Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 1,331 ori

<h2>IEFTINIRE</h2>
Benzina, ţigările, alcoolul şi maşinile ar putea fi mai ieftine de anul viitor, o dată cu intrarea în vigoare a noului curs valutar pentru accizele pe 2015. Miercuri va fi stabilit cursul euro-leu la care vor fi plătite taxele stabilite în euro anul viitor. Leul de azi e la doar 1,1% diferenţă faţă de cursul din 1 octombrie 2013. Dacă leul recuperează această diferenţă până miercuri, cursul nu mai e indexat cu inflaţia. Dacă nu reuşeşte, va primi o indexare în jur de 1%. Oricum, în ambele situaţii, cursul este mult mai mic decât cel folosit anul acesta.
<h2>PLAN OPTIMIST</h2>
Consumul naţional final de energie primară va ajunge, până în anul 2020, la 31,9 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 40,5% faţă de anul de referinţă 2010, se arată în Planul naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice, publicat pe site-ul Departamentului pentru Energie. În 2010, consumul final de energie al ţării a fost de 22,7 milioane de tep. În 2016, consumul va ajunge la 27 milioane de tep, potrivit documentului. Cea mai mare pondere o va avea industria, care va utiliza 9,7 milioane de tep în 2020. Urmează sectorul rezidenţial, cu 9,5 tep, transporturile şi telecomunicaţiile (8,0 milioane tep), serviciile (3,0 milioane tep), agricultura (0,8 milioane tep) şi construcţiile (0,7 milioane tep).
<h2>UTILITĂŢI DE STAT</h2>
Guvernul ungar a decis să înfiinţeze o nouă companie de stat de utilităţi, aceasta urmând să devină operaţională cel mai târziu în luna martie a anului următor, a declarat duminică Janos Lazar, şeful biroului de presă al premierului Viktor Orban, transmite MTI. Noua companie, care va fi bazată pe distribuitorul de gaze Fogaz, societate de stat, va demara operaţiunile prin distribuirea de energie electrică şi gaze naturale, urmând ca ulterior să se ocupe şi de furnizarea de apă, canalizare şi colectarea deşeurilor, a spus Lazar. Acesta a adăugat că noua companie va oferi servicii de calitate la preţuri competitive pentru a-i atrage pe clienţii companiilor rivale.

About Adrian Sălăgean