Ca în Evul Mediu: Reapar avorturile provocate la domiciliu

Articolul a fost vizualizat de 3,026 ori

România se întoarce în Evul Mediu! Cel puţin, din punct de vedere medical. Autorităţile sanitare hunedorene au constatat cu uimire că au reapărut cazurile de avorturi provocate acasă. Şi nu este vorba de unul sau două cazuri: în ultimii doi ani, medicii ginecologi din judeţ au raportat zeci de asemenea cazuri de paciente care şi-au provocat avorturi la domiciliu, dar au ajuns la doctor, cu complicaţii grave.

În ultimii doi ani, zeci de femei (majoritatea din Valea Jiului) au avortat acasă, pentru că nu au avut câte 150 de lei pentru o procedură mult mai sigură, într-un cabinet ginecologic

În ultimii doi ani, zeci de femei (majoritatea din Valea Jiului) au avortat acasă, pentru că nu au avut câte 150 de lei pentru o procedură mult mai sigură, într-un cabinet ginecologic

“Sunt îngrozită! Nu se poate! Chiar asta a fost reacţia mea când am văzut cifrele. Nu se poate ca în secolul XXl, să existe aşa ceva într-o ţară în care avem legiferat dreptul femeii de a întrerupe sarcina”, spune dr. Cecilia Birău, de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara. În 2013, au fost raportate de spitalele din judeţ către Direcţia de Sănătate Publică, 24 de cazuri de avorturi provocate la domiciliu, dintr-un total de 644. Medicilor şi responsabililor din sănătate nu le vine să creadă ce se întâmplă, din moment ce aceste cazuri au dispărut complet în anii ‘90, după legalizarea avortului în România: “Din păcate, în 2012, au reapărut avorturile provocate la domiciliu. Dintr-un total de 725 de avorturi realizate la nivelul judeţului, 33 au fost provocate (şi mai multe decât anul trecut). Mai grav, două sunt la grupa de vârstă 15-19 ani! Este, după mine, un lucru groaznic, atât ca medic, cât şi ca femeie, pentru că suntem într-o ţară în care există legiferat dreptul femei de a întrerupe cursul sarcinii. Ori, pentru propria ei sănătate, avortul provocat este cea mai groaznică parte care poate afecta atât sănătatea fizică, cât şi cea psihică şi poate duce la sfârşitul letal”, declară adjunctul DSP.

Majoritatea cazurilor sunt în Valea Jiului

La Deva, Brad sau Hunedoara nici medicii de urgenţă, nici ginecologii nu s-au confruntat cu aceste cazuri, care se pare că vin majoritar din Valea Jiului. “Cred că este o aberaţie, nu am auzit de zeci de ani de aşa ceva, poate nu sunt bune statisticile DSP”, se îndoieşte medicul şef UPU Deva, dr. Popa Tănase. Nici medicii de pe ambulanţe nu au ştiinţă de reapariţia avorturilor provocate la domiciliu: “Nu spun că nu există, ci, pur şi simplu, că diagnosticul se pune la spital, de către medicul specialist, după ce echipajul nostru a predat pacienta. Chiar dacă preluăm o femeie cu hemoragie, noi nu putem afla dacă este vorba de un avort provocat decât dacă femeia recunoaşte în faţa asistentei sau medicului de pe ambulanţă”, spune dr. Valeria Filimon, şef Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Medicii spun că există avorturi spontane, cauzate de complicaţiile din timpul sarcinii, sau avorturi provocate, care pot fi terapeutice atunci când medicul ia decizia întreruperii sarcinii pentru a proteja sănătatea femeii, sau sunt avorturi elective, cele făcute la cererea pacientei. Şeful secţiei ginecologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, dr. Romeo Stănescu, spune că un avort trebuie făcut de către personal specializat: “În primul rând, este obligatoriu ca un avort să se facă în centre medicale acreditate, pentru că un avort efectuat în condiţii improprii poate crea mari probleme, inclusiv decesul.

Femeia care îşi provoacă avortul, de fapt, îşi riscă viaţa, pentru că este vorba de o intervenţie chirurgicală care se efectuează doar în anumite situaţii şi doar sub anumite măsuri de prevenţie a unor infecţii, hemoragii. Toate gesturile trebuie făcute sub supraveghere medicală, în serviciul specializat fie public, fie privat”.

Avort prin metode medievale

În statisticile Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara însă lucrurile sunt clare şi… tragice. În secolul XXl, hunedorencele sărace sau cele care încearcă să ascundă sarcina, folosesc metode medievale, chiar dacă îşi pun viaţa în pericol. “Cred că problemele au reapărut din neştiinţă şi sigur unele femei consideră că avortul făcut la un specialist este foarte scump: există o taxă, dar nu e extraordinar de scumpă şi pentru a-ţi păstra sănătatea trebuie să întrerupi cursul sarcinii sub supraveghere medicală şi de către un medic ginecolog. Gândiţi-vă numai că noi avem raportate doar cazurile care au ajuns la spital şi de aceea au ajuns în statisticile noastre, dar poate că, pe lângă acestea, mai există şi cazuri de care nu ştim. Ăsta este un mare semn de întrebare pentru noi ca Direcţie de Sănătate Publică. Chiar dacă s-a vindecat, o femeie nu poate rămâne fără sechele fizice după un avort provocat şi, sigur – sigur, femeia respectivă nu va mai putea avea o sarcină atunci când îşi va dori”, spune dr. Cecilia Birău.

Imediat după Revoluţie, legile s-au schimbat şi femeile au fost libere să scape de sarcinile nedorite. Lumea medicală din judeţ credea că avorturile provocate acasă sunt istorie. Asta până în 2012.

Avortul are o istorie lungă şi poate fi provocat printr-o mulţime de metode, care includ extracte herbale, folosirea unor tehnici tăioase şi ascuţite sau traume fizice. Medicina contemporană foloseşte însă medicaţia şi procedurile chirurgicale.

În cazul avorturilor provocate acasă sau ilegal, se ajunge în marea majoritate a cazurilor la infecţii, perforări uterine care duc uneori la extragerea uterului sau chiar decesul femeii. Specialiştii ştiu că există femei care preferă să înghită tot felul de substanţe sau îşi introduc în uter chiar şi alcool sau iod, andrele sau alte obiecte dure, ascuţite. Cicatricile vor rămâne însă toată viaţa, asta dacă femeia respectivă scapă cu viaţă.

Între păcat şi încălcarea legii

Avortul chirurgical întrerupe sarcina prin îndepărtarea chirurgicală a conţinutului uterului. Legislaţia actuală din România chiar dă dreptul femeilor care au deja patru copii să facă întreruperi de sarcină gratuite. Restul se plătesc şi un avort costă între 150 şi 200 de lei. “Un avort la cerere, adică ceea ce se întâmplă după 1989, se poate efectua liniştit în cabinete şi unităţi medicale, dar trebuie să îndeplinească anumite condiţii. În primul rând, trebuie să fie un avort de prim trimestru, adică până în 12-13 săptămâni de sarcină, pentru că după ce trece de această vârstă gestaţională avortul este interzis (pentru că embrionul este devenit deja făt – considerat persoană vie, deţinătoare a dreptului de a trăi – n.red.). Femeile se pot adresa şi serviciului public, dar, în ultimii ani, s-a remarcat o incidenţă foarte mare, spre 100%, a intervenţiilor de acest gen care se fac în sistemul privat”, declară dr. Romeo Stănescu. Specialiştii spun că folosirea unor substanţe toxice pentru a îndepărta sarcina poate duce la intoxicaţii grave ale femeii, prin pătrunderea în sânge a substanţelor respective sau duc la complicaţii locale, precum necroza organelor genitale.

Dacă în România doar avortul provocat la domiciliu este considerat ilegal, biserica ortodoxă acuză orice tip de avort, lucru confirmat şi de preotul Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt al Episcopei Devei şi Hunedoarei: “Pe temeiul Sfintei Scripturi şi a învăţăturii sfinţilor părinţi, biserica consideră viaţa un dar sacru al lui Dumnezeu. Sigur că, încă din momentul concepţiei, fiinţa umană are dreptul la viaţă, drept pe care Dumnezeu îl poate da şi îl poate lua. De aceea Biserica Ortodoxă se opune oricărei practici de suprimare a vieţii în pântece, respectiv oricărei forme de avort. Este un păcat sinonim cu crima din punct de vedere creştin”. Păcat sau nu, statisticile arată clar că, în 2014, sunt încă femei care îşi pun în pericol viaţa pentru a scăpa de o viaţă nouă.

About Laura Oană