Fotbal – Liga a III-a, seria a IV-a: Hunedoara începe să se obişnuiască cu eşecul

Articolul a fost vizualizat de 1,598 ori

După trei victorii şi tot atâtea meciuri egale, FC Hunedoara a “bifat” şi primele două înfrângeri din actuala stagiune fotbalistică. A fost mai întâi acel 0-2 din etapa trecută din deplasare când, după o evoluţie mai mult decât modestă, a cedat în faţa gorjenilor de la echipa secundă a Pandurilor Tg. Jiu. Se spera ca, în runda care a urmat, elevii lui Titi Alexoi să demonstreze că au, totuşi, valoare, că au crescut ca randament şi că pot să se bată de la egal la egal cu orice grupare din această anonimă ligă a treia. Iluzii doar, jucătorii hunedoreni dovedind că mai au mult de lucru pentru a face cu adevărat performanţă sau că mulţi dintre ei nu prea au ce căuta în tricourile “alb-albastre”. Este destul de trist să constaţi aceste lucruri, să vezi cum echipa se zbate la mijlocul clasamentului, în timp ce pentru întâietate se luptă cluburi care provin din localităţi care au o populaţie cât un cartier al municipiului de pe Cerna. Probabil însă că, acolo, factorii locali sunt mult mai interesaţi de performanţă şi nu doar de promisiuni.

fc hunedoaraLiderul seriei a patra a venit la Hunedoara cu intenţia clară de a pleca cu toate punctele, pentru a-şi consolida poziţia care să îi ofere şanse reale la promovare. Ultima oară, cele două echipe se întâlniseră în ediţia de campionat 2011-2012, atunci când FC Hunedoara încheiase nedecis pe “Michael Klein”, 0-0, şi învinsese zdrobitor pe terenul advers, cu un sec 3-0. Acum însă, lucrurile aveau să stea cu totul altfel. Gazdele au început în atac, în minutul 3, Făgărăşanu a făcut o cursă pe centru, dar a şutat pe lângă de la 21 de metri. Geacă s-a ales şi el cu un caronaş galben (min. 7), după care, la prima lor acţiune, arădenii au reuşit să deschidă scorul. Era minutul 13 când Lazea a fost scăpat nepermis din marcaj, a intrat în careu, a trimis în Dragotă, balonul i-a revenit şi a înscris fără probleme, cu poarta goală. Au urmat circa 20 de minute de fotbal aiurea, un fel de “na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie”, cu greşeli la serviciu de ambele porţi, după care băieţii lui Alexoi au trecut de trei ori în patru minute pe lângă golul egalizator. Prima dată în minutul 32, când Trăşcan a trimis din interiorul careului de 16 metri pe lângă stâlpul din dreapta.

La un minut distanţă, la cornerul executat de pe stânga de Făgărăşanu, Geacă a trecut pe lângă balon la doar trei metri de poartă. Pentru ca, în minutul 36, Florin Olariu să scape perpendicular spre buturile adverse, Miron a ieşit în întâmpinare, dar hunedoreanul a trimis pe lângă el de la 18 metri, dar şi pe lângă poartă.

Pragmatismul aduce victoria

Cel de-al doilea mitan a debutat cu pasa lui Grigore pentru Făgărăşanu, a cărui pătrundere s-a soldat cu un nou corner, rămas însă fără rezultat pe tabela de marcaj. Introdus de Adian Abrudean la pauză, Şulea a fost aproape de a finaliza în minutul 51, dar şutul trimis de la 17 metri lateral stânga spre colţul lung nu a prins cadrul porţii. Sebişenii par mai maturi în joc, controlează ostilităţile în teren, iar şutul lui Bozian din 7-8 metri este respins cu dificultate de Dragotă (min. 56). “Alb-albaştrii” se văd destul de târziu în faza ofensivă în această parte secundă. Era minutul 62, când Roiu a executat o lovitură de colţ de pe dreapta, balonul a fost respins în faţă, însă Şoit a reluat de la 8 metri în “plopi”. Şi chiar dacă se părea că va veni şi golul în poarta sebişenilor, el va veni tot în a gazdelor. În minutul 73, FC Hunedoara a beneficiat de un nou corner de pe partea stângă, iar Geacă a deviat mingea, care a fost respinsă de goalkeeper-ul Miron. A urmat un contraatac fulgerător purtat de Bozian şi Şulea, iar ultimul l-a executat cu un şut înşelător de la 17, la vinclul scurt, pe nefericitul Dragotă. Lucrurile erau clare deja, cele trei puncte nu mai puteau scăpa liderului, chiar dacă, în minutul 90, Fabian Pop putea să reducă din diferenţă, el scăpând singur spre poartă, a trimis pe lângă portar, dar şi pe lângă. O victorie pragmatică a unei echipe care a ştiut ce vrea, care i-a avut titulari pe doi ex-hunedoreni, atacantul Ionuţ Radu şi fundaşul central Bier. Al doilea eşec consecutiv, care sperăm să nu fie prelungit în deplasarea de la Filiaşi.

About Ion Bădin