Editorial: “Imposibil” e un cuvânt găunos

Evelyn, femeie de 98 de ani, care locuieşte într-un azil pentru bătrâni, a fost anunţată că va trebui să renunţe la condus. Din cauza vârstei, autorităţile i-au retras femeii permisul de conducere, deşi niciodată în viaţa ei de şoferiţă femeia nu a fost implicată într-un accident de conducere şi nici nu a primit vreo amendă. După ce a aflat că autobuzul care îi ducea pe ea şi pe ceilalţi locatari ai azilului la supermarket a fost retras din circulaţie în zona lor, Evelyn a decis să le demonstreze tuturor că este, totuşi, capabilă că conducă un autoturism. Şi-a depus dosarul la Biroul Permise de conducere şi, la 98 de ani, a susţinut testul pentru a doua oară în viaţa sa. Autorităţile n-au avut încotro şi i-au dat femeii permisul, iar aceasta, fericită, a început să meargă din nou la supermarket, împreună cu prietena ei cea mai bună, Joyce.

Povestea lui Evelyn, faptul divers, se opreşte aici. Implicaţiile unui asemenea gest, însă, sunt în stare să clatine preconcepţii şi să schimbe mentalităţi. Gestul femeii (observaţi poate, am evitat să folosesc termenul “bătrână”) a fost, fără îndoială, puţin sfidător la adresa celor care-au încercat s-o reducă la… mai puţin decât potenţialul ei. Dar, mai ales, gestul acesta a fost motiv de inspiraţie pentru toţi cei care-au aflat povestea lui Evelyn. Cei care-au avut răbdarea să urmărească şi filmuleţul care reconstituia toată istoria “succesului” femeii împotriva sistemului, mai puţin de patru minute de filmare, au descoperit o persoană incredibil de elegantă, stăpână pe sine şi teribil de frumoasă! Femeia aceasta, pe care numai doi paşi o mai despart de împlinirea a 100 de ani, respiră lumină pe dinăuntru şi-o seamănă în lume. De altfel, motivul pentru care ea a decis să îşi recupereze permisul de conducere a fost dorinţa altruistă de a o duce pe prietena ei Joyce până la supermarket în fiecare săptămână, numai ca aceasta să nu părăsească un cămin cu care se obişnuise deja.

“O să te duc eu la supermarket, Joyce. O să te duc în fiecare săptămână. Aşa am decis să-mi recuperez permisul de conducere. Vă spun sincer, mi s-a rupt inima când mi l-au luat, deşi nu aveau niciun argument împotriva mea. Asta m-a făcut să mă simt bătrână! Asta m-a făcut să mă simt inutilă!”. Aşa că Evelyn şi-a luat poşeta ei mică, s-a aşezat la rând la Biroul Permise, cu o mână tremurândă a răspuns corect la chestionar şi, în cele din urmă, şi-a recâştigat dreptul de a conduce. Pe scurt, cam asta ar fi ideea textului: un om frumos întru totul, un om echilibrat şi luminos, care are curajul “nebunesc” ca, la o vârstă când alţii se resemnează şi aşteaptă moartea, să demonstreze că – de fapt – dacă ai o dorinţă, niciodată nu eşti prea bătrân!

M-a impresionat cu adevărat eleganţa acestei femei, dârzenia ei, un… ceva care mi-a reamintit de Rosa Parks, negresa care, în 1955, a refuzat să cedeze locul în autobuz unui alb, schimbând pentru totdeauna situaţia pentru persoanele de culoare. Desigur, (şi) în lipsa unui Martin Luther King, gestul lui Evelyn nu va sta la baza unei mişcări revoluţionare în ceea ce priveşte soarta nefericită a majorităţii vârstnicilor ori, măcar, felul în care-i privim.

Însă, sunt convinsă, cine a văzut filmuleţul a avut ce învăţa: pentru aceia care-au privit-o pe Evelyn, nonagenara, “imposibil” este de-acum doar un cuvânt găunos.