Colţul cultural: Mihai Petre, dascăl şi cercetător

Articolul a fost vizualizat de 2,535 ori

Finalul anului 2013 a fost marcat de un alt eveniment de excepţie organizat de Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva. Este vorba despre lansarea volumului “Urbanonimie hunedoreană – particularităţi şi perspective”, semnat de profesorul Mihai Petre. Reputat profesor de limba şi literatura română, director adjunct al Colegiului Naţional “Iancu de Hunedoara”, doctor în filologie din 1983 în tematica toponimiei urbane româneşti, Mihai Petre aduce cu acest volum o contribuţie fundamentală la studierea şi dezvoltarea toponimiei hunedorene în mod deosebit. Vom încerca să aflăm pe parcursul mai multor apariţii elemente care au dus la realizarea unei cariere didactice şi ştiinţifice a unui hunedorean care merită respectul nostru, încercând în acest fel să contrazicem ideea că nu ne recunoaştem valorile.

Mihai Petre

Mihai Petre

De unde vine acest interes deosebit pentru semnificaţiile cuvântului?
Activitatea de cercetare ştiinţifică este expresia unui interes descoperit şi cultivat în atmosfera propice a Clujului universitar. În acei ani de formare intelectuală, am început să cred că o adevărată carieră didactică, indiferent de nivel, este împlinită nu numai prin rezultatele elevilor, ci şi prin realizări profesionale. Şi azi mai cred că un adevărat profesor este acela care-şi lasă numele nu doar în amintirea generaţiilor de elevi pe care i-a pregătit, ci şi-l leagă măcar de o carte!

În primii ani ai facultăţii am fost deopotrivă atras de literatură şi de lingvistica pe care am preferat-o, pentru că era mai aproape de formaţia mea liceal-realistă, dar şi pentru că oferea un mai vast câmp de cercetare a cuvântului, sub multiplele sale aspecte: logos, etimon, semn, funcţie, domeniu etc. În plus, cuvântul oferă nu numai suport comunicării, dar interesează, ca obiect de cercetare, şi alte discipline ştiinţifice: psihologia, sociologia, informatica, matematica ş.a..

Ce domenii v-au interesat la început?
Ceea ce m-a atras, de la început, a fost onomastica, sau ştiinţa numelor: de oameni (antroponimia), de locuri (toponimia), de ape (hidronimia), de animale (zoonimia), de plante (fitonimia) etc., interesantă şi prin faptul că, în oricare domeniu al ei, se poate urmări procesul de transformare a unui cuvânt în nume, respectiv a unui substantiv comun în substantiv propriu. Aparent simplu, acest proces aparţine unui sistem, cu determinări cultural-regionale sau naţionale şi chiar politice, manifestate sincronic sau diacronic, şi vizând alte câteva aspecte: geneză şi etimologie, interacţiune om-mediu, manifestare socială, semnificaţie, arii de circulaţie etc.

Primele lucrări au fost consacrate studiului unor realităţi antroponimice curente şi familiare ca manifestări direct trăite şi în mediul studenţesc: porecla, supranumele şi argoul. Rezultatele au fost publicate în revista Limba română şi/sau prezentate la diferite sesiuni de comunicări ştiinţifice.

De ce aţi studiat atât de amănunţit toponimia urbană?
Interesul mi-a fost reţinut apoi de toponimie şi în mod special de toponimia urbană, din mai multe motive: ca ramură a toponimiei generale, cunoscută şi studiată prin/de Nicolae Drăganu, Iorgu Iordan, Mircea Homorodean, Vasile Frăţilă, Vasile Ioniţă, Ilie Dan ş.a., cea urban-românească număra doar două articole, fiind aproape necunoscută; între cercetarea toponimic-urbană românească şi cea străină era un decalaj imens, ultima numărând articole, studii, cărţi, dicţionare, teze de doctorat etc., publicate în reviste şi la edituri de prestigiu, sau în actele unor congrese de specialitate; în toponimia urbană românească nu existau delimitările şi clarificările conceptual-necesare unui demers ştiinţific în acest domeniu; absenţa terminologiei specifice se grefa pe fondul unei prejudecăţi, potrivit căreia numele de locuri din oraşe nu prezintă niciun interes lingvistic, fiind simple creaţii artificiale, impuse de oficialităţile urbane.

Acestea şi alte aspecte teoretice privind statutul, domeniul, terminologia, relaţiile cu alte discipline ştiinţifice au constituit obiectul unor studii şi articole publicate în Studii de Onomastică, Confluenţe lingvistice şi filologice, Semne ş.a., fiind reluate şi completate în teza de doctorat “Introducere în toponimia urbană românească”, publicată în 2001, la Editura Călăuza. Au urmat cercetări de toponimie urbană aplicată la oraşele hunedorene: Toponimie urbană hunedoreană, 2012, Editura Universităţii de Vest, Timişoara şi recent apăruta, Urbanonimie hunedoreană – particularităţi şi perspective, 2013, Editura Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca.

About Mircea Goian