Colţul cultural: Mai mult ca prezentul

Am asistat, zilele trecute, la galeria “Forma” din Deva, la un vernisaj-eveniment: membri ai Uniunii Artiştilor Plastici Bistriţa au expus o parte din lucrările lor, dar au şi evidenţiat un sfert de veac de activitate sub “Instituţia Bunului Gust”. Curatorul acestui vernisaj, criticul de artă Mircea Oliv, ne-a introdus în lumea clar structurată a unei instituţii ce a funcţionat timp de 25 de ani, după filozofia bunului gust.

Contactul meu cu viaţa artistică din Bistriţa a avut loc în urmă cu doi ani, când, prin intermediul neobositului om de cultură Mircea Oliv, am susţinut două concerte cu Huniadi Cantores, la Galeria “Arcade 24” şi la Biserica Herina. Nucleul de artişti de valoare pe care l-am simţit exaltând de idei şi preocupări direcţionate spre o viaţă culturală de calitate mi-a apărut acum, cu ocazia expoziţiei de la galeria “Forma” din Deva, când am avut ocazia să cunosc amănunţit activitatea lor prezentată în albumul “O singură viaţă”.
Vernisajul a fost structurat astfel pe două direcţii, reliefând o dată istoria unei instituţii culturale înfiinţate în 1988 şi apoi comentariile elevate despre lucrările expuse de artiştii vizuali bistriţeni pe simezele din Deva.

Reţeta succesului grupării de la Bistriţa a fost explicată prin atragerea de valori şi personalităţi ale vieţii artistice, fără a renunţa în cei două zeci şi cinci de ani la această condiţie, reuşind în acest fel să clădească un fenomen care a radiat de-a lungul timpului mediile culturale din ţară şi străinătate.

Atunci, în 1988, Andrei Pleşu vorbea despre importanţa unei “instituţii a bunului gust”, într-un mod captivant, eliberat de limbajul de lemn, uimitor lucru pentru acele vremuri, cu o prospeţime a ideilor izvorâte dintr-o minte liberă de tezele şi dogmele dictaturii.

Spune maestrul Mircea Oliv că el şi colegii activi ai grupării bistriţene au fost tot timpul preocupaţi de strategii pentru a nu se rata, lucru destul de greu de realizat ţinând cont de obsedanta stare de centralizare, existentă mai ales în vremurile comunismului, când lucrurile semnificative se întâmplau în Bucureşti. Prin această grupare artiştii bistriţeni au reuşit să facă paşii corecţi şi, în acelaşi timp, să-şi arate curajul intelectual cu care au fost dotaţi, astfel că, în jurul anului 1980, Miron Duca, Vasile Tolan, Lioara Dinu, Adina Mocanu, Aurel Marian şi mulţi alţii, au început să facă saloane ale artelor vizuale, însoţind evenimentele cu prezenţa unor muzicieni, filozofi, literaţi, prezenţi şi acum în librăriile din ţară, sau fiind merituoşi deţinători a unor premii naţionale sau internaţionale. Sintetizând, maestrul Oliv spune: “Paradoxul oricărei experienţe spirituale constă în faptul că, deşi se integrează totdeauna unui scenariu atemporal, unui canon, ea este resimţită de cei care sunt implicaţi în ea sub specia unicatului, a irepetabilului…

Astăzi, după 25 de ani, modelul «paideic» de la ARCADE 24 poate fi reiterat, se poate lucra în spiritul lui, se pot gândi modalităţi de adaptare a structurii sale la condiţii de context noi….”. Lucările expuse pe simezele de la galeria “Forma” din Deva, însemnând picturi, gravuri, ceramică, multe dintre ele semnificând personalizări ale unor şcoli în artă, demonstrează, practic, ideile care au generat şi susţinut gruparea de la Bistriţa, configurând o modalitate inedită dar şi convingătoare despre valoarea lor. Un exemplu demn de urmat într-o ţară în care lucrurile bune durează puţin şi în care grupurile sunt măcinate de obicei de vanităţi, orgolii şi interese meschine.

Sunt bucuros că am luat parte, împreună cu grupul renascentist “Huniadi Cantores”, la un eveniment organizat de ei, îi felicit şi le urez să aibă mulţi ani de activitate de calitate.