Colţul cultural: Ultimul reprezentant al violonisticii romantice

Articolul a fost vizualizat de 1,554 ori

Se împlinesc zece ani de când maestrul Ştefan Ruha nu mai este printre noi. A concertat şi la Hunedoara, ca solist, în cadrul unor stagiuni muzicale, organizate de Filarmonica din Cluj, şi apoi a fost prezent, acompaniat la orgă de prof. Ecaterina Botar, în cinsprezece ediţii ale Toamnei Muzicale Hunedorene. După dispariţia maestrului, ştafeta a fost preluată de Mirela Capătă la vioară şi Ecaterina Botar la orgă. Încerc să aflu, în interviul de faţă, mai multe lucruri despre acest duet, dar şi despre semnalele de respect pentru arta violonistică a celui denumit… ultimul reprezentant al violonisticii romantice, de la Mirela Capătă, autoarea unor materiale dedicate maestrului Ştefan Ruha.

Ce a mai făcut în ultimul timp duetul Mirela Capătă – vioară şi Ecaterina Botar – orgă?

ruhaBineînţeles că a continuat să cânte unde a fost solicitat sau aşteptat cu drag. Din păcate, devenise o tradiţie să cântăm şi la Hunedoara, însă, probabil din cauza unor probleme de ordin pecuniar, nu am mai fost invitate. Am cântat în continuare la Biserica Imaculata din Deva, la Orăştie sau la hramul bisericii Sf. Ana din Sântana, şi peste tot unde lumea ne îndrăgeşte şi savurează muzica noastră.

Cum este apreciat proiectul dumneavoastră în care cântaţi muzică barocă?

La Cluj, desigur, există mulţi specialişti în domeniul muzicii baroce şi suntem bucuroase să constatăm de fiecare dată o afluenţa de public tânăr, format mai ales din studenţi, dar şi melomani „înrăiţi” care aşteaptă cu nerăbdare momentele de „purificare”. În decembrie 2013, Filarmonica clujeană, în colaborare cu Centrul Cultural Italian, a organizat Integrala Sonatelor pentru vioară, clavecin şi continuo de A. Corelli, având în vedere faptul că se împlineau 300 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui care a fost considerat „un Paganini” al Barocului italian. Trio-ul „Ricercando il Barocco”, în cadrul căruia o avem ca parteneră şi pe d-na Ilse L. Herbert, la violoncel, a realizat un CD cu aceste dificile sonate, ce a fost lansat cu această ocazie.

Anul acesta, se împlinesc 10 ani de când maestrul Ştefan Ruha nu mai este printre noi. A observat cineva acest lucru?

Din păcate, odată cu trecerea în nefiinţă a oricărei personalităţi, se ţine un moment de reculegere, după care, parcă, se şterge cu buretele tot ceea ce a însemnat o mare carieră artistică, un mare palmares ce a adus ţării glorie, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Este trist, dar, din păcate, foarte adevărat. Aş dori să organizez un simpozion, un mini festival în memoria maestrului meu, însă cu ce fonduri? Cui îi pot pretinde să vină la Cluj pe cheltuială proprie, să facă un recital sau să expună un referat despre cel ce a fost un geniu al viorii, un ambasador al culturii din România. Deşi cetăţean de onoare a municipiilor Clu-Napoca şi Carei, se pare că nimeni nu-şi mai aminteşte de marele Artist şi Om Ştefan Ruha. În toamnă va avea loc la Satu Mare un festival şi sper că şi un concurs de vioară, organizat de Filarmonica sătmăreană, condusă de Rudolf Fatyol, nepotul după soră al maestrului Ruha.

Aţi fost preocupată intens de restituirea către iubitorii de artă a informaţiilor despre viaţa şi cariera domniei sale. Sub ce formă aţi făcut acest lucru şi care a fost motivul acţiunii întreprinse?

Pentru mine, Ştefan Ruha a reprezentat încă din copilărie un model violonistic, un exemplu de comportament artistic. Acum câţiva ani, am ales ca subiect pentru teza de doctorat, „Fenomenul Ştefan Ruha, virtuoz şi simbol al artei violonistice a sec. XX”. Să nu vă imaginaţi că nu am întâmpinat piedici. Deşi un bonom, Ruha a avut şi multi duşmani, care au pus „beţe în roate” promovării imaginii sale. Cu perseverenţă şi tact am reuşit să finalizez o teză în care am tratat exhaustiv subiectul, începând de la refacerea biografiei sale, terminând cu arta şi particularităţile măiestriei sale artistice. Teza a fost apreciată de cele mai autorizate personalităţi din domeniul muzicologiei, din Cluj şi Bucureşti, obţinând titlul de „Doctor în Muzica, Magna cum Laudae”, în noiembrie 2011.

În vremuri în care divertismentul cucereşte teren, se mai face ceva pentru păstrarea şi formarea publicului apropiat de muzica importantă, serioasă, de calitate?

România a pierdut enorm pe plan cultural-artistic şi nu trebuie să uităm că arta adevărată este ambasadoarea culturii atât în ţară cât şi peste hotare. Este ciudat cum pentru tot felul de „sindrofii” se găsesc fonduri şi sunt promovate non-valorile. Publicul trebuie educat în permanenţă, atât prin intermediul mass-media, cât şi prin spectacole „live” de bună calitate.

Tags:

About Mircea Goian