Săptămâna economică nr. 591

Articolul a fost vizualizat de 1,383 ori

Subvenţii

Firmele care angajează tineri absolvenţi vor beneficia de subvenţii, potrivit unei scheme de minimis lansată spre consultare publică de către Ministerul Fondurilor Europene. Valoarea orientativă a subvenţiei nete este de 900 de lei pentru tinerii angajaţi cu studii medii şi 1.300 de lei pentru tinerii care au studii superioare. Subvenţiile aferente salariilor tinerilor absolvenţi se vor acorda lunar. Companiile care angajează absolvenţi vor trebui să realizeze un plan educaţional pentru fiecare persoană nou angajată. În funcţie de categoria în care se încadrează beneficiarul schemei de minimis, numărul orientativ de posturi pentru care se vor acorda subvenţii este de 3 pentru microintreprinderi, 7 pentru intreprinderile mijlocii şi 15 pentru intreprinderile medii.

Autostrada spre Cluj

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat contractul de „Proiectare şi execuţie autostrada Sebeş –Turda„ Loturile 3 şi 4, a comunicat compania. Durata de execuţie este de 22 de luni, din care: 4 luni – proiectare, 18 luni – execuţie lucrări şi 48 de luni perioada de garanţie.

Auto

În majoritatea ţărilor europene, vânzările de maşini noi au crescut, astfel încât, pe întreg trimestrul întâi al anului, există o creştere de 8,4% faţă de acelaşi trimestru din 2013, de la 2,994 milioane la 3,246 milioane de unităţi, scrie Capital. Liderul pieţei este Volkswagen, care a vândut în martie 159.735 de maşini, având o cotă de piaţă de 11%. În total, grupul a vândut 785.975 maşini. Dintre acestea, 381.808 erau purtătoare de brand VW, iar 137.863 erau marca Skoda. Pe locul doi în Europa este grupul Ford, care a reuşit să vândă 123.554 unităţi, având o cotă de piaţă de 8,5%. Pe locul trei este marca Opel, parte din grupul General Motors, care a vândut 112.876 bucăţi şi are o cotă de 6,9% în primele trei luni.

Asigurări

De la începutul anului 2015, companiile de asigurări din România vor fi obligate să raporteze către supraveghetorul pieţei date conform impunerilor noilor standarde europene privind solvabilitatea şi capitalul. Din 2016, după mai multe amânări, intră în vigoare directiva Solvency II care, pe scurt, înseamnă reguli mult mai stricte pentru companiile de asigurare şi pentru managerii lor. Dat fiind că multe dintre companii vor fi nevoite să aducă aporturi substanţiale de capital pentru a respecta noile norme, vom asista, cel mai probabil, la dispariţia unor companii de pe piaţă şi la o scumpire a asigurărilor. Prima mare modificare faţă de actualele norme după care funcţionează piaţa asigurărilor o reprezintă introducerea a şase noi categorii de riscuri ce vor fi luate în calcul pentru stabilirea solvabilităţii societăţilor de asigurare. În prezent, acest indicator este calculat doar în funcţie de expunerea asiguratorului şi de daunele estimate, însă, după implementarea Directivei, supraveghetorul va lua în calcul şase categorii de risc: de subscriere, de lichiditate, de concentrare, de piaţă, de credit şi riscul strategic.

About Adrian Sălăgean