Se reiau lucrările la sala de sport de la “Matei Corvin”

Articolul a fost vizualizat de 2,189 ori

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a deblocat procedurile pentru finalizarea lucrărilor de consolidare şi renovare a sălii de sport din cadrul Colegiului Tehnic “Matei Corvin” din Hunedoara. După două proiecte refăcute şi după cinci ani în care lucrările au trenat, edilii oraşului şi conducerea colegiului amintit speră ca locul în care fiecare hunedorean a păşit cel puţin o dată, ca sportiv amator ori ca spectator, să redevină utilizabil.

În anii ‘70 era cea mai modernă sală de sport a unui liceu din judeţ. După cinci ani de aşteptare, în 2014, sala de la “Matei Corvin” ar putea să-şi recapete din strălucirea de altă dată

În anii ‘70 era cea mai modernă sală de sport a unui liceu din judeţ. După cinci ani de aşteptare, în 2014, sala de la “Matei Corvin” ar putea să-şi recapete din strălucirea de altă dată

Întregul demers de reabilitare a sălii de sport de la Colegiul Tehnic “Matei Corvin” a fost pornit în 2008. Atunci s-a întocmit un proiect în valoare de 800.000 de lei. Lucrările vizau doar reabilitarea vestiarelor, a structurii de rezistenţă, înlocuirea suprafeţei de joc şi izolarea termică a clăridii prin montarea de geamuri termopan. Nu se pomenea nimic însă despre problema instalaţiei de încălzire a sălii şi nici despre consolidarea tribunelor, structuri devenite nesigure între timp (sala a fost ridicată în anii ‘70).

Din lipsă de fonduri, lucrările au fost sistate în 2009. Un an mai târziu, Compania Naţională de Investiţii a anunţat pentru sala de sport a celui mai mare liceu hunedorean un nou proiect, cu o valoare mult mai mare, de 2 milioane de lei. Noul plan prevedea o “sală multifuncţională”, cu o tribună extinsă în partea dinspre zona centrală a complexului de clădiri ce alcătuiesc şi acum fostul “liceu metalurgic”. Un alt punct important al proiectului era cel referitor la consolidare vechilor tribune, devenite nesigure din cauză că fuseseră amenajate cu aproape patru decenii în urmă şi niciodată reabilitate. Şi de data aceasta ideea a rămas la stadiul teoretic.

Se reface proiectul, se reiau lucrările

În anii ‘70 era cea mai modernă sală de sport a unui liceu din judeţ. După cinci ani de aşteptare, în 2014, sala de la “Matei Corvin” ar putea să-şi recapete din strălucirea de altă dată

În anii ‘70 era cea mai modernă sală de sport a unui liceu din judeţ. După cinci ani de aşteptare, în 2014, sala de la “Matei Corvin” ar putea să-şi recapete din strălucirea de altă dată

La începutul acestui an, Compania Naţională de Investiţii a solicitat Primăriei Hunedoara o nouă evaluare a situaţiei, iar abordarea pare să fie una eficientă: “Cei de la CNI ne-au transmis că nu sunt bani pentru varianta scumpă a proiectului, cea care prevedea şi o extindere a sălii, cu o nouă tribună, precizând însă că sunt toate şansele ca proiectul iniţial să poată fi transpus în realitate, dar, de data aceasta, fiind incluse şi rezolvări ale problemelor legate de structura de rezistenţă a sălii şi a tribunelor. Firma care se ocupă de proiectul tehnic este din Târgu Mureş şi va finaliza o nouă variantă a acestuia până săptămâna viitoare, astfel încât documentaţia să fie la dispoziţia CNI în timp util. Avem toate şansele să credem că lucrările efective vor fi reluate anul acesta şi sperăm că vor fi terminate într-un interval relativ scurt”, spune viceprimarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu. “Un rol extrem de important în reluarea procedurilor pentru sala de sport a Colegiului Tehnic «Matei Corvin» l-a avut deputatul PNL de Hunedoara, doamna Carmen Hărău. Contăm în continuare pe sprijinul dumneaei şi în rezolvarea acestei probleme”, ţine să precizeze viceprimarul.

Un loc cu valoare de simbol

Sala de sport a vechiului “liceu metalurgic” are şi o valoare simbolică pentru fiecare hunedorean trecut de vârsta adolescenţei. Echipele locale de handbal şi volei ale oraşului evoluau aici “cu casa închisă”. Când nu erau meciuri oficiale, tot aici se încingea câte o “miuţă”, ori câte o partidă de handbal amator (sport aproape dispărut din oraş, în ultimii ani).
“Pe vremea în care era funcţională, sala era ocupată de la opt dimineaţa până la miezul nopţii. Este vorba despre un obiectiv foarte important pentru întregul oraş, nu numai pentru cei 1.600 de elevi ai colegiului. Toată mişcarea sportivă a oraşului se baza pe această sală”, spune directorul Colegiului Tehnic “Matei Corvin”, Claudiu Voinia.

Carmen Hărău, deputat PNL de Hunedoara: “USL trebuie să îşi respecte promisiunile făcute hunedorenilor”

Carmen Hărău

Carmen Hărău

“În urma demersurilor pe care le-am făcut la ministerele şi instituţiile de resort, am reuşit să deblocăm finanţarea pentru sala de sport a Colegiului Tehnic «Matei Corvin». Am promis rezolvarea problemei grupelor de muncă şi ne-am ţinut de cuvânt. Am promis reluarea finanţării pentru locuinţele ANL şi, din nou, ne-am ţinut de cuvânt. Am făcut interpelări, am avut întâlniri cu miniştri şi secretari de stat din ministere pentru a rezolva probleme punctuale ale Hunedoarei. Ca un parlamentar dedicat care face parte dintr-o majoritate ce susţine guvernul USL, consider că sunt obligată să mă asigur că USL-ul îşi respectă promisiunile făcute hunedorenilor. Desigur, în nivelul de trai al hunedorenilor, schimbarea nu este sesizabilă de pe o zi pe alta, dar avem toate motivele să ne păstrăm optimismul, pentru că muncim pentru Hunedoara noastră, iar primele rezultate încep să apară. Reluarea procedurilor pentru sala de sport de la «Matei Corvin» este doar unul dintre ultimele exemple”.

Tags:

About Ciprian Iancu