Hunedorenii îl cunosc foarte puţin, spre deloc. Deşi veghează de undeva, de sus, toată valea Râului Merişor, turnul de vamă de la Crivadia, spaima contrabandiştilor de aur şi “mară” de odinioară, este astăzi o ruină. Traseul prin pădure, care pleacă de la şoseaua europeană şi urcă vreme de câteva minute prin pădure, dar şi splendoarea vechiului monument, ar putea face deliciul a mii de turişti care tranzitează anual zona.
Turnul Crivadiei
Ca să ajungi la Turnul de la Crivadia, cum vii dinspre Băniţa, după ce ai vizitat Peştera Bolii, trebuie să priveşti cu mare atenţie spre dreapta. Pentru că… pe cât e de impozant, pe atât de uşor ai putea să-l treci cu vederea. Turnul acesta de vamă nu “creşte” din pământ, ca toate turnurile, ci pare cumva “alunecat” din braţele cerului, drept pe culmea muntoasă a sătucului cu acelaşi nume: Crivadia. Îl ascund faldurile ceţoase ale unei păduri. De aceea, unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice ale judeţului Hunedoara riscă să treacă ignorat de o mulţime de turişti. Totuşi, au noroc mai ales aceia care s-au întâlnit cu reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale PetroAqua. Dacă, vizitând Peştera Bolii, aţi dat peste membrii asociaţiei, atunci, fără îndoială că, pe drumul dumneavoastră spre Mănăstirea Prislop, la părintele Arsenie Boca, pe lângă obiectivele arhicunoscute, cum sunt Castelul Corvinilor, biserica de la Densuş şi cetăţile dacice, aţi aflat că merită să vă opriţi vreme de o jumătate de ceas, pentru a urca pe meterezele turnului de vamă şi pentru a admira canionul extraordinar care se cască la picioarele vizitatorilor.
Gardă de calcar pentru aur şi vite
Cine vine dinspre Simeria şi merge spre Petroşani, pe Drumul European 79 (mai cunoscut cu numele de DN66) va întâlni turnul imediat după ce a ieşit din comuna Baru, la “hotarul” acesteia cu Băniţa. De la Simeria, de pe DN7, va trebui să lase Călanul, orăşelul adormit, în stânga, apoi să parcurgă Drumul Naţional 66 spre Haţeg, către Pui, străbătând bună parte din Depresiunea Haţegului şi Valea Streiului. Istoricii spun că turnul a fost construit în secolul al XVI-lea, tocmai cu scopul de a controla comerţul clandestin pe drumul care făcea legătura între Ţara Românească şi Transilvania. “Garda” uriaşă de calcar de deasupra canionului a fost ridicată cu piatră săpată din împrejurimi şi cărată cu trudă, până sus, pe vârful de observaţie. Un cerc “magic” de piatră. Un uriaş “tub” circular cu un diametru de 13 metri şi o groapă stranie fix în centru. Acolo se spune că ar fi fost o cisternă care ar fi asigurat apa necesară vameşilor aflaţi de gardă. Cumva metaforic, ca-n poveşti, turnul Crivadiei avea o inimă de apă. Apă vie, căci, cum altfel ar fi putut supravieţui străjerii în mijlocul acestei pustietăţi?
Controlor la comunicaţia de graniţă
Zidurile se înalţă şi astăzi, impresionante, în ciuda faptului că peste gardianul de pe Cheile Crivadiei au trecut 500 de ani! Dacă urci până sus, printre tufărişurile care îşi dorm ultimele zile de somn iernatic, dincolo de crengile înflorite de corn, turnul de vamă de altădată te întâmpină cu jovialitatea unui donjon. Cândva, tot exteriorul colosului de deasupra canionului era tencuit. Astăzi, printre pietrele uriaşe, albe, ca nişte ouă fantastice căzute din lună, s-au furişat, îndărătnice, buruienile. Ici-colo muşchi, dincoace câte-o floare răzleaţă, cu tulpina ei uscată, aşteptând dezgheţul. Măsori “la ochi” zidul, apoi întinzi braţele să-l cuprinzi chiar în locul în care se află intrarea. Braţele sunt însă prea scurte şi-ţi faci în cap socoteala că zidul trebuie să aibă vreo doi metri. Intrarea, situată în partea de nord, se afla la doi metri înălţime de pământ. Iar vameşii coborau înăuntru pe o scară, care astăzi nu mai este. Înspre soare-răsare n-a mai fost nevoie de protecţie. Zidul era apărat chiar de hăul care i se întindea găunos şi întunecat la picioare. De asta, turnul Crivadiei n-are deschideri de tragere decât în partea vestică. Şapte. Şapte deschideri piramidale cu ambrazuri evazate înspre inima turnului. Fiecare străjer înarmat, la o distanţă de un metru sau un metru şi jumătate unul de altul. Cândva, acum ani şi ani, turnul avea un drum de strajă din lemn. Cu parapetul lat de un metru şi înalt de aproape încă unul, el a căzut pradă vremurilor şi s-a măcinat până n-a mai rămas nimic.
Tudor Vladimirescu, contrabandist
Despre turnul de vamă de calcar de la Crivadia a scris şi Gheorghe Anghel, acum 28 de ani, în volumul lui “Fortificaţii medievale din piatră din secolele XIII-XVI”, dar s-au scris şi în volume editate în limba maghiară (“A Krivádiai ortorony” şi “Kerek erod Krivádia fölött”) şi în germană (“Über die Burgen der Terra Hatzeg”). Istoricii spun că da, turnul de vamă de la Crivadia are aparenţa unui donjon, dar datează de fapt dintr-o perioadă mult mai târzie. Tocmai de aceea, scopul său principal nu era acela de reşedinţă şi ultim refugiu al stăpânului în caz de atac inamic, ci acela de observare şi control al căilor de comunicaţie de graniţă. Imre Suhanek, reprezentantul Asociaţiei PetroAqua din Petroşani şi unul dintre promotorii turismului în zonă, spune că turnuri asemănătoare există şi în zona Turnu Roşu. Arheologii adaugă că, potrivit dovezilor, turnul ar fi fost ridicat în cel de al treilea deceniu al secolului al XVI-lea. Odată înălţat, turnul a devenit punctul de control de pe ruta care lega Ţara Românească de Transilvania, respectiv Oltenia de Valea Mureşului, pe la Merişor, apoi Vulcan şi Pasul Vulcan. “Se pare că însuşi Neagoe Basarab ar fi discutat cu voievodul Transilvanei din acea vreme, Petru Pereny, care ar fi cerut construirea acestui turn. Necesitatea ridicării lui ar fi fost consemnată de o plângere a nobililor din Haţeg privind contrabanda care se făcea atunci între locuitorii Ţării Româneşti şi cei din Ţara Haţegului şi Valea Mureşului. Aurul era folosit în acea vreme la turnarea monedelor, aşa că oltenii aduceau la Haţeg şi până înspre Deva, unde puteau obţine un preţ mai bun, aur şi vite. Chiar Tudor Vladimirescu ar fi fost unul dintre contrabandiştii care a câştigat sume consistente din comerţul clandestin cu vite, reuşind astfel să-şi susţină pandurii”, susţine Imre Suhanek.
Turn medieval în Geoparcul Dinozaurilor
Dacă faci linişte, odată cocoţat sus, pe cuşma dealului s-ar putea să auzi cum cad, în iarba opărită de ger, măceşele vişinii. Aici, în vechiul turn, fiecare piatră “ouată de lună” are o poveste. Îţi poţi apleca urechea, cuminte, şi după ce-ai aşteptat suficient, dacă eşti răbdător şi smerit, piatra îţi poate destăinui istorii pe care nu le mai ştie nimeni, poveşti despre cavaleri şi despre viteji care-au fost odată, ori despre domniţe cărora tare le mai plăceau giuvaierurile şi mărgelele cumpărate de ibovnicii de odinioară! Oasele lor, ale oamenilor de altădată, hoţi, străjeri şi domniţe, s-au făcut demult praf şi pulbere. Numai apa Merişorului şi pietrele acestea le mai ştiu poveştile. Şi voluntarii Geoparcului Dinozaurilor. “Turiştii care ajung în zona Turnului Crivadia trebuie să ştie că acesta face parte din Geoparc, iar noi intenţionăm să facem şi acolo ce am făcut şi în alte puncte de interes. Asta înseamnă că vom semnaliza şi vom interpreta istoria turnului. Este foarte important ca fiecare monument să fie semnalizat, adică un panou suficient de mare cât să atragă atenţia, însă nu prea mare, astfel încăt să eclipseze monumentul istoric, să fie amplasat oriunde este un obiectiv care merită să fie vizitat. Apoi, interpretarea înseamnă că fiecare cetate, fiecare fortăreaţă sau turn are o poveste şi aceasta trebuie căutată şi pusă în valoare. Oamenii nu vor fi impresionaţi niciodată de istoria seacă a unui monument, iar turnul de la Crivadia se înscrie perfect cu istoria lui în categoria poveştilor cetăţilor medievale din Ţara Haţegului. Nu ne rămâne decât să le promovăm”, afirmă Cristian Ciobanu, responsabil patrimoniu şi geoturism la Geoparcul Dinozaurilor.
E nevoie de implicare locală
Potrivit acestuia, turnul ar putea fi pus în valoare dacă ar fi reconstruit, iar astfel s-ar crea locuri de muncă pentru comunitatea locală. Însă aceasta nu este neapărat unica reţetă de succes: “Pentru reuşită este nevoie şi de implicarea oamenilor locului. Iar iniţiativa trebuie să vină de la ei. Desigur, s-ar putea crea locuri de muncă, însă nu este absolut necesar ca pentru asta turnul să fie reconstruit. Nu ar avea rost să reconstruim toate monumentele istorice din judeţ, pentru că şi ruinele au farmecul lor. Sunt turişti care caută chiar genul ăsta de obiective turistice”, adaugă specialistul Geoparcului. Cristian Ciobanu mai spune că în zonă dinozauri au fost descoperiţi la Pui, însă turiştii pot vedea oasele uriaşelor animale preistorice doar dacă vor merge până la Sânpetru sau până la Haţeg. Reprezentanţii Primăriei Băniţa, comuna pe raza căreia se află turnul Crivadiei, nu au reuşit să acceseze fonduri europene pentru a restaura şi pentru a promova monumentul, transformându-l astfel într-un veritabil obiectiv turistic. În schimb, comuna vecină, Baru, va avea din această primăvară un centru care va oferi informaţii turiştilor. Iar, potrivit primarului Daniel Răducanu, activitatea angajaţilor centrului turistic, care se va desfăşura în vechea staţie de autobuz a comunei, va include promovarea fiecărui obiectiv turistic din judeţ, nu doar a celor din Ţara Haţegului şi Valea Jiului.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.