CEH, coacţionar la megaproiectul HidroTarniţa

Articolul a fost vizualizat de 1,868 ori

Proiectul Tarniţa este un obiectiv de interes naţional, având în vedere rolul esenţial pe care îl va avea în participarea la reglajul frecvenţă-putere necesar odată cu intrarea în funcţiune a grupurilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă.
Construcţia hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa reprezintă o prioritate a strategiei pe termen scurt şi mediu de dezvoltare a sectorului energetic românesc în perioada 2007-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1069/ 2007.

Hidrocentrala Tarniţa ar urma să fie construită pe parcursul a cinci-şapte ani, la 30 de kilometri de oraşul Cluj-Napoca, hidro-tarnitape valea râului Someşul Cald. Unitatea este prevăzută să aibă patru grupuri de 250 MW fiecare.

Cine sunt acţionarii

Acţionarii Hidro Tarniţa sunt Electrica şi Complexul Energetic Hunedoara, fiecare cu câte 50% din acţiuni. La capitalul companiei Hidro Tarniţa vor participa Complexul Energetic Hunedoara (CEH), Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia şi Societatea de Administrare pentru Participaţii în Energie (SAPE), alături de investitori care urmează să fie selectaţi.

Investiţie de un miliard de euro

Construcţia centralei de la Tarniţa înseamnă o investiţie green-field evaluată de proiectantul ISPH PD SA, care a realizat studiul de fezabilitate al părţii române la aproximativ 1 miliard de Euro (fără TVA). Investiţia necesară pentru racordarea la Sistemul Energetic Naţional (SEN) include liniile Tarniţa-Gadalin, Tarniţa-Mintia, celule noi în staţiile Cluj-Gadalin şi Mintia, staţia de evacuare a puterii de la hidrocentrală şi va fi asigurată de către C.N.Transelectrica S.A.
Potrivit celor declarate de prefectul de Cluj, Gheorghe Vuscan, investiţia a intrat în linie dreaptă. “După ce în 7 august a apărut anunţul internaţional privind selecţia investitorilor, există trei mari companii internaţionale interesate, din Europa şi din afara Europei, care au depus scrisori de intenţie, termenul limită fiind 31 octombrie, când are loc etapa de precalificare. Firmele interesate mai pot depune până la sfârşitul lunii octombrie scrisori de intenţie”, a spus Vuscan. Potrivit acestuia, calendarul privind realizarea investiţiei prevede că până în 14 noiembrie se va face analiza documentelor şi se va afişa lista investitorilor precalificaţi, în perioada 17 – 30 noiembrie va avea loc analiza pe fond a documentelor, între 2 decembrie – 31 ianuarie 2015 vor avea loc negocieri cu firmele precalificate, iar între 16 – 20 februarie se va elabora caietul de sarcini pentru licitaţie.

About Adrian Sălăgean