Dizolvare sau continuare? Arcelor Mittal Hunedoara, la judecata acţionarilor. Decizia se ia în august

Articolul a fost vizualizat de 2,067 ori

Ca urmare a pierderilor înregistrate în situaţiile financiare la sfârşitul anului trecut, valoarea activului net s-a diminuat la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, astfel că, în conformitate cu prevederile legii privind societăţile comerciale, se propune aprobării adunării acţionarilor dizolvarea societăţii, se arată în convocatorul pentru AGA, care ar urma să aibă loc la 28 august, scrie Mediafax. Potrivit datelor prezentate de companie, deţinută de grupul ArcelorMittal, activul net era de 231,13 milioane de lei, iar capitalul social de 497 milioane de lei la sfârşitul anului trecut, rezultând un deficit de 17,37 milioane de lei până la limita permisă de lege.

Creştere în 2013

arcelormittalArcelorMittal Hunedoara şi-a redus pierderile cu 21% anul trecut, de la 37,6 milioane lei în 2012 la 29,7 milioane lei, şi a înregistrat o cifră de afaceri în creştere cu 14,6%, la 499,6 milioane lei.

Nevoie de bani

Dacă acţionarii decid să nu dizolve societatea şi să continue activitatea, conducerea va întreprinde acţiunile necesare pentru restabilirea raportului minim dintre valoarea activului net şi capitalul social, cel mai târziu până la sfârşitul anului 2015, se arată în raportul Consiliului de Administraţie. Societatea a trecut printr-o situaţie similară în 2010, când acţionarii au decis să nu dizolve compania şi să majoreze capitalul social, prin aport în numerar al acţionarilor, cu 397,6 milioane lei, la 545 milioane lei, pentru creşterea valorii activului net şi asigurarea fondurilor pentru investiţii. Capitalul social a fost în final majorat cu 349,5 milioane lei, la 496,9 milioane lei, sub valoarea programată, nivel la care se află şi în prezent.

ArcelorMittal în România

ArcelorMittal Hunedoara produce ţagle pentru ţevi, profile grele mijlocii şi uşoare, oţel beton, sârmă, profile speciale şi pentru minerit. Principalul acţionar al companiei este grupul ArcelorMittal, cu o participaţie de 96,4%, în timp ce aproape 3,6% din titluri se află în deţinerea altor investitori. ArcelorMittal este cel mai mare producător de oţel din lume. Grupul este condus de miliardarul indian Lakshami Mittal şi are activităţi de siderurgie şi minerit în 60 de ţări. În România, grupul deţine două combinate siderurgice, la Galaţi şi Hunedoara, două fabrici de ţevi, la Iaşi şi Roman, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi o divizie a ArcelorMittal Construction. Grupul ArcelorMittal a acuzat în dese rânduri impactul certificatelor verzi în costurile cu energia şi scumpirea prea mare a gazelor naturale, ambele acţionând puternic asupra preţurilor de producţie. Reamintim, anul trecut premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu magnatul Lakshmi Mittal, care i-a spus că va părăsi grupul siderurgic pe care îl deţine şi se va retrage din Europa dacă nu vor fi găsite soluţii în privinţa costurilor mari cu energia. Concernul siderurgic concurează cu companii din Rusia, Ucraina sau Turcia care au costuri mult mai mici la energie şi standarde mult mai slabe de mediu.

About Adrian Sălăgean