Colţul cultural: Adnotări III – Pictură

Zilele trecute, a avut loc, la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, vernisajul expoziţiei Adnotări III – Pictură, realizată de grupul Noima şi invitaţii săi. Putem vedea pe simeze lucrări ale lui Constantin Flondor, Liliana Mercioiu Popa, Ieromonah Pantelimon Şuşnea, Robert Koteles, Sorin Scurtulescu, Andrei Rosetti, Dan Gherman şi Sorin Neamţu. Cuvântul de deschidere a fost rostit de Ileana Pintilie. Pentru a afla mai multe lucruri despre acest eveniment, am stat de vorbă cu deveanul Andrei Rosetti, membru fondator al grupului Noima.

Vă rog să spuneţi câteva lucruri despre drumul artistului vizual Andrei Rosetti din ultima perioadă.

Îl prefer pe pictor, artistului vizual. Am hotărât de curând să răspund în felul meu (critic şi activ) unei chemări lansate pe 1 martie la Academia de Arte din Berlin de către José Manuel Barroso şi alţi lideri europeni. Acolo a avut loc publicarea declaraţiei finale privind „O nouă viziune asupra Europei”. Eu nu sunt de acord cu această viziune federalistă, ce se raportează amnezic la trecutul îndepărtat sau mai recent al bătrânului continent. Nu voi detalia aici, nu cred că este cazul. Pot spune însă că decizia mea îmi afectează drumul de care aminteaţi. Altfel, parcurg acelaşi drum între studiu şi icoană, în căutarea persoanei, a ordinii şi frumuseţii lăsate de Dumnezeu în jurul nostru. Sunt un călător ce priveşte spre trecut cu respect şi interes – atunci când intru în muzee, în biserci vechi sau alte edificii unde pot întâlni colegi de breaslă din alte vremuri. Privesc spre prezent atunci când încerc să documentez ceea ce a făcut generaţia predecesorilor noştri pe care îi mai avem aproape (Paul Gherasim este un exemplu) sau când sunt în atelier sau în plein-air, în faţa subiectului studiat – fie că acesta este un sfânt pictat în icoană, un peisaj sau chipul unui om de lângă mine. Privesc şi spre viitor atunci când mă ocup de pedagogia meşteşugului picturii, pe care mi-aş dori să îl împărtăşesc colegilor mai tineri în condiţii mai propice. În ultimii ani am investit, alături de colegii din Noima, de invitaţii noştri şi de Constantin Flondor, resurse pentru a vesti apariţia volumului Adnotări – lecţii de pictură. Au fost 4 expoziţii şi un colocviu care s-au născut din acest proiect editorial care merge pe principiul alăturării unor repere din formarea noastră cu ceea ce am ajuns să exprimăm în lucrări recente.  Tocmai m-am întors de la Bucureşti unde, în spaţiile largi ale Academiei de Studii Economice, am realizat o expunere amplă în formula Adnotărilor. Expoziţia poate fi vizitată până în 25 mai.

Maestrul Constantin Flondor a fost un model pentru dumneavoastră. Grupul Noima din care faceţi parte îi continuă opera? În ce fel?

Fiecare în felul său. Asta cred că se va vedea în expoziţia de la ASE. Şi nu e vorba aici de isteria originalităţii. Constatăm unicitatea fiecăruia, poate şi afinităţile diferite cu anumite laturi ale personalităţii celui ce ne-a format. Există poate şi o lungime de undă comună, Ileana Pintilie nu cred că a greşit spunând acest lucru. În fine, nu ştiu dacă noi continuăm o operă. Poate, într-un fel, continuăm studiul, căutările, prelungind atelierul propriu într-un context de colegialitate, ce păstrează ceva din amintirea atelierului comun din studenţie. În lucrările noastre recente, cred că sunt de găsit roade ale studiului despre pictura în straturi, despre geometrie şi simbol, reprezentare şi simbol, redarea spaţiului… teme care au făcut obiectul Adnotărilor.

Care sunt temele pe care le abordaţi în timpul întâlnirilor, a celor aflaţi pe aceeaşi „lungime de undă”?

O primă temă este bucuria reîntâlnirii. Un vin roşu sec face bine în astfel de momente. Apoi discutăm despre lucrările noi din ateliere. Despre reprimarea sau nu a imaginaţiei, despre limita dintre abstracţie şi realism, dintre geometrie şi materie… despre icoană, despre raporturi cromatice, despre colegi dragi. Despre pictura în straturi. Ca pictorii… Ne uneşte pictura. Lungimea de undă se notează în fizică cu litera LAMBDA. Paul Gherasim ne aminteşte de ani de zile în pictura pe care o face, faptul că Lambda trimite la LOGOS. Tind să cred că dincolo de ce discutăm, ne uneşte şi o anume raportare la lume specifică ortodoxiei, contemplativă şi entuziastă dacă vreţi. La vechii greci, entuziasmul era văzut ca insuflare divină, ca o aflare sub înrâurirea unui zeu. Cuvântul cuprinde particula en (în, înăuntru) şi theos (Dumnezeu). A avea entuziasm poate însemna aşadar a-L avea pe Dumnezeu înlăuntrul tău. Flondor ne-a pus în atenţie această etimologie cu mulţi ani în urmă.

Încercăm să rămânem entuziaşti.

(va urma)