebui să facă faţă unor adevărate provocări, mai ales în zona deluroasă dintre Dumbrava (judeţul Timiş) şi Dobra (judeţul Hunedoara).

About Ciprian Iancu