“Arhaica”, trupa care readuce legendele româneşti în muzică

“Arhaica este un proiect muzical în care nişte percuţionişti şi o vocalistă fac ceea ce ştiu mai bine: cântă. Sunt muzicieni, în mare parte din Deva, care interpretează prelucrări din folclor, sau piese originale. E frumos, e românesc, de la noi de acasă”. Liderul “Arhaica”, Radu Barb, surprinde astfel, în câteva cuvinte, esenţa celei mai “proaspete” trupe din judeţul Hunedoara. Este un proiect inedit, care exploatează folclorul şi vechi mituri autohtone.

Costumele populare, condimentate cu măşti şi instrumente de percuţie tradiţionale, atrag din prima atenţia oricărui fel de public

“Arhaica” nu trebuie doar ascultată, este o trupă a cărei prezenţă scenică impresionează şi, prin urmare, trebuie văzută. Chiar de la primul concert, Radu Barb, Marci Costa, Constantin Popa, Giani Moldovan, Nicolae Vornicu şi solista Nicoleta Maşniţă au încântat miile de oameni din public. Toţi membrii trupei au experienţă în domeniu şi au cântat în alte formule, cu alte formaţii. De exemplu, „Marci”, Marcel Costa, a terminat Conservatorul şi este recunoscut în Deva ca fiind „geniu muzical” şi posesorul „auzului perfect”. Asta înseamnă că urechea sa percepe şi cea mai slabă notă falsă. Şi tot Marci cântă şi în “Old Dixie Band”, trupa regretatului Puiu Olteanu.

Solista “Arhaica”, Nicoleta Maşniţă, este în clasa a XI-a la Liceul de Muzică şi Arte Plastice “Sigismund Toduţă”: “I-am remarcat vocea la un spectacol al liceului şi i-am propus să ni se alăture. Vocea ei este exact ce căutam de ceva vreme”, spune Radu Barb, om de televiziune, care, l-a rândul lui, a cântat cu mai multe trupe, printre care Clone. Şi tot din “Clone” vine şi Constantin Popa, “Colea” pentru prieteni şi colegi: “Arhaica este un proiect diferit faţă de ce am făcut şi văzut până acum. Nu e o trupă, este un spectacol total. Când am vorbit prima dată de acest proiect, nu arăta deloc aşa, pe parcurs au venit multe idei şi pentru viitor vrem să adăugăm elemente noi, chiar şi pirotehnice”. Nick Vornicu este profesor de chitară bass şi a cântat într-o mulţime de trupe de-a lungul vremii jazz şi rock, iar, despre Giani, prietenii spun, în glumă, că a terminat “conservatorul death metal”. Nicoleta spune că are multe de învăţat: “E multă muncă în spatele unei voci care sună bine, eu învăţ la Liceul de Muzică din Deva şi, pe lângă orele de cor, de canto, acum am şi repetiţiile cu trupa. Câteodată apar dureri de gât, dar cu voinţă şi pastile mergem înainte. Mă bucur că le-a plăcut vocea mea şi m-au chemat în trupa lor”. “Arhaica” foloseşte în special instrumente de percuţie care dau un sound aparte – se cântă la toacă, tot soiul de tobe de diferite mărimi, dar şi la instrumente tradiţionale, precum cavalul, tulnice şi chiar drâmbă, mai puţin cunoscută şi folosită la noi.

Cu mască, fără mască

Nicoleta este încă elevă de liceu,
dar vocea ei este exact ce şi-au dorit fondatorii trupei

Trupa a apărut ca o reacţie a unor muzicieni faţă de ceea ce se întâmplă acum în peisajul autohton: „Eram sătui de tot ce vedeam şi ascultam la televizor, totul acum e stereotip, se emite acelaşi lucru cu mici modificări. Dacă tai vocea şi suprapui negativul, nu mai poţi deosebi piesele”, crede Colea. Au discutat prima dată despre acest proiect într-o zi de noiembrie, pentru ca în prima săptămână a lui decembrie să urce deja pe scenă, în spectacol, după zeci şi zeci de ore de repetiţii în studioul Bell Sound: „Am înfiinţat Arhaica pentru că în România trebuie făcut şi altceva decât, tâci-tâc… Noi acoperim un gol în muzica românească şi am strâns în trupă cei mai buni muzicieni de la noi”.

Ca să sune… arhaic, muzicienii s-au deprins cu instrumente vechi: de exemplu, Colea, care înainte stăpânea chitara bass, acum bate duba, Nick se ocupă de toacă, da, toacă, Giani de tobe, Radu fluieră la caval, doar Marci a rămas la clape. „Acum nu mai cânt, acum bat… Bat tobele”, glumeşte Radu. Unde mai pui că, în funcţie de piesă, arhaicii schimbă instrumentele… şi totuşi, constatarea este că: „sunăm live ca şi pe suport digital”, se mândreşte Colea. Îşi aleg piesele din folclor, dar le „fac” prelucrări inedite şi acum lucrează la compoziţii proprii. Primul lor succes, „Rău mă dor ochii, mă dor”, este o adaptare după „Baladă fulgerată de vânt”, piesă scrisă de Valentin Moldovan pe versuri de Ioan Voicu. Costumele trupei sunt inspirate tot din folclor şi sunt tot o adaptare a unor vechi măşti tradiţionale româneşti, după cum explică Radu Barb: “Ne-am gândit că publicul nostru merită mai mult decât o pereche de pantaloni scurţi şi am gândit o costumaţie specială: purtăm opinci de Abrud, iţari, ciorapi de lână, manşoane de piele realizate în colaborare cu cei de la Castelul Lupilor, cu Cristian Damian de la «Terra Dacica Aeterna» şi creatorul de încălţăminte Mircea Florea, care ne-a ajutat cu piesele din piele şi cu vestimentaţia solistei.
În afară de Nicoleta, pe faţă purtăm măşti tradiţionale inspirate din cele maramureşene şi moldoveneşti”.

Arhaica sună bine

“Arhaica” vrea să readucă pe portative, cu un sound original, legende populare româneşti, iar usturoiul cu care sunt combătuţi strigoii apare deja din primul videoclip

“Ne-am adunat în studio şi am reuşit să înregistrăm deja vreo cinci piese. Suntem trei percuţionişti, o voce şi Marci Costa care asigură fundalul la clape, dar pentru partea video am avut nevoie de ajutor. Aşa că, mai cu voie sau de nevoie, un alt membru al trupei este Andrei Florin, care joacă în videoclip rolul cavalerului rănit. Când ne-am întâlnit prima dată, am povestit de filmare, de scenariu şi îi ziceam că ar trebui să cadă de pe un cal. El a făcut ochii mari şi ne-a zis: «Prima dată trebuie să mă antrenez ca să stau pe cal» şi vă spun că mai rar am văzut un om care să pună atâta pasiune şi suflet în ceea ce face. Şi-a jucat rolul aşa cum trebuia şi, din punct de vedere regizoral, pot să spun că Andrei depăşeşte mulţi actori care joacă în videoclipuri”, mărturiseşte Radu Barb.
Doar filmarea primului videoclip a durat vreo două zile şi pentru unii a fost destul de dificil.

“Totul a decurs foarte bine, chiar dacă a fost foarte frig când am filmat scenele, cântam, era ger, speram să se termine şi Radu zicea: «Încă o dată!». Acum suntem mândri cu toţii de cum a ieşit videoclipul”, spune Nicoleta. Ceilalţi membri ai trupei s-au văzut nevoiţi să gonească, după scenariu, prin pădurea de la Căprioara, cu măştile pe faţă, în timp ce “cavalerul” a primit câteva lovituri dure, la propriu: “Este o scenă la un moment dat în videoclip când acele măşti care întruchipează nişte lupi îl atacă pe bărbatul din rolul principal – cavalerul – şi eu aveam în mână un lemn mare cu care l-am izbit în cap. El s-a întors încet de jos şi a zis: «Aiii, asta chiar a durut! N-ai putea să nu mai dai?».

Am reluat scena, la fel, şi, de acolo de jos, Andrei a şoptit: «Hai să facem fără… vrei?» Doar după asta am făcut nişte modificări”. Pentru Andrei, a fost de-a dreptul dureros: „Am avut de respectat un regim draconic – să zic aşa – pentru că Radu, ca regizor, ne-a cam dat de furcă tuturor. Am fost legat cu funiile de mâini şi de gât, lovit în repetate rânduri şi sunt conştient că declaraţia mea de acum parcă este desprinsă dintr-un rechizitoriu…” Radu râde: “Şi eu când v-am spus că bat, nu m-aţi crezut, nu? Filmările sunt făcute de Daniel Farcaş şi Cristian Tăbăcaru, iar funia de usturoi am furat-o din garajul lui Tanti Juji, mama lui Colea. Am încercat să-l înapoiem în stare perfectă, dar nu am reuşit”. Şi de ce ar fi nevoie de usturoi într-un videoclip?

Cavaleri, strigoi şi domniţe

“În trecut, după cum spun legendele, războinicii îşi luau puterea de la anumite animale. La noi, măştile vor să reprezinte un lup, astfel că luptătorii împrumutau caracteristicile animalelor care erau fioroşi şi atacau în haită. Conceptul video se bazează pe o veche legendă, cea a strigoilor şi legătura dintre războinici şi animalele pădurii”, explică Radu. Ca să “prindă” cavalerul pe cale să se transforme într-un strigoi, Andrei este dichisit cu funia de usturoi: “Noi, membrii trupei, suntem ucigaşii de strigoi. Eu, Colea, am devenit dealerul de usturoi. Glumesc. Ca să prindem strigoiul sau vampirul – nici eu nu mai ştiu, se ia puţin usturoi, se pisează, se amestecă cu puţin ulei şi se dă pe strigoi”. De la postare, videoclipul Arhaica “Rău mă dor ochii” a strâns într-un timp record mii de vizualizări pe YouTube şi membrii trupei sunt mulţumiţi de reacţiile ascultătorilor şi privitorilor. Trupa Arhaica a deschis concertul aniversar al Antenei 1 Deva, iar interpretarea şi originalitatea costumelor au fost imediat remarcate de public, oamenii declarându-se încântaţi încă de la prima piesă a recitalului. Pe scenă, Nicoleta a fost cea mai emoţionată. “Sperăm că le-a plăcut, noi ne-am făcut treaba cât am putut de bine şi vrem ca toţi să vină şi la următoarele noastre concerte”.

În căutarea vechilor legende

La “Arhaica”, vestimentaţia membrilor trupei este cu totul originală: instrumentiştii poartă măşti care odinioară erau menite să invoce sau să sperie anumite spirite, vechi rămăşite ale unei religii străvechi. „Înainte de apariţia creştinismului, trupurile morţilor se ardeau, pentru ca oamenii să fie siguri că ei nu se mai întorc. Dacii, în urma reformei lui Deceneu, practicau incinerarea totală, adică cenuşa rezultată în urma arderii corpului nu mai era îngropată, ci răspândită în aer. Dacii credeau că aşa vor ajunge mai uşor în ceruri: teama de moarte devenea nulă, iar credinţa atingea aşa un nivel maxim. Preoţii creştini le-au interzis însă oamenilor să mai practice un asemenea ritual şi le-au cerut să îngroape trupul. Pentru omul modern este greu de înţeles ce s-a petrecut atunci în mentalul colectiv.

Pur şi simplu, omul din primele secole nu înţelegea cum poate sufletul să meargă în cer separat de trupul acoperit cu pământ. Aşa a apărut, în secolele IV-V, teama că sufletele se pot întoarce şi obiceiul de a arde trupul celor bănuiţi că bântuie”, explică istoricul şi psihologul Dan Oltean. Cât priveşte morţii vii, adică strigoii, care se transformă în lupi, poveştile tot de la daci ne vin. Pe vremea lor, cei iniţiaţi se transformau în lupi. Războinicii daci, când atacau, preluau trăsăturile lupilor. O tradiţie a oamenilor lupi este atestată de Herodot şi pentru neuri, locuitori străvechi ai actualului pământ românesc. “Aceşti oameni au reputaţia de a fi vrăjitori, căci atât sciţii, cât şi elinii stabiliţi în Sciţia spun că o dată pe an fiecare dintre neuri se preschimbă în lup, pentru puţine zile, şi că pe urmă îşi recapătă îndată forma”. Dan Oltean crede că războinicii formau o clasă de temut pentru muritorii de rând, iar memoria colectivă a păstrat probabil amintirea unor momente prea cumplite pentru a fi uitate: oamenii au suprapus imaginea războinicului lup pentru chipul oricărui copil care se năştea cu chip diferit faţă de ceilalţi. Până şi la romani purtătorul de stindard era acoperit tot cu blană de lup. Practicile şi superstiţiile lycantropice au dăinuit din cele mai vechi timpuri pînă astăzi în România când, în sărbătorile satului, mai există obiceiuri unde oamenii poartă mască de lup. Asemenea războinici cu chip de lupi sau urşi aveau şi germanicii şi nordicii, unde se numeau „berserkeri” şi însemna “piele de urs”. Războinicii costumaţi astfel aveau furia unui asemenea animal şi luptau fără armuri sau chiar complet goi.