Cei mai buni sportivi hunedoreni în 2013

Articolul a fost vizualizat de 1,938 ori

În sfârşit, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport a dat publicităţii clasamentele celor mai buni sportivi ai judeţului nostru, atât la disciplinele olimpice cât şi la cele care nu fac parte din familia sporturilor olimpice. Probabil, aceste clasamente vor isca comentarii atât în rândul colegilor din media, dar mai ales în rândul sportivilor şi antrenorilor.

Este clar că sunt nişte criterii clare venite de la ministerul de resort, după care se stabilesc performanţele sportivilor, primând rezultatele obţinute în plan european şi mondial. Oficialii hunedoreni ne-au promis că în cursul lunii februarie va fi organizată şi o „Gală a sportului hunedorean”, unde vor fi premiaţi sportivii, antrenorii şi cluburile cu rezultate deosebite în anul trecut.

Atletismul bate gimnastica

Florentina şi unul dintre prestigioasele titluri obţinute anul trecut

Florentina şi unul dintre prestigioasele titluri obţinute anul trecut

După foarte mulţi ani, gimnastica a fost detronată de un alt sport, de data aceasta atletismul. Aşa cum intuiam cu toţii, primul loc în ierarhia sporturilor olimpice a fost ocupat pe deplin meritat de tânăra şi talentată atletă de la CNS Cetate Deva, junioara de numai 17 ani Florentina Marincu. De altfel, Federaţia Română de Atletism a văzut-o pe Florentina pe locul trei în ierarhia sa. Antrenată de Nicolae Alexe, Florentina Marincu a avut un an 2013 de senzaţie, devenind dublă campioană mondială, la triplusalt (cu o săritură de 13,75 metri) şi săritura în lungime (6,42 metri) la juniori II, la Doneţk, în Ucraina. Deveanca s-a clasat pe locul patru la CE de juniori I de la Rieti (Italia), devenind în acelaşi timp şi dublă campioană balcanică la aceleaşi probe la Edirne (Turcia), în luna august.

Locurile doi şi trei au revenit unui sport de „bătaie”, boxul, ambii sportivi fiind legitimaţi la CSŞ Hunedoara, avându-l ca antrenor pe cunoscutul Ilie Captari. Este vorba de pugilistul Sorin Dobondi, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de juniori de la Kiev şi de colega lui Eugenia Jurcă, o fată deosebit de bătăioasă şi curajoasă, care a ocupat locul cinci la CM de juniori de la Albena (Bulgaria), fiind în acelaşi timp şi vicecampioană naţională de junioare.

Fotbal-tenisul şi artele marţiale domină la “neolimpice”

Ana Maria Gherghel a “bătut tot ce a prins” şi în 2013

Ana Maria Gherghel a “bătut tot ce a prins” şi în 2013

Clasamentul sporturilor neolimpice este dominat de practicanţii fotbal-tenisului şi al artelor marţiale. Prima poziţie în ierarhia stabilită de DJTS Hunedoara a fost adjudecată de senioara Ana Maria Gherghel, legitimată la CS Comexim Lupeni, care a cucerit nu mai puţin de cinci medalii de aur, la simplu, dublu, triplu, dublu mixt, triplu mixt la Campionatele Europene de Fotbal-Tenis desfăşurate la Istanbul (Turcia).

Treapta secundă a podiumului a fost ocupată de o altă senioară, practicantă a artelor marţiale, Andra Daniliuc – CS Heian Deva, dublă campioană europeană la individual şi echipe – CE karate eur&ka, Pordenone (Italia), medaliată cu bronz, kata individual la CM de karate pentru seniori şi veterani de la Bucureşti.

Podiumul este completat de Lucian Purice-Szell, senior (fotbal-tenis) legitimat la CS Comexim Lupeni care anul trecut a devenit triplu campion european, la dublu, dublu mixt şi triplu mixt, la Campionatele Europene de Fotbal-Tenis de la Istanbul.

Ocupanţii locurilor IV – X, sporturi olimpice

Locul IV: Simona Băncilă, senioară, SCM Deva – tir cu arcul, locul cinci la CE de tir cu arcul, echipe (indoor), Rzeszow (Polonia), triplă campioană naţională indoor, triplă campioană naţională outdoor.

Locul V: Luminiţa Boroş, senioară, SCM Deva – tir cu arcul, locul cinci cu echipa la CE de tir cu arcul din Polonia, campioană naţională indoor şi outdoor, medaliată cu aur la Cupa României.

Locul VI: Fibia Vânătoru, senioară, SCM Deva – tir cu arcul, locul cinci cu echipa la CE de tir cu arcul din Polonia, campioană şi vicecampioană naţională la indoor.

Locul VII: Laura Elena Gavriliuc, junioară, CSS Petroşani – lupte libere, locul cinci la Campionatul European de lupte (juniori) care s-au desfăşurat la Skopje (Macedonia), vicecampioană naţională de senioare, medaliată cu bronz la CN de juniori, medaliată cu aur la Cupa României juniori.

Locul VIII: Andreea Eugenia Munteanu, junioară, CNS Cetate Deva – gimnastică artistică, locul II la bârnă şi sol la Internaţionalele Japoniei, trei locuri unu la bârnă, sol şi sărituri la Internaţionalele Elveţiei, locul unu la bârnă şi sol la Internaţionalele Canadei, campioană naţională cu echipa la maestre, vicecampioană naţională la individual compus şi bârnă – maestre, multiplă campioană naţională de juniori la bârnă, sărituri şi sol.

Locul IX: Andreea Maria Iridon, junioară, CSN Cetate Deva – gimnastică artistică, medaliată cu bronz cu echipa la Festivalul Olimpic al Tineretului European – Utrecht (Olanda), locul doi la paralele la Internaţionalele Japoniei, campioană naţională cu echipa – maestre, campioană naţională de junioare la paralele şi bârnă.

Locul X: Claudia Florea, junioară, SCM Deva – atletism, dublă vicecampioană balcanică la 800 şi 1500 m , Campionatele Balcanice juniori – Denizli (Turcia), dublă campioană naţională de juniori la 800 şi 1.500 m.

Locurile IV – X, sporturi neolimpice

Locul IV (trei sportivi):

  • Florin Mureşan, tineret, CS Ryu Do Deva – karate tradiţional, 4 titluri de campion european la kata individual, kata echipe, enbu, kumite echipe la CE de karate tradiţional Carole (Italia).
  • Anamaria Rizescu, senioară, CS Comexim Lupeni – fotbal-tenis, dublă campioană europeană la dublu şi triplu la CE de fotbal-tenis din Turcia.
  • Mihail Plop, senior, CS Dacicus Orăştie – arte marţiale, campion şi vicecampion european kumite – echipe şi individual la CE de karate eur&ka din Italia, vicecampion european kumite, CE karate wadokai, Budapesta.

Locul V (patru sportivi):

  • Diana Andreea Ioan, senioară, CS Hard Steel Hunedoara – arte marţiale, campioană şi vicecampioană europeană la kumite (individual şi echipe) – CE de karate eur&ka, Italia.
  • Florin Marius Stoienică, junior, CS Comexim Lupeni – fotbal-tenis dublu campion european la dublu şi triplu şi vicecampion european în proba de simplu – CE de fotbal-tenis de la Istanbul. 
  • Toma Telembici, junior, CS Ryu Do Deva – karate tradiţional, dublu campion european de juniori şi tineret: enbu, kata echipe, vicecampion european enbu mixt, CE de karate tradiţional, Italia.
  • Mănel Manea, senior, CS Siderurgica Hunedoara – popice, medaliat cu bronz cu echipa la CM de Poipce din Ungaria.

Locul VI (trei sportivi):

  • Sergiu Olariu, tineret, CS Ryu Do Deva – karate tradiţional, dublu campion european enbu, kata echipe – CE de karate tradiţional.
  • Răzvan Tomesc, tineret, Empi Karate Brad – arte marţiale, dublu campion european kumite individual şi echipe – CE de karate eur&ka, Italia.
  • Letiţia Bivolaru, senioară, CS Comexim Lupeni – fotbal-tenis, campioană europeană în proba de triplu la CE de fotbal- tenis, Turcia.

Locul VII (doi sporivi):

  • Mihai Furdui, tineret, Empi Karate Brad – arte marţiale, campion şi vicecampion european kumite echipe, kata, medaliat cu bronz, kumite individual – CE karate eur&ka, Italia.
  • Ioana Popescu, junioară, CS Dacicus Orăştie – arte marţiale, dublă campioană – kata individual, kata echipe, vicecampioană europeană kumite echipe, medaliată cu bronz kumite individual – CE karate eur&ka – Italia.

Locul VIII (patru sportivi):

  • Răzvan Vornicu, junior, CS Comexim Lupeni – fotbal-tenis, dublu campion european dublu şi triplu – CE de fotbal-tenis, Istanbul.
  • Daniel Popovici, junior, CS Comexim Lupeni – fotbal-tenis, dublu campion european dublu şi triplu – CE de fotbal-tenis, Turcia.
  • Horea Luca, junior, CS Dacicus Orăştie – arte marţiale, dublu campion european jkumite individual, echipe – CE karate eur&ka, Pordenone (Italia).
  • Dacian Nicolae Barna, junior, CSS Petroşani – gimnastică aerobică, medaliat cu argint seniori, Jocurile Mondiale de gimnastică aerobică – Cali (Columbia).

Locul IX (trei sportivi):

  • Bogdan Hriţcu, junior, CS Dacicus Orăştie – arte marţiale, campion şi vicecampion european, kumite individual, echipe – CE karate eur&ka – Italia.
  • Alexandru Mariş, junior, Empi Karate Brad – arte marţiale, campion european kumite individual, dublu vicecampion european, kumite echipă şi kata individual – CE karate eur&ka – Italia.
  • Iulia Furdui, junioară, CS Ryu Do Deva – karate tradiţional, campioană şi vicecampioană europeană kata echipe, enbu mixt – CE de karate tradiţional – Carole (Italia).

Locul X (patru sportivi):

  • Ioana Furdui, junioară, CS Ryu Do Deva – karate tradiţional, campioană europeană kata echipe – CE de karate tradiţional, Italia.
  • Valentin Bozan, junior, CS Cobra Deva – taekwon Do ITF, campion european echipe, tehnici speciale – CE Skovde (Suedia)
  • Diana Bretotean, junioară, CS Ryu Do Deva – karate tradiţional, campioană europeană kata echipe – CE karate tradiţional – Italia.
  • Şerban Florea, junior, CS Ryu Do Deva – karate tradiţional, campion european enbu, CE karate tradiţional – Carole (Italia).

About Ion Bădin