“Cărţile vii” s-au deschis pentru deveni

Articolul a fost vizualizat de 1,943 ori

Autori: Ada Ionescu, Laura Oană

“Mă fascinează să stau într-un colţ, neobservat, timp de câteva minute şi să privesc oamenii, în diversitatea lor, să le pătrund înţelesurile, să mă minunez de ceea ce pot ei să facă, să-i iubesc aşa cum sunt, cu bune şi cu rele” – este mărturia unui tânăr devean care a colindat până acum zeci de ţări de pe continent. Apoi, s-a decis să se lase “răsfoit” de alţii, mai puţin umblaţi, şi a devenit o “carte vie” botezată “Român prin Europa”.

O idee generoasă: în loc să citeşti o istorisire, ea îţi este relatată, în funcţie de întrebări, chiar de “personajul principal” al poveştii

“Cel mai mult mi-a plăcut în Portugalia, apoi în Turcia, iar în Austria mi-a plăcut cultura, în Polonia, mi-au plăcut oamenii”, mărturiseşte Radu Tîrnăcop. A sărit puţin de 20 de ani şi a colindat deja 31 de ţări de pe bătrânul continent. Experienţa sa de călător l-a recomandat pentru proiectul “Biblioteca Vie”, unde a devenit o carte deschisă pentru curioşi, apoi chiar coordonatorul ediţiei “O poveste de viaţă”, organizată de Asociaţia pentru Dialog, Cultură şi Sport pe care o conduce. Aşa au ajuns la Deva 21 de “cărţi vii” care s-au lăsat “citite” de toţi cei care au vrut să răsfoiască şi să înveţe din experienţele celor înscrişi în proiect. În atmosfera îmbietoare de la Fischer`s Pub, o mulţime de tineri deveni s-au aşezat la masă pentru o discuţie de jumătate de ceas cu titlul preferat. Proiectul face ca oameni cu experienţe de viaţă interesante să devină “cărţi” ce ilustrează aspecte de viaţă din diferite grupuri sociale: poţi vorbi cu poliţişti, ori cu oameni ai străzii, cu persoane cu dizabilităţi, ori pur şi simplu cu bucureşteni. Sunt oameni care au de spus poveşti şi pot oferi “cititorului” o experienţă unică de învăţare. Procedura este simplă: vii, consulţi catalogul cărţilor disponibile în “Biblioteca Vie”, completezi fişa de la “The Living Library”, îţi scrii numele şi apoi titlul cărţii pe care vrei s-o “împrumuţi”. Când se rezolvă hârţăgoria, te poţi aşeza cu cartea ta la masă şi o iei la întrebări.

“Fata Popii” şi “Bucureştean”

Într-un colţ, la o masă ferită, “Fata popii” şade de poveşti cu un tânăr care o descoase despre experienţa ei de copil crescut în familie de preoţi: “Nu toţi sunt osândiţi, unii au alegerea asta, avem liberul arbitru”. Gabriela Prisăcariu vorbeşte potolit şi îşi subliniază spusele cu gesturi molcome ale palmelor. “Greşesc eu sau Sfântul Petru a încercat să trăiască fără păcat?”, întreabă cititorul şi cartea răspunde: “Nu, singurul fără păcat e Dumnezeu…”. În alt colţ, cartea “Bucureştean” afişează un zâmbet atât de frumos încât poate demola doar cu privirea prejudecăţile despre mitici nesuferiţi.

Gabriela Prisăcariu le-a relatat cu răbdare celor care au dorit să o "citească" câteva dintre prejudecăţile la care până şi o fată de preot este supusă

Asta şi vrea Raluca Moisescu: să le arate oamenilor că nu toţi locuitorii Capitalei sunt nesuferiţi şi prea grăbiţi. “Veneau la mine şi mă întrebau: “De unde eşti? –Din Bucureşti!”, iar răspunsul meu le stârnea un “Aaa…” prelung; credeau că-i desconsider pentru că vin dintr-un oraş mare, dar, de fapt, era invers”. Dar, oare le place ardelenilor să vorbească cu bucureşteni? “O, da, numai într-o zi am fost citită de şase deveni. Mă întreabă cum e oraşul, de ce am ales să vorbesc despre el, cum e să trăieşti acolo, dacă e agitaţie… se uitau la mine şi mă găseau mai calmă decât ei şi aşa i-am convins că nu toţi cei din Capitală sunt la fel”. Conceptul de “bibliotecă vie” a apărut în România în 2009, iar Raluca Moisescu participă, la Deva, la cea de-a treia experienţă, o experienţă care i-a adus surprize în oraşul de la poalele Cetăţii: “Vă mărturisesc că pentru mine aici a fost impresionant – în alte locuri, oamenii te ascultau, dar priveau undeva în gol şi ghiceai în privirea lor că rămâneau la părerea lor. În schimb, aici oamenii au venit la noi cu inima deschisă. Am rămas impresionată”. Proiectul aduce în faţa celor interesaţi subiecţi foarte diferiţi: poliţist, persoană privată de libertate, psiholog şcolar, scriitor contemporan, sportiv, femeie rom, skater, chinez, jurnalist, profesor debutant, blogger, barman, vegetarian, voluntar, preot, vânzător de asigurări, profesor universitar, doctor sexolog, blondă, ecologist, actor, consilier antidrog, bucureştean, fost deţinut…

Citeşte omul!

La 26 de ani, Aniela Firulovic are destulă experienţă pentru a răspunde tinerilor de sub titlul cărţii: “Lucrător pentru tineret”. Este absolventă de psihologie şi conduce la rândul ei “Liga pentru educaţie, cultură şi sport” (LECS), dar pentru a se întreţine face şi masaj tradiţional thailandez, lucru care îi incită pe cititori, mai ales că mulţi cred că este vorba de masaj erotic: “De fapt, masajul thailandez tradiţional este departe de aşa ceva. Se face direct pe haine, nici măcar nu presupune contactul cu pielea”, şi nu este singura experienţă despre care Aniela vorbeşte cu cititorii – mulţi o întreabă despre munca într-un ONG, care i-a oferit, de exemplu, şansa de a pleca în Africa cu doi jurnalişti. “Vorbesc cu ei despre ce fac eu în ONG, despre oamenii pe care i-am cunoscut, de la romi cu educaţie aleasă, până la provocarea de a cunoaşte africani foarte diferiţi faţă de ce v-aţi aştepta să fie, nu sunt săraci şi nici sălbatici. E frumos şi interesant ce facem noi aici. Îi învăţam pe oameni să vadă dincolo de etichete, de aparenţe. E uşor să creezi o poveste”.

Aniela Firulovic a jucat rolul cărţii de "Lucrător pentru tineret", dar a avut de dat prea multe explicaţii despre adevăratul masaj thailandez

Aniela l-a cunoscut pe organizatorul “Bibliotecii Vii” de la Deva la un training despre drepturile omului, apoi Radu Tîrnăcop şi-a făcut şi el un ONG şi uite aşa: “La Deva, am devenit carte!” La fel i s-a întâmplat şi ofiţerului de poliţie Ovidiu Ileş, care a devenit “Misterul Literei”: “Veţi citi în această carte despre umanismul legii, despre omul din spatele ei, despre întâmplările din vieţile oamenilor şi ciocnirile dintre trăirile vieţii, cu legea, cu autorităţile”. ªi de ce cărţi vii? “Pentru că de multe ori diferenţele dintre oameni nu sunt valorificate ca fiind resurse, de cele mai multe ori aceste diferenţe duc la discriminare, suspiciune şi respingere”, crede coordonatorul proiectului care, încurajat de succesul primei ediţii de la Deva, se gândeşte chiar la o lună a cărţii vii în mai multe oraşe ale Hunedoarei.

Din Singapore, prin Europa, fără hartă

Joan Seah este “o tânără carte” de 33 de ani, din Singapore, plecată să cutreiere lumea în timpul unui an sabatic şi devenită, timp de două zile, “carte vie” pe “rafturile” de la Fisher’s Pub, în Deva. Cum s-a întâmplat asta? Joan a ajuns în Bucureşti cu vreo două săptămâni în urmă, apelând la varianta couch surfing (şederea, în mod gratuit, la o gazdă care face parte dintr-o reţea specială), l-a întâlnit pe deveanul Radu Tîrnăcop şi a acceptat invitaţia lui de a veni în judeţul Hunedoara pentru câteva zile.

Joan Seah a plecat singură prin Europa, fără nici măcar o hartă, iar acum spune că ar vrea să-şi petreacă în România Crăciunul

“Am demisionat în luna iulie de la liceul la care lucram ca profesoară de biologie, pentru a călători prin Europa. Mi-am oferit această şansă. A călători din Singapore către Europa presupune un zbor cu avionul de 13 ore şi, la început, intenţionam să parcurg câteva ţări europene pe parcursul verii, dar apoi vara s-a întins spre toamnă, după aia spre iarnă şi probabil călătoria va continua până în vara anului viitor”, povesteşte Joan. În cele cinci luni de când călătoreşte prin Europa a văzut Germania, Cehia, Ungaria, Polonia, Letonia, Italia, Franţa şi Maroc, după ce, anterior acestei “expediţii” de una singură, a mai fost în Asia şi în Statele Unite ale Americii. “Călătoresc fără un plan, dacă vă puteţi închipui, am plecat de acasă fără o singură hartă. Vreau să ajung să mă contopesc cu tradiţia locală, iar de Crăciun voi rămâne, fără îndoială, în România, pentru că simt că tradiţiile încă sunt puternice aici. Am fost surprinsă să constat că în Mintia, unde am fost cazată, toată lumea se ştie şi se salută cu toată lumea. Aşa ceva n-o să vezi niciodată în Singapore”. Cum n-o să vezi niciodată nici oameni dansând salsa cu pasiune, cu un zâmbet mare cât toată faţa, fără
niciun pic de tehnică, dar cu tot sufletul. “Se vede că sunteţi latini!”, adaugă Joan.

Să fii o carte e fantastic

Care sunt riscurile unei asemenea călătorii? Joan a avut lângă ea un înger păzitor, aşa că nimic rău nu i s-a întâmplat. O singură dată a leşinat, în Riga, capitala Letoniei, după vreo trei pahare de băutură, şi s-a trezit la spital. Băiatul care o găzduia s-a ocupat de ea până şi-a revenit, nu i-au dispărut actele, nimeni nu i-a furat banii. Care ar fi diferenţa dintre România şi ţara de origine a asiaticei? “România este foarte diferită de Singapore, prin aceea că, la noi, societatea înseamnă multiculturalism: trei rase care trăiesc împreună – 70 la sută sunt chinezi, 20 la sută sunt malay, cam 7 la sută sunt indieni, iar restul sunt alte minorităţi. Prima limbă, care este folosită şi în şcoli, este engleza, deşi limba naţională, oficială, este malay”, explică călătoarea. După prima zi în care a fost, pentru întâia oară în viaţa ei, o carte, Joan spune că lucrul ăsta este fantastic. “Oamenii care veneau să mă citească erau complet străini pentru mine. Dar după ce eu îmi spuneam povestea se petrecea ceva extraordinar, în sensul că – dintr-o dată – îmi deveneau, parcă, cei mai buni prieteni. Faptul că reuşeam să-i inspir, să-i fac să-şi dorească să vadă şi ei lumea, m-a făcut să mă simt de-a dreptul deosebită. Cititorii mei au descoperit că sunt «o carte» curajoasă, având în vedere că am doar 33 de ani şi am plecat în călătoria asta singură”, adaugă Joan. Ca să plece “la capătul lumii”, spune că a trebuit să facă economii (cam 4.000 de euro) şi să respecte cu stricteţe un buget dinainte stabilit. Pentru dormit nu plăteşte mai nimic, graţie reţelei “couch surfing”. Foarte rar, acolo unde nu găseşte generoasele gazde, apelează la hostel-uri. În România zice că nu a fost deloc greu să găsească un loc de dormit. Ba mai mult, povesteşte încântată cât de prietenoşi sunt românii şi cum se bucură să aibă un asemenea musafir în casă, în seara de Crăciun. “Am o mulţime de invitaţii, dar încă nu m-am hotărât unde voi merge; s-ar putea să rămân în Bucureşti, în Deva, sau într-o localitate din zona graniţei cu Serbia. În Germania, de exemplu, nu am simţit aceeaşi căldură. Am fost la Munchen şi la Berlin, deci, poate senzaţia asta de distanţă între oameni se datorează faptului că ambele sunt oraşe mari, dar şi Bucureştiul este mare, însă cu toate astea la Bucureşti m-am simţit ca acasă şi am simţit că românii şi-au deschis cu adevărat uşile caselor pentru mine”, povesteşte Joan. De câteva ori, de-a lungul drumului, a fost pe punctul să se îndrăgostească, deşi asta este, poate, mult spus. Spune că pentru a te îndrăgosti e nevoie de timp. În orice caz, singaporeza şi-a promis un lucru: că va parcurge, în timpul acestui an sabatic, Europa şi că nimic, nici chiar dragostea, nu o va putea opri din drumul ei.

O sună pe mama în fiecare zi

Pentru că s-a aventurat într-o asemenea călătorie, Joan Seah a fost nevoită să facă şi o promisiune: că o va suna pe mama ei în fiecare zi. “Mama nu a fost încântată de ideea de a pleca, însă n-are încotro, trebuie să mă susţină. Mai greu este să găsesc, zilnic, conexiuni la Internet, ca să pot vorbi cu ea şi să o liniştesc, să o asigur că sunt bine. Pe de o parte, ea e foarte îngrijorată acasă, din cauză că nu ştie ce se întâmplă cu mine aici, în Europa, iar pentru mine este o grijă în plus căutarea unui loc unde să pot accesa Internetul, ca să comunic cu ea”. Cea mai spectaculoasă întâmplare a călătoriei sale de până acum? Simplu: să meargă în natură – de la drumeţii montane, la lacuri sau peşteri ori, pur şi simplu, o imagine splendidă cu un răsărit sau un apus de soare. “De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, locul care mi-a furat inima a fost Casablanca, în Maroc. Ospitalitatea marocanilor mi-a mers drept la inimă. Familia de acolo, Saduna, o familie cu nouă copii – m-a primit cu braţele deschise, m-a plimbat, m-a hrănit de cinci ori pe zi… Ce mai, devenisem una de-a lor. Sora lor”, îşi aminteşte singaporeza.
În prima zi, cartea “Joan Seah, fata din Singapore” a avut mai bine de zece cititori. Le-a povestit cât de mult îşi iubea elevii şi cum a ales să creeze această şansă de a călători şi de a vedea lumea, mai ales pentru oamenii ei.

Muzeele, statuile şi toate celelalte edificii vor fi acolo, cel mai probabil, şi în anii următori, dar oamenii trăiesc aici şi acum. Iar să fii acceptat şi îndrăgit, în ciuda faptului că a veni de pe un alt continent este – într-un oarecare fel – a veni de pe o altă planetă, e un miracol în sine, iar asta o face pe Joan să creadă că, de fapt, pe lume nu există străini.

Povestea care schimbă lumea

“Trăieşte ce citeşti, altfel nu are sens”, este motto-ul “Bibliotecii vii”, un concept care a adunat tinerii interesaţi de informaţie adevărată “direct de la sursă”. Mulţi şi-au povestit experienţa pe bloguri: “Într-o zi am citit o jurnalistă. Sincer, am fost surprins de sinceritatea şi deschiderea spre discuţie a tipei. Am aflat multe lucruri despre jurnalismul de televiziune, lucruri pe care nu le ştiam. Am cunoscut lumea din spatele unei emisiuni TV de mare rating din paginile acestei cărţi. Pot spune că am aflat că jurnalismul nu e chiar aşa uşor cum îl vedeam eu…”, scrie pe “amdoar18ani”.

După ce a colindat zeci de ţări, Radu Tîrnăcop a devenit el însuşi "o carte vie" în cadrul proiectului pe care l-a coordonat la Deva

Pe scurt, temele proiectului sunt diversitatea şi incluziunea socială, iar scopul său este de a aduce oamenii mai aproape de acceptarea diversităţii: “Biblioteca vie este o metodă de educaţie non-formală, care foloseşte oameni care au trecut prin diverse experienţe în viaţă şi au fost discriminaţi pentru asta. Este o metodă unică – nu poţi merge pe stradă, să vezi un grup de lesbiene şi să le iei la întrebări. Aici, poţi, pentru că strângem “oameni cu etichetă”, pe care îi pui în dialog cu alte persoane pentru a scăpa de anumite prejudecăţi”, explică Radu Tîrnăcop. Şi reuşesc: unul dintre cei mai interesaţi a fost Caius Stepan, care, la cei 17 ani ai săi, a găsit experienţa foarte interesantă: “Am citit în prima zi «Fata din Singapore», «Călător prin Europa» şi «Poliţistul». Mă fascinează diverse culturi şi de aceea sunt interesat de experienţa acestor oameni şi ce probleme au întâmpinat. Îmi plac mai mult cărţile vii, am citit o mulţime sâmbătă şi m-am întors şi a doua zi. Nu spun că volumele tipărite nu sunt interesante şi folositoare. Dar acolo autorul scrie ce vrea el, aici tu poţi să afli ce te interesează”. Asociaţia A.R.T. Fusion a implementat cinci Biblioteci Vii în decursul anului 2009, când peste 150 de “cărţi” s-au lăsat “răsfoite” de 2000 de cititori. A fost un proiect finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, care se desfăşoară la nivel internaţional: îţi alegi o carte, dar răsfoieşti o viaţă, înţelegi cum gândeşte un om aflat într-o situaţie aparte, cum şi-a rezolvat anumite probleme şi ce soluţii a găsit. Psihologii spun că nu poţi înţelege o situaţie decât după ce te-ai confruntat cu ea, iar “cărţile vii” aduse la Deva, majoritatea din alte judeţe, au oferit cititorilor adevărate lecţii de viaţă.

Acum, în secolul 21, “cărţile s-au reinventat” şi nu în format electronic, dar în ceea ce au fost la începuturi: poveşti spuse de cei care le-au trăit!

Tags:

About Redacţia REPLICA