De ce se ieftineşte combustibilul?

Articolul a fost vizualizat de 1,747 ori

Deşi, după introducerea accizei de 7 la sută de către Guvernul Ponta, preţul combustibililor la pompă în România a sărit peste şase lei la litru, în prezent românii pot cumpăra un litru de benzină cu cifra octanică la preţuri sub 5,92 lei. De ce? 

petrolExplicaţia se găseşte departe de graniţele României. Ţiţeiul se ieftineşte pe piaţa mondială. În câteva întâlniri informale, Arabia Saudită a anunţat franc că este gata să dea cu cotaţiile de pământ. Saudiţii vor reducerea producţiei, doar că nu a lor, ci a altora. Foarte mult timp, 100 de dolari pe baril a fost considerată valoarea confortabilă. Acum nu mai există o referinţă şi piaţa încă o caută.

Barilul de petrol a pierdut un sfert din valoare într-un timp foarte scurt. Influenţele vin de la ambele capete, şi de la cerere, şi de la oferta. În septembrie s-a atins vârful de producţie din ultimul an. Libia şi-a revenit, iar din Irak curge mai mult petrol către consumatori.

De cealaltă parte, toate datele, şi din Europa, şi din America, anunţă că cererea va creşte în ritm de melc. În acest moment, producţia zilnică este cu un milion de barili peste cerere, iar surplusul înseamnă stocuri pentru viitor. Printre exportatorii de petrol au apărut deja vocile critice. Venezuela cere o reuniune de urgenţă a OPEC, iar Iranul solicită o reducere rapidă a livrărilor.

Arabia Saudită trimite un mesaj mai puţin aşteptat de piaţă. Nu va face absolut nimic pentru a opri scăderea. Potrivit Reuters, la o serie de întâlniri cu investitorii, oficialii saudiţi au declarat că sunt pregătiţi să accepte cotaţii sub 90 de dolari pe baril, chiar şi sub pragul de 80 de dolari. Iar lumea va trebui ca, pentru un an-doi, să se obişnuiască şi cu preţuri mai mici la ţiţei.

Producţia de petrol e la cel mai ridicat nivel din anii ‘80, cererea e slabă, iar exportatorii se bat pe o piaţă îngustă. Catalizatorul scăderilor actuale este decizia neaşteptată a Arabiei Saudite de a menţine livrările la nivelul actual pentru a-şi păstra cota de piaţă, chiar cu riscul de a prăbuşi preţurile.

De fapt, saudiţii îşi sacrifică profitul pe termen scurt, pentru menţinerea cotei de piaţă pe termen lung. Le forţează altora mâna să producă mai puţin. O sursă Reuters declara că saudiţii nu vor neapărat ca preţurile să alunece şi mai mult, dar sunt pregătiţi să le tolereze până când ceilalţi mari producători revin la ordine. Deşi produce o treime din petrolul mondial, Arabia Saudită a anunţat că, orice ar face, nu poate opri ieftinirea petrolului atât timp cât americanii şi ruşii produc tot mai mult.

About Adrian Sălăgean