Bugetarii care au găsit soluţia: s-au făcut fermieri

Articolul a fost vizualizat de 1,337 ori

Doi tineri din Deva au renunţat la slujbele pe care le aveau “la oraş” şi s-au retras la ţară, unde muncesc pentru a dezvolta ferma părinţilor. El a fost medic veterinar în cadrul Direcţiei Sanitară Veterinare Hunedoara, dar a renunţat la post din cauza salariului jignitor. Ea a lucrat mai întâi la privat, iar acum este angajată la primăria unei mici comune.

Iulia şi Paul Holeancă au realizat că varianta vieţii de fermier este mai bună decât cea a vieţii "la oraş", atât pentru ei cât şi pentru micuţul lor Raul

Paul (31 de ani) şi Iulia Holeancă (28 de ani) s-au cunoscut în facultate, la Timişoara, cu vreo 10 ani în urmă. El era student la medicină veterinară, ea la geodezie – topografie. În 2006, după ce şi-au terminat studiile, s-au întors la Deva. Paul s-a angajat la Direcţia Sanitară Veterinară, iar Iulia a prins un post la o firmă specializată în măsurători topografice. La început nu prea au resimţit faptul că Paul era plătit cu salariul minim pe economie. Asta pentru că Iulia reuşea să câştige mult mai bine decât el. Se fereşte să spună cât anume. De fapt, cei doi se feresc de cifre. În fond, e vorba de viaţa lor, de banii lor făcuţi cinstit, prin muncă. Încă de pe vremea-n care erau la facultate începuseră să-i ajute pe părinţii lui Paul cu munca la, pe-atunci, mica fermă din satul Mărtineşti, situat în comuna hunedoreană cu acelaşi nume. În 2007 s-au căsătorit.

Luna de miere a însemnat patru zile la Mamaia şi atât. Paul îşi pusese deja în gând să se lase de slujba de la stat, unde-şi dăduse seama că nu are cum să câştige prea curând mai mult de 750 de lei pe lună, şi să i se alăture tatălui său, la fermă. De fapt, aproape toţi banii câştigaţi la nuntă, vreo 20.000 de lei, s-au dus pe cumpărarea a 10 vaci. “În tot timpul liber veneam aici, la muncă. Aproape că făceam naveta Deva – Mărtineşti. După cinci ani în care am văzut că, deşi am o facultate, la stat nu am nicio şansă să câştig mai mult de salariul minim, m-am rupt total de serviciul de la DSV. În septembrie, am încheiat total raporturile de muncă”, spune tânărul, în timp ce se opinteşte cu o roabă plină de ciment, pe care o toarnă la baza unor stâlpi de metal din structura viitoarei săli de muls. “Nu ai vreme să stai aici. Mă scuzaţi. Şi-n luna de miere n-am putut sta decât patru zile. Nici nu prea mai ai pe cine să plăteşti să vină să te ajute, aici, în sat. Toţi tinerii sunt plecaţi care-ncotro”.

Criza i-a mutat la ţară şi le e mai bine

Când s-au anunţat vremurile grele pentru bugetari, Paul şi Iulia n-au mai stat prea mult pe gânduri. S-au mutat la Mărtineşti. Deocamdată, locuiesc în casa bunicilor, dar nu mai e mult şi se vor muta într-o casă de 300 de metri pătraţi, cu patru dormitoare, două băi, un living, o bucătărie, un birou, un hol şi o terasă, ridicată lângă fermă, casă pe care au reuşit să o ridice “la roşu” în ultimii doi ani.

La orice fermă din judeţ, munca începe dis-de-dimineaţă, nu se opreşte decât după apusul soarelui şi presupune fel de fel de sarcini

Au cheltuit pentru ea, până acum, doar 20.000 de euro, cumpărând cărămidă din clădiri dezafectate şi muncind cot la cot cu echipa firmei cu care au făcut un contract. “Am plecat din Deva pentru că, normal, ne doream şi un copil. Dacă în Deva am fi reuşit să câştigăm amândoi măcar 1000 de euro, pentru a putea spune că reuşim să trăim decent, cel mai probabil nu făceam pasul ăsta. La început ne-a fost un pic cam greu fără Internet, fără cablu TV, fără semnal la telefon…

Între timp, lipsurile astea s-au eliminat. Acum suntem chiar mai câştigaţi aici, pentru că liniştea şi aerul curat de la sat nu le poţi găsi niciunde decât la sat”, spune Iulia, învelindu-l pe Raul, fiul de doar şapte luni al tinerilor soţi Holeancă.

Cei doi nu prea ştiu să spună cât anume câştigă la fermă. Zâmbesc, pentru că nici n-au calculat vreodată. “Trăim decent, iar banii care ne rămân în plus se duc pe casa pe care vrem s-o terminăm şi pe reparatul grajdurilor, că vedeţi ce e aici”, spune Paul, arătând spre vechiurile grajduri ale fostului CAP din Mărtineşti. Părinţii lui le-au cumpărat cu ani în urmă, dar nu s-au încumetat să se apuce singuri de recondiţionarea lor.

Fiecare cu domeniul său

Seniorii familiei Holeancă, domnul Silviu (58 de ani) şi doamna Elena (54 de ani), sunt tot foşti angajaţi la stat, însă au ales să fie proprii lor stăpâni încă din anii ‘90. Silviu a fost inginer mecanic la Industria Mică Deva, o firmă de stat desfiinţată încă din 1993. Şi-a încercat norocul înfiinţându-şi o mică firmă de transport, dar nu a mai făcut faţă la finele anilor ‘90. În paralel, se apucase de “revigorarea” fermei părinţilor lui: un mic grajd aflat pe un teren recâştigat în baza Legii 18, clădirea fiind apoi cumpărată de la asociaţia agricolă din sat. De la aceeaşi asociaţie, ce a capotat după câţiva ani de la Revoluţie, a cumpărat mai apoi şi celelalte clădiri ale fermei. “Am muncit zi de zi, fără întrerupere, aproape. În 1995 mi s-a alăturat şi soţia mea, care până atunci lucrase ca inspector la Casa Judeţeană de Pensii. Acum că a venit şi Paul treaba merge şi mai bine. O mai avem şi pe fiica cea mică, Laura (23 de ani – n.red.) aşa că echipa e completă”, spune Silviu Holeancă. Doamna Elena se ocupă de contabilitate. Laura are ca grijă primordială aplicarea proiectului european prin care ferma lor a cumpărat şase vaci austriece cu câte 1700 de euro “bucata”, Paul este responsabil cu toate cele legate de igiena şi sănătatea animalelor (doar este medic veterinar), iar Silviu Holeancă este răspunzător de buna funcţionare a tuturor utilajelor din fermă. Şi sunt destule, vreo trei-patru tractoare, o combină, semănători…

Iulia Holeancă se ocupă, deocamdată, cu Raul, mezinul familiei, aşa că este menajată. În rest, niciun membru al familiei nu este scutit de munca de jos, de la mulsul vacilor, de care se ocupă mai mult femeile, până la reabilitarea grajdurilor, operaţiune cu care bărbaţii sunt prinşi în această perioadă.

“Pentru cineva care priveşte din afară, e uşor, dar nu e aşa. Nu zic că nu merită să munceşti la ferma asta, dar e greu să lucrezi fără întrerupere. Eu reuşesc să am o duminică liberă doar o dată la două-trei săptămâni, şi asta pentru că am noroc cu sora mea, cu care mai fac schimb”, mărturiseşte Paul Holeancă, bugetarul care a avut norocul să aibă la dispoziţie o alternativă în momentul în care a constatat că slujba la stat nu mai e ce-a fost odată.

Tags:

About Ciprian Iancu