Cartea folclorului hunedorean

Articolul a fost vizualizat de 1,797 ori

“O microenciclopedie locală a folcloriştilor”, aşa numesc specialiştii cea mai recentă carte a etnologului devean Marcel Lapteş. De această dată, cunoscutul cercetător al satului hunedorean nu mai descrie obiceiuri vechi, nu mai detaliază tradiţii şi nici nu enumeră superstiţii, ci face un binevenit inventar al tuturor colegilor de breaslă, slujitori ai folclorului de-a lungul vremilor.

Marcel Lapteş are gata de tipar şi “Constelaţia Satelor”, o culegere de poezii populare, un volum scris cu ajutorul interpretei Mariana Deac

Marcel Lapteş are gata de tipar şi “Constelaţia Satelor”, o culegere de poezii populare, un volum scris cu ajutorul interpretei Mariana Deac

Etnologi, etnografi, compozitori, solişti, meşteri populari, culegători de folclor – cu toţii îşi găsesc un loc în cartea lui Marcel Lapteş intitulată “Folcloristica hunedoreană de la începuturi până în prezent”. Etnolog dr. Maria Mândroane scrie: “Stând în faţa viitorului cu o carte ca aceasta este sigur că se poate vorbi de conştiinţa datoriei împlinite, lucru pe care profesorul Marcel Lapteş îl face cu o probitate nedezminţită. (…) Străbătând potecile bătătorite de înaintaşi (atât de mulţi cuprinşi chiar între paginile acestei cărţi), profesorul etnolog Marcel Lapteş completează şi îmbogăţeşte arealul unei zone şi regiuni, tot atât de bogată în tradiţii pe cât de neegalabilă şi-a dovedit istoria, cu pământul binecuvântat al strămoşilor daci.” Munca de cercetare, documentare şi selectare este impresionantă, chiar autorul recunoaşte că, iniţial, şi-a dorit “un corpus al folcloristicii hunedorene”, adică identificarea tuturor celor care s-au ocupat de acest domeniu în judeţ: “Nu a trebuit prea mult timp să înţelegem că astfel de intreprindere presupune efortul conjugat al mai multor cercetători, în echipă, dat fiind volumul mare de muncă”. În plus, explică Marcel Lapteş, lipsesc anuarele, dicţionare şi repertoare care să strângă activitatea folcloriştilor în timp.

“Cei procopsiţi a norodului”

Pentru a aduna documentare pentru acest volum, etnologul apelează la descendenţii unor folclorişti şi aici descoperă multe manuscrise valoroase nepublicate încă, în timp ce unele texte au apărut “accidental” în calendare populare sau almanahuri ţărăneşti. Pus în faţa unui munci care necesită o echipă, Marcel Lapteş se răzgândeşte şi face “o retrospectivă folcloristică”, care include cercetători născuţi în judeţ, dar şi etnologi care s-au ocupat în scrierile lor de zona noastră: “Nu am avut niciodată ambiţia de a realiza o lucrare perfectă, în care să nu se strecoare şi lacune, pentru că noi considerăm folcloristica şi folclorul cercetat drept un pom al vieţii, cu rădăcini adânc înfipte în pământul mamă, cu ramuri puternice şi fructe îmbietoare care, dacă nu sunt culese la timpul potrivit, se pierd sau se interpretează greu”. În munca sa, etnologul foloseşte şi prima lucrare de gen apărută în judeţ şi anume: “Mic dicţionar al folcloriştilor hunedoreni”, al profesorului Constantin Clemente, dar, în ceea ce priveşte conţinutul folclorului, autorul mărturiseşte: “Am cuprins creaţia artistică, în primul rând literatura populară, apoi muzica şi dansul”, iar: “Folclorul obiceiurilor l-am consemnat adiacent, în măsura în care însoţea genurile şi speciile literare”. Dacă folcloristica română prinde viaţă în urmă cu două secole, primele preocupări în arealul hunedorean sunt identificate de Marcel Lapteş la autorul celebrei “Ţiganiade”, Ion Budai Deleanu, considerat precursor în acest domeniu. “…neşte cântări ca aceste nu să însemnează despre cei procopsiţi a norodului, căci întru dânsele ar găsi multe fapte istoriceşti care ar putea să fie ocrotite de uscăciunele vremilor”, se scrie în Ţiganiada. Cu toate acestea, în Ardeal, de-abia în 1808 se publică un manifest al Societăţii pentru cultivarea limbii române, unde se face pentru prima dată apel la culegerea folclorului românesc. 30 de ani mai târziu, Vasile Popp publică primul studiu de etnografie şi folclor care face referire la “jocurile de priveghi”, printre care “moara”, dar şi semnificaţiile sale diferite la pădureni.

Pionierii folcloristicii hunedorene

Marcel Lapteş scrie că, în secolul al XIX-lea, sunt prea puţini hunedoreni care au preocupări în domeniu. Primul culegător de folclor hunedorean este considerat Bizanţiu Densuşianu (1798-1857), tatăl Densuşenilor, care strânge într-un manuscris în litere chirilice 96 de pagini: “un interesant material etnologic, dar şi aşa numitele “verşuri”, poezie populară şi semicultă”. Primul cercetător maghiar care culege folclor românesc este Mailand Ozskar, care adună sute de cântece lirice din zeci de localităţi ale judeţului Hunedoara. Acesta publică pentru prima dată o comparaţie între Meşterul Manole şi Komuves Kelemen din baladele maghiare despre zidirea cetăţii Deva. Folcloristul Igna Nicolae, născut în 1899 în satul Băiţa din comuna Răchitova, se apleacă asupra medicinii populare. Unul dintre promotorii studiilor privind coregrafia populară este G.T. Niculescu Varone, de la care rămân colecţii de folclor importante, în timp ce Romul Popa este unul dintre primii culegători de folclor muzical, care consemnează informaţii din satul Roşcani. Tot în secolul 19, Schuster Friedrich Wilhelm, preot la Orăştie, scrie un studiu “Despre cântecul popular românesc”. Marcel Lapteş crede că Popa Romul şi Wilkelm Schuster fac parte dintre “folcloriştii muzicali din a doua parte a secolului al XIX-lea (…winking care au pus bazele etnomuzicologiei româneşti”.

De la Densuşeni citire…

Autorul face istoria folcloristicii hunedorene în aproape 250 de pagini. Se apleacă cu grijă asupra neamului Densuşenilor, din care apare Nicolae Densuşianu – un istoric valoros, folclorist şi etnograf, membru corespondent al Academiei Române. Este părintele lucrării monumentale “Chestionarul istoric”, care adună răspunsurile la peste 600 de întrebări, care vor fi adresate bătrânilor şi culese în graiul lor. Nepotul său, Ovid Densuşianu, profesor universitar şi membru al Academiei Române, publică studiile “Graiul nostru” şi “Graiul din Ţara Haţegului”, se ocupă de “Limba descântecelor”. După Densuşeni vin să se ocupe de creaţia populară o serie de culegători de folclor precum Emil Degan, autorul unei monografii a Ţării Pădurenilor, intitulată “Datini şi credinţe poporale româneşti din Comitatul Hunedoara”. Publicist, doctor în filozofie, ministru, Sebastian Bornemisa este, potrivit autorului, “intelectualul hunedorean care a cunoscut cel mai bine folclorul local”. De la Arhiva de folclor din Cluj, profesorul Victor Ioan Oprişiu îşi îndreaptă căutările şi către judeţul Hunedoara, mai ales către satele de la poalele Retezatului. Autorul deschide capitolul despre folcloristica modernă cu Romulus Vuia, care se ocupă în judeţ de Ţinutul Pădurenilor şi Tara Haţegului. Urmează apoi etnograful Lucia Apolzan, care, în cea mai importantă lucrare a sa – “Carpaţii. Tezaur de istorie. Perenitatea aşezărilor risipite pe înălţimi” –, demonstrează că satele cu gospodării izolate, precum cele din Platoul Luncanilor, păstrează obiceiuri şi practici vechi şi descrie credinţele legate de “Alea frumoase”, de urşi, lupi şi se ocupă de “Calendarul etnobotanic din strămoşi”. Lucrarea a fost premiată de Academia Română.

Folclorişti contemporani

Constantin Clemente este autorul mai multor culegeri de folclor şi, în 1998, publică prima carte de folclor, “Lada de zestre”, cu obiceiuri şi tradiţii din judeţ, după care văd tiparul “Un dicţionar al folcloriştilor hunedoreni”, culegere de colinde “Flori dalbe de măr” şi, în 2007, “Datini la Români”. Pădureanul Rusalin Işfănoni îşi alege ca lucrare de doctorat “Pădurenii Hunedoarei”, o monografie “scrisă cu rigoare ştiinţifică”, dar publică şi zeci de materiale etnofolclorice. Profesorul Ioan Sicoe face prima încercare în istoriografia folclorică, prin delimitarea spaţiului culturii populare în judeţ, în lucrarea “Judeţul Hunedoara – zonele etnofolclorice”. Nu este uitat nici Zsok Bela, singurul folclorist maghiar care a studiat populaţia maghiară din Deva şi împrejurimi, obiceiurile ceangăilor veniţi din Bucovina. Mircea Lac este un strălucit profesor specialist în arta populară, cu zeci de lucrări publicate în reviste de specialitate şi sute de copii îndrumaţi la clasele sale de artă populară. Dumitru Gălăţean este cel mai important etnograf al Ţinutului Pădurenilor. Cărţile lui Marcel Lapteş se găsesc cu greu în comerţ, dar pot fi “consultate” la Centrul de Creaţie Populară a judeţului Hunedoara. Ultimii ani sunt deosebit de prolifici pentru etnolog, care şi-a tipărit trei cărţi: “Timpul şi sărbătorile ţăranului român”; “Anotimpuri magico-religioase” şi “Taina Ursitoarelor”, cărţi-document care se adaugă Revistei Mioriţa, înfiinţată în 1994, publicaţie de referinţă în domeniu.

About Laura Oană