Colţul cultural: Szalkay Zoltan

Articolul a fost vizualizat de 1,376 ori

Despre unii oameni se vorbeşte doar după ce nu mai sunt printre noi. Abia atunci realizăm cine au fost şi ce au reprezentat cu adevărat. Aşa că îmi fac datoria de onoare să aduc în faţa dumneavoastră lucruri necunoscute şi mie până ieri, despre un om special, distins, valoros, discret. Am apelat pentru aceasta la domnul Pilu Găină, un prieten bun al celui care a fost Szalkay Zoltan.

Zilele trecute a plecat pentru totdeauna dintre noi Zoly, cum îi spuneau prietenii. S-a născut în urmă cu 82 de ani, la 10 august 1929, la Târgu Mureş, şi s-a stabilit în Hunedoara la începutul anilor ‘60. Pentru generaţia de după 1989, Zoly, este un necunoscut. Dar hunedorenii vârstnici cunosc bine faptul că Zoly a influenţat decisiv – în bine – cultura Hunedoarei în “Epoca de Aur”.

Szalkay Zoltan a terminat Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, ca şef de promoţie al primei generaţii de operatori-imagine. Unii dintre colegii lui de atunci au ajuns celebri în lume şi menţionez doar pe Fischer şi Întorsureanu. După absolvire, Szalkay Zoltan a fost numit director al Studioului de film “Alexandru Sahia” din Bucureşti.

În acea vreme, Hunedoara era în plin avânt, se construiau furnale şi oţelării, o Casă de Cultură, clubul “Siderurgistul”, cu cea mai mare sală de spectacol din ţară, blocuri de locuinţe, parcuri şi cel mai moden restaurant din ţară. Oraşul era un şantier imens. Pe acest fond de dezvoltare năucitoare au fost aduşi la Hunedoara tineri din toate regiunile ţării. Asta s-a întâmplat cam peste tot în România comunistă. Dar ceea ce particulariza Hunedoara în peisajul urbanistic al vremii a fost detaşarea unui număr semnificativ de oameni de cultură. Printre ei se afla şi directorul Studioului de Film “Alexandru Sahia”, Szalkay Zoltan. Misiunea lui era aceea de a crea aici un studio puternic de film documentar, pentru că artistul Szalkay avea în plus faţă de colegii săi un simţ tehnic şi stiinţific ieşit din comun.

Vremurile s-au schimbat şi din “Programul Partidului Comunist” s-a ales praful. În acest context, Zoly s-a simţit umilit, profund umilit, pentru toată viaţa. “Dacă rememorez doar fragmentar interminabilele mele discuţii cu Zoly, pot să spun azi că locul lui ar fi fost la catedră, la Academia de Arte. De la el am învăţat cât n-aş fi învăţat vreodată într-o universitate de artă. Şi n-am fost singurul. Toţi artiştii care au plecat din Hunedoara au trecut mai întâi pe la el. Toţi au avut ceva de învăţat de la el. A ştiut să ne unească şi să formeze cu noi vreo 5-6 echipe de cineaşti, amatori, e adevărat, dar cu creaţiile noastre îi aduceam la Hunedoara pe Florian Potra, pe Gopo, pe Bob Călinescu, Geo Saizescu şi mulţi alţi cineaşti de primă mărime. În plus, fiecare dintre noi era înainte de toate un bun fotograf”, spune Pilu Găină.
Zoly umplea sala cinefotoclub-ului, foarte bine capitonată, atunci când organiza “Seri de audiţie muzicală”, cum se numeau pe atunci. Tinerii nu ştiu că era interzis în acele vremuri să asculţi muzică occidentală, dar Zoly făcea rost de tot ce era nou pe piaţa muzicală.

Grupul lui Zoly era, într-un fel, un “club exclusivist” în vremea în care dacă ieşeai pe stradă cu părul lung sau pantaloni trapez erai “executat pe loc”, adică miliţianul îţi tăia pantalonii şi părul. Ei erau “artişti” şi aşa s-au strecurat prin cele câteva decenii comuniste de atunci. Şi aici a fost meritul lui Zoly. Ei erau fotografii şi cineaştii lui.

Zoly nu a expus niciodată fotografiile sale. Avea un respect deosebit pentru persoana sa ca artist. “Era meticulos, niciodată nu a considerat că a creat o fotografie care merita să stea pe o simeză. Cunosc foarte bine jocurile, căutările lui şi pot să spun că era în stare să execute o fotografie de cea mai mare frumuseţe şi din gunoaie. Era foarte pictural în fotografie. În acelaşi timp, pe lângă fotografie, Zoly şi picta. Nu se considera un pictor, pictura pentru el era un hobby şi un mod plăcut de relaxare, dar picturile lui erau adevărate fotografii. Acesta era paradoxul, crea pictură prin fotografie şi picta fotografic”, declară în continuare Pilu Găină.

L-au cunoscut aproape toţi hunedorenii “Epocii de aur”, aproape fiecare dintre ei ar putea spune câte ceva despre Zoly. Familia lui numeroasă îi va simţi lipsa permanent, el era cel care le ştia pe toate, s-a documentat toată viaţa, era la curent cu toate noutăţile tehnico-ştiinţifice, culturale, lucru extrem de rar. Calmul, dar mai ales “tăcerea lui” vor lipsi de acum tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească!

Tags:

About Mircea Goian