Fotbal – liga a III-a, seria IV: Victorie de moral

Articolul a fost vizualizat de 1,900 ori

Dacă, în ediţia trecută, Marius Opric a fost lăsat pe banca tehnică până la finalul campionatului, compromiţând o promovare aproape sigură, de data aceasta, finanţatoarea principală a grupării de pe Cerna şi-a călcat pe inimă şi l-a demis pe “obscurul” antrenor Constantin Olariu, cu doar patru etape înainte de finalul campionatului regulat, dar cu speranţa că, pe parcursul celor 10 partide din “play-off”, s-ar mai putea “drege” busuiocul.

Instalat ca antrenor al FC Hunedoara, Romulus Gabor  dă impresia că reuşeşte să-şi motiveze mai bine elevii

Instalat ca antrenor al FC Hunedoara, Romulus Gabor
dă impresia că reuşeşte să-şi motiveze mai bine elevii

De data aceasta, Alina State nu a mai făcut greşeala să aplece urechea la neaveniţi, care să-i bage pe gât tot felul de aşa-zişi tehnicieni gata să se ia la luptă cu performanţa, ci, probabil, mai bine sfătuită, l-a numit pe Romulus Gabor în calitate de principal, ajutat de fostul lui coleg din generaţia de “aur” a Corvinului, Mitică Gălan. Nu are rost să mai aducem argumente pro sau contra pentru “cangurul” australian, dar este cert că în materie de fotbal nu se poate compara cu cei doi enumeraţi mai sus. Tot atât de adevărat este că nu îi putem cere acum lui Gabor imposibilul, mai precis promovarea în liga secundă, atâta timp cât, la ora actuală, lotul de care dispune este cu mult sub valoarea celui din campionatul trecut. Vorba aceea: când au avut echipă nu au avut noroc de un antrenor priceput, iar acum, cu un tehnician posesor al licenţei “Pro”, ai un lot de abia poţi să treci strada cu el. Chiar dacă nu a avut timpul necesar să ia cum se cuvine “pulsul” noilor săi elevi, Romică Gabor a reuşit să-i convingă pe jucătorii “negru – albaştri” să lase complexele de-o parte şi să abordeze cu mai multă agresivitate partida de la Reşiţa. Una care nu modifica punctajul primelor şase poziţii din clasament, dar un succes era necesar pentru moralul jucătorilor în perspectiva următoarelor două întâlniri deosebit de importante în economia a ceea ce va urma în “play-off”.

A contat doar cel de-al doilea mitan

Chiar dacă nu a stat pe banca tehnică la debut, Gabor a putut să dea indicaţiile necesare din spatele gardului aflat foarte aproape de banca tehnică. Faţă de ultimul meci, cel de la Becicherecu Mic, noul antrenor a venit cu câteva “mutări”. I-a urcat la mijloc pe Petresc şi Bratima, titularizându-i pe linia de fund pe Vîrtan şi Băiţa, iar pe “veteranul” Pepenar l-a lăsat până spre final pe banca de rezerve. Cu toate acestea, în teren, nicio noutate în privinţa realizărilor tehnico-tactice, poate doar un plus la angajament şi voinţă. În rest, fotbal cu “pipeta”, cu doar trei faze mai de “Doamne ajută” şi acelea pe parcursul primelor cincisprezece minute, când doar Şoit (şut puternic din afara careului scos de Giurcanu), Fara şi Ţimbota (mingi fără probleme pentru Raţ) au încercat să puncteze la impresia artistică.

La pauză, Gabor a reuşit să-şi resusciteze băieţii, iar efectele au apărut imediat pe tabela de marcaj. Mai întâi, prin nou intratul Drăgan, care a reuşit să deschidă scorul în minutul 50, pasând mingea în colţul lung, de la 12 metri. După alte şase minute, un nou gol, cam la fel cu primul, numai că faza s-a mutat pe partea opusă, avându-l la finalizare pe Dîrvaru. Conduşi cu două goluri, reşiţenii ies la joc, lasă spaţii mari în apărare, dar Lintaru nu reuşeşte să înscrie golul de “neperezentare”, chiar dacă s-a aflat în poziţie de singur cu portarul, trimiţând peste. Acalmie pe teren, în continuare, dar jocul se aprinde în ultimele minute, când se vor înscrie încă trei goluri. A fost mai întâi tresărirea de orgoliu a gazdelor, care vor reduce din handicap prin Ţimbota, din doar câţiva metri, după ce mingea trimisă de Oncică a lovit transversala (min. 87). Hunedorenii nu se lasă copleşiţi de situaţia de pe tabela de marcaj şi îşi asigură liniştea prin două reuşite. Lintaru face 3-1, cu capul, din centrul careului, la doar un minut de la înscrierea golului de către reşiţeni, pentru ca, în al cincelea minut al prelungirilor dictate de arbitru, Drăgan să-şi treacă în cont “dubla”, din faţa porţii, după o acţiune solitară pe flancul stâng a lui Pepenar, intrat şi el în joc în minutul 75.

Chiar dacă nu a fost mulţumit de joc, în general, Romică Gabor a apreciat agresivitatea şi dăruirea unora dintre jucători. El a spus că atâta timp cât vor exista încă şanse teoretice de promovare, va miza pe jucătorii cu experienţă, în caz contrar urmând să apeleze la fotbalişti tineri de la centrul de juniori. Urmează două partide extrem de importante, cea de mâine, de pe propriul teren, cu Millenium Giarmata, în care aşteptăm o revanşă după acel umilitor 0-3 din tur, apoi deplasarea de la Tg. Jiu. Şase puncte ar însemna, practic, relansarea luptei pentru promovare.

Muncitorul Reşiţa – FC Hunedoara: 1-4 (0-0)

Au marcat: Ţimbota (min. 86) / Drăgan (min. 50 şi 90 plus 5), Dîrvaru (min. 56), Lintaru (min. 88).

MUNCITORUL REŞIŢA: Giurcanu – Doană, Vişatovici, Beică (min. 87, Rarinca), Pitaru (min. 53, Oncică) – Boltaşu (min. 75, Voina), Costachi, Lazarovici (min. 70, Bobină), Fedor – Ţimbota, Fara.
Antrenor: Viorel Lolea.
FC HUNEDOARA: Raţ – Vîrtan, Homei, Băiţa, Ecobici – Petreesc (min. 46, Drăgan), J. Vajda, Bratima (min. 93, Munteanu), Şoit (min. 75, Pepenar) – Lintaru (min. 95, Suciu), Dîrvaru.
Antrenor: Romulus Gabor.
Arbitru: Dorin Barzuca (Lugoj)
Asistenţi : Petru Gaşpar şi Lavinia Bozdog (ambii din Timişoara).
Stadion: “Voinţa”; Spectatori: 80.

About Ion Bădin