Handbal – Liga naţională: Victorie şi atât

Articolul a fost vizualizat de 1,686 ori

Ceea ce părea un vis frumos, la începutul competiţiei, a devenit, din păcate, o tristă realitate pentru echipa de handbal feminin de la poalele “Dealului Cetăţii”. Dacă în urmă cu câteva luni, Marian Munteanu, “părintele” acestei grupări, îşi vedea “copilul” în play-off, ba chiar cu pretenţii la o participare într-o competiţie europeană inter-cluburi, etapele din campionat care se scurgeau ne arătau că între dorinţă şi putinţă este, totuşi, o mare diferenţă.

Devencele de la “Cetate” (în roşu) au fost, la un moment dat, la înălţimea  aşteptărilor, dar nu s-au menţinut la acel nivel suficient de mult încât să emită pretenţii justificate la vreunul dintre primele locuri ale clasamentului

Devencele de la “Cetate” (în roşu) au fost, la un moment dat, la înălţimea
aşteptărilor, dar nu s-au menţinut la acel nivel suficient de mult încât să emită pretenţii justificate la vreunul dintre primele locuri ale clasamentul

A fost, în primul rând, un tur de coşmar, cu înfrângeri pe propriul teren digerate cu greu, care le-au îndepărtat prematur pe devence de obiectiv. A venit o tresărire de orgoliu în debutul returului, când Cetate a obţinut trei victorii consecutive, 29 – 28 cu Corona Braşov (locul 2 în clasament, şi singura grupare care a învins campioana en-titre, HCM Baia Mare), 29-24 cu CSM Ploieşti, urmat de un sec 32 – 26 cu SCM Craiova. Zâmbetul reapăruse pe buzele principalului finanţator, fetele sărbătoreau poate prea devreme succesele , iar calculele hârtiei arătau că încă se poate. A urmat mai apoi şi un “duş” rece, 22 – 31 în deplasarea de la Baia Mare, unul logic, la urma urmei, după care elevele lui Ion Băban, până mai ieri antrenorul formaţiei, dintr-un şir de alţi trei care se perindaseră în această perioadă pe la Deva (Constantin Bădulescu, Eden Hairi şi Gigi Ionescu), s-au remontat şi au plusat din nou într-un meci cu o echipă cu pretenţii, Jolidon Cluj, 33-30. Soarta play-off-ului s-a jucat practic în etapa a 17-a, când Deva s-a deplasat la Bucureşti pentru a întâlni CSM, o altă contracandidată la locul şase.

Timp de 50 de minute, Cetate a controlat partida, conducând şi la patru goluri diferenţă, dar finalul a fost unul de coşmar, prost gestionat atât în teren dar şi pe banca tehnică, iar efectele au fost nefaste: 23 – 25 şi era clar pentru toată lumea că play-off-ul devenea o utopie. Iar ca lucrurile să fie întărite, în runda care a urmat, a venit un nou eşec în propriul fief, 24 – 25 cu Dunărea Brăila, urmat de un altul, fără replică, la Roman, 19 – 27. În opinia mea, totul a fost provocat de fluctuaţiile mari de formă, de o exprimare incoerentă în momentele decisive ale jocurilor, dar şi de o atitudine neinspirată a băncii tehnice. Pentru mine era clar că, schimbând din nou atât de des tehncienii, ca şi şosetele, Marian Munteanu nu va reuşi nicicând să-şi transforme visul în realitate. Mai mult, valoarea de ansamblu a lotului pe care îl are la ora actuală nu este una de primele şase locuri, minusurile fiind mult mai multe decât plusurile. Iar realitatea momentului este aceea că, la ora actuală, Deva are o bună echipă de “play-out”. Dacă în viitor nu va exista o stabilitate la nivelul băncii tehnice şi nu se va forma un lot cu adevărat competitiv, vom vorbi tot despre ce frumos ar fi fost, dar din păcate nu a fost să fie.

Fără emoţii

Lucrurile fiind clare, meciul de duminică din “Sala Sporturilor” cu ocupanta locului 10, Neptun Constanţa, devenea unul de palmares, ţinând cont că locul opt ocupat de gazde nu mai putea fi pierdut. Iar adversarul din faţă era unul “subţire”, cu evoluţii modeste, iar pe foaie oficială de joc au fost trecute doar 12 jucătoare, dintre care doi portari. Aşa că se punea doar problema diferenţei de scor. Singura surpriză, dacă mai putem vorbi despre aşa ceva la Cetate, a fost aceea că pe foaie a fost trecut antrenor principal omul cu care ne-am obişnuit de foarte mulţi ani, Ion Mătăsaru. Acesta, atunci când se întâmplă ceva la nivelul “băncii”, este mantaua pentru vremea rea. La întrebarea “ce s-a întâmplat cu Ion Băban”, Marian Muntenu mi-a spus că maramureşeanul şi-a luat concediu medical şi că nu a pregătit echipa toată săptămâna. Cu siguranţă că Băban şi-a luat concediu definitiv de la gruparea de pe Mureş, caruselul antrenorilor părând fără sfârşit.

Cu un învingător sigur, meciul a fost unul echilibrat în primele 21 de minute, dobrogencele reuşind chiar să conducă de câteva ori, dar nu mai mult de un gol: 1 -2 (min. 4), 3 -4 (min. 8) şi pentru ultima dată, 4 -5 (min. 11). Devencele au egalat şi s-au desprins pentru prima oară la două “lungimi”, 8-6 (min. 20), datorită reuşitelor lui Toth şi Petrinja. Constănţencele au redus prin principala lor “gură de foc”, interul Tiron (6 goluri), după care Cetate a pus stăpânire pe joc, iar tabela s-a modificat în favoarea gazdelor: 11-7 (min. 25) şi 14-9 la finalul primei părţi, extrema dreaptă Simion şi tânărul “inter” Antoce arătând multă poftă de joc.

Debutul celui de-al doilea mitan a fost o continuare a finalului primei reprize, gazdele distanţându-se pe tabela de marcaj la o diferenţă confortabilă. A fost 17-11 (min. 39) şi 21-13 (min. 48), diferenţa maximă de opt goluri, 25-17, păstrându-se până în minutul 56. Chiar dacă profesorul Mătăsaru apărea ca fiind antrenorul, Marian Munteanu a fost cel care a dat cele mai multe indicaţii de pe bancă. Poate într-o zi îl vom vedea şi cu carnet în regulă. Finalul nu a mai contat, Deva aruncând în joc şi celelalte handbaliste mai puţin experimentate, care sunt şi destul de tinere, Juncu, Druţu, Bârsan. Oaspetele au profitat de aceste momente şi au mai “îndulcit” acest eşec anunţat, înscriind de patru ori consecutiv.

Tags: , ,

About Ion Bădin