Voluntar în Africa de dincolo de sărăcie

Fost inginer mecanic, actualmente director de tabere de aventură şi formator pentru animatorii centrelor de vacanţă (meserie pe care a introdus-o în România în urmă cu 12 ani), speolog, membru al reţelei naţionale Salvaspeo şi secretar general al Federaţiei Române de Speologie, Călin Vodă a făcut voluntariat în trei ani consecutiv în Burkina Faso. Invitat de Clubul Sporturilor Montane, a venit la Hunedoara, unde în faţa câtorva zeci de elevi curioşi a prezentat incredibila sa aventură africană.

S-a apucat de speologie în 1986, în cel de-al doilea an de facultate. A vrut să facă alpinism, dar spune că a ajuns la speologie dintr-o întâmplare şi adaugă că domeniul ăsta nu se măsoară în performanţe precum sute de metri adâncime coborâţi prin firide înguste, sau număr de peşteri parcurse, ci în noile descoperiri pe care le-ai făcut. După Călin Vodă, important e să fii primul om care a călcat vreodată în locurile respective. El însuşi a explorat zeci de pasaje noi, săli mici, săli mari, galerii, râuri subterane, cascade, iar în Laos, unde a mers împreună cu o echipă mixtă de speologi români şi francezi, a făcut câteva descoperiri, în timpul scufundărilor subterane.

În 2008 a fost prima oară în Madagascar, împreună cu un prieten, elveţian, printr-o asociaţie care adună bani din toată lumea, pentru a-i ajuta pe localnici să cumpere animale, iar în Burkina Faso a ajuns cu francezii pe care i-a cunoscut după un schimb de experienţă la care au participat câţiva speologi români. Federaţia parteneră din Franţa, Liga de învăţământ, avea în intenţie dezvoltarea unui centru de resurse în Burkina, în cadrul programului “Pas d’ecole, pas d’avenir” (“Fără şcoală nu există viitor”, care include mai multe ţări: Mali, Niger, Burkina Faso şi Senegal. “Francezii au o culpă în ceea ce priveşte relaţia lor cu ţările africane, după colonizare, şi ajută prin diferite metode societatea civilă de acolo. De fapt, francezii chiar se simt un pic vinovaţi, iar toate programele acestea se derulează prin Ministerul Afacerilor Externe, statul oferind bani diferitelor organizaţii din Franţa pentru cumpărarea de diferite echipamente şi materiale. Tot statul plăteşte şi biletele de avion, iar participanţii achită doar cazarea şi masa, preţuri derizorii: în jur de două săptămâni costă 100-200 de euro. Tinerii francezi merg, astfel, acolo pentru o experienţă de viaţă şi pentru a ajuta poporul african”, explică voluntarul.

Un an, un sat, câţiva saci de orez

Înainte de a pleca pe continentul negru, adolescenţii organizează concerte caritabile, vând prăjituri, iar cu banii obţinuţi le cumpără micuţilor africani mii de rechizite şi biciclete. Pentru români, Călin Vodă spune că este ceva mai dificil. Pe lângă costurile “de şantier”, cum le spune el, se mai adaugă şi preţul biletului de avion România-Franţa. Pe directorul de tabere, aventura din luna noiembrie a acestui an l-a costat 1.200 de euro.

Călin Vodă e convins că, odată ce ai fost în Africa, rămâi pentru totdeauna legat de ea. “E ceva ce lipseşte vieţii europene… Partea asta de comunitate, de a trăi alături de semenii tăi. Noi avem o familie, suntem individualişti, mai ieşim seara cu un prieten, sau doi. Ei, în schimb, trăiesc mereu împreună. Pur şi simplu, nu există termen de comparaţie. O parte trăieşte, cât de cât, mai bine, iar cealaltă parte – noi spunem «la limita sărăciei», dar este dincolo de această limită. Nu sunt, însă, cazuri extreme, ci un mod de viaţă. Ei aşa trăiesc tot timpul: cu hainele de pe ei tot anul, iar, dacă se face recolta, au ce mânca, dacă nu, nu. Când e secetă, fiecare sat primeşte din partea unei organizaţii mondiale câţiva saci de orez, câţiva de mei şi 12 sticle de ulei cu care trebuie să se descurce tot anul”.

Şi pentru că profesorii din Burkina Faso au doar trei luni de şcoală, timp în care nu pot învăţa metodică, pedagogie şi tot restul cunoştinţelor necesare, dascălii din Franţa au decis să îi ajute, inclusiv ridicând cu mâinile lor un centru de resurse. “Am încercat să le arătăm africanilor câteva lucruri simple, care pot să le facă viaţa mai uşoară. De exemplu, nu aveau un sistem de colectare al apei de ploaie. În sezonul ploios apa e din abundenţă, dar ei nu s-au gândit niciodată să o stocheze. Noi am venit cu ideea colectării apei şi am realizat bazinul necesar, urmând ca toată apa adunată să fie folosită pentru udarea unei grădini de legume. De asemenea, la rădăcina pomilor fructiferi am introdus nişte tuburi verticale care forţau rădăcinile să coboare la o adâncime mai mare, unde era mai multă umiditate. Pomii care au avut aceste tuburi crescuseră de două ori mai mari, comparativ cu ceilalţi. Pe lângă şcoli am pus garduri, în aşa fel încât animalele să nu mai distrugă puieţii, iar centrul de resurse pe care l-am construit cuprinde patru săli mari, dintre care patru clase, plus, la etajul superior, locuri de dormit. La una dintre şcoli am pus panouri şi am dus acumulatori, care să înlocuiască bateriile pe care copiii le spărgeau şi cu care se mânjeau pe mâini şi pe faţă, deşi plumbul conţinut de acestea este foarte nociv”, povesteşte Călin Vodă.

Muncă la 45 de grade, printre scorpioni

În Burkina Faso, după o altă zi în care temperaturile extreme extenuează un european, oricât de “antrenat” ar fi el

Voluntarii nu s-au oprit aici: au încropit o grădină de zarzavaturi, gropi de compost şi o crescătorie de nutrii, astfel încât copiii africani să poată servi o masă cu carne, pentru că, de obicei, aceştia mănâncă doar legume. În tot timpul ăsta, Călin Vodă a dormit sub cerul liber, printre scorpioni, a băut apă tratată şi a folosit doar o jumătate de găleată de apă pe zi pentru a se spăla. Zice că, după o asemenea experienţă, începi să apreciezi orice lucru care acasă, în Europa, îţi vine de la sine şi nu trebuie să te zbaţi pentru el. Cum ar fi apa, pentru care doar apeşi pe un robinet. Mai mult, din cauza lipsurilor, africanii
şi-au dovedit, nu o dată, inventivitatea: aveau nevoie de tablă zincată plană şi nu au găsit decât ondulată: au îndreptat-o cu un mojar pentru cereale, iar bazinul de 1.500 de litri de apă s-a transformat într-unul de 5.500 de litri: cimentul l-au cumpărat dintr-un oraş aflat în apropiere, iar apa şi nisipul le-au cărat cu spatele, cu bicicleta, cu măgarul, fiecare cu ce a putut. Organizatorul taberelor de aventură spune că tinerii francezi care au ajutat la construirea centrului de resurse au muncit cu mare entuziasm, dar adaugă că, fără îndoială, nu la fel ar fi făcut acasă, în Franţa, dacă părinţii i-ar fi rugat să monteze un gard, de exemplu. Programul de lucru era, însă, redus (între orele 6 şi 10 dimineaţa, iar seara abia cu începere de la ora 17), din cauza temperaturilor extreme: dacă anul acesta echipa de voluntari a mers în Africa în luna noiembrie, având parte de temperaturi ceva mai scăzute, pe parcursul anilor anteriori au lucrat în Africa în aprilie, muncind la temperaturi de 40-45 de grade.

Cu gura căscată în faţa becului

Au mai făcut şi alte lucruri voluntarii: au tras curent impresionându-i pe micii africani, uimiţi ca în faţa unei minuni divine şi au făcut improvizaţii, astfel încât băştinaşii să îşi poată încărca telefoanele mobile în plin deşert, în punctele în care erau amplasate şi cele câeva rare posturi telefonice fixe. Au reparat biciclete recuperate de poliţie şi băncuţe pentru elevi, iar în cele din urmă călărit cămile, la tuaregi.

Călin Vodă în timp ce mai muncea pentru încă o “magie” electrică, sub ochii unui copil african care aproape că nu înţelege deloc ce se petrece

“Când am tras curent într-o şcoală, era un copil afară şi a rămas căscat vreo 20 de minute, uitându-se pe fereastră, înăuntru. Chiar şi adulţii sunt curioşi, mai ales că acolo, în zonă, nu vine niciun turist. Stau şi se uită la tine, ce faci. Nu ştiu nicio limbă de circulaţie internaţională, dar comunicarea nu este, totuşi, imposibilă. Tot acum am reparat şi mai bine de 200 de bănci într-o şcoală. Ei sunt aşa de săraci că nu îşi permit să cumpere câteva şuruburi şi stau cu băncile stricate. În schimb, noi, pentru toate băncile care aveau nevoie de reparaţii, am cumpărat şuruburi de numai 15 euro, o avere pentru cel care nu-i are. De fapt, nici nu îmi dau seama cum trăiesc, pentru că unii dintre ei nu au niciun venit”, explică voluntarul. Adaugă că unele case sunt simple bordeie, săpate în pământ. În imaginile proiectate în sală nu se vede, însă speologul spune că miroase îngrozitor, dar ce l-a frapat cel mai mult a fost faptul că în Africa bărbaţii nu muncesc. Femeile, pe de altă parte, fac toată treaba. Îşi aminteşte, încă mirat el însuşi, cum a văzut femei care născuseră cu numai trei săptămâni în urmă, sau fetiţe de 10 ani care scoteau apă din puţuri adânci şi umpleau zeci de bidoane, muncind astfel de dimineaţa până seara.

La tuaregi, ori în casele cu poveşti

În cele din urmă, grupul de voluntari şi-a luat o vacanţă de trei zile şi i-a vizitat pe tuaregi, care le-au împrumutat cămilele, pentru o plimbare prin deşert. Călin Vodă le explică elevilor hunedoreni cât de greu e să stai o zi întreagă pe cămilă, la 50 de grade Celsius. Îţi trebuie o sănătate de fier şi, neapărat, un turban ca să te apere de arşiţă şi nisip. Şi tot în Africa, organizatorul de tabere a vizitat lacurile cu crocodili sfinţi, care nu au atacat pe nimeni, niciodată, copiii i-au încălecat fără teamă şi s-au pozat încântaţi, au văzut apoi casele pictate cu hipopotami, reptile şi alte însemne arhaice, fiecare casă spunând povestea familiei care a locuit-o, iar în cele din urmă s-a întors acasă cu amintirea ochilor extraordinari ai copiilor. Spune că ar vrea să vadă şi alte ţări, în afară de Burkina Faso, dar de ţara asta îl leagă munca începută acolo. Adaugă că toată lumea ar trebui să meargă măcar o dată în viaţă în Africa, dar nu printr-o reţea de 5 stele. Crede că o experienţă precum a fost a lui ne-ar ajuta să ne repoziţionăm faţă de ceea ce fiecare dintre noi face în Europa, să ne dăm seama că, în sărăcia şi criza noastră, în comparaţie cu africanii, trăim într-un confort nemaipomenit. Şi că numai astfel am putea să aflăm cât de puţin îi trebuie unui om ca să fie fericit.