Piaţa auto scade cu 20 la sută

Articolul a fost vizualizat de 2,113 ori

Anul acesta înmatriculările de autovechicule au scăzut cu aproximativ 20 la sută în judeţul Hunedoara, în comparaţie cu anul trecut. Pentru a evita plata unor taxe auto consistente la înmatriculare, tendinţa cumpărătorilor este de a achiziţiona mai degrabă autoturisme noi, în detrimentul maşinilor second. Totuşi, unii dintre dealerii de autoturisme la mâna a doua au găsit variante de supravieţuire.

Vânzările în târgurile auto s-au prăbuşit anul acesta, în comparaţie cu 2007 – 2008, doar unii dealeri specializaţi reuşind să facă faţă schimbărilor din 2011

Începând din 2009, vânzările de autoturisme au înregistrat scăderi în fiecare an, la nivel naţional, iar statisticile oficiale arată că numărul autovehiculelor înmatriculate în judeţul Hunedoara a scăzut de la un an la altul. Astfel, dacă în 2010, în judeţ au fost înmatriculate peste 17.000 de autovehicule, în acest an, până în data de 1 decembrie, numărul maşinilor înmatriculate a fost de numai 14.000, cu aproximativ 3.000 mai puţine. Cea mai mare scădere a înmatriculărilor este constatată pe piaţa auto second-hand.

Şeful Serviciului Permise Auto şi Înmatriculări Hunedoara, Nicolae Marin, afirmă că numărul hunedorenilor care au solicitat, anul acesta, numere provizorii, pentru a putea circula cu autoturismul până în momentul înmatriculării, a fost de două ori mai mic decât anul trecut. Astfel, dacă în 2010, peste 13.300 de hunedoreni au cerut Serviciului de Permise Auto şi Înmatriculări eliberarea de autorizaţii provizorii, în 2011 numărul autorizaţiilor emise a fost de numai 7.000. Pe de altă parte, hunedorenii preferă să cumpere maşini noi şi nu autoturisme la mâna a doua, unul dintre motive fiind majorarea taxei auto. Dacă numărul maşinilor înmatriculate a scăzut considerabil de la an la an, numărul maşinilor radiate se menţine constant, în jurul cifrei de 14.000.

Marketing de criză

Reprezentanţii parcurilor auto din judeţul Hunedoara care au ştiut să adopte strategii de criză, pe de altă parte, spun că au reuşit să menţină vânzările de autoturisme la nivele similare celor din anii trecuţi. “Asta a depins de fiecare dealer în parte şi de maşinile pe care le-a adus. Dacă s-a repliat foarte repede la necesitatea cumpărătorilor, atunci numărul vânzărilor nu a scăzut drastic. Noi am adus maşini înmatriculate, dar, la un moment dat, când am văzut că taxa a crescut şi oamenii nu mai sunt dispuşi să plătască mii de euro, am adus maşini care pot circula cu numerele respective, aşadar, la un preţ mai mic, iar în unele cazuri hunedorenii au ales să înscrie maşinile în Bulgaria.

De obicei, se caută motoare cu capacitate sub 2.000 cmc, motorizare Diesel, iar cine a ştiut ce tip de maşini să aducă, nu a avut de pierdut. Cele mai căutate mărci au fost Mercedes, BMW şi autoutilitarele, prima taxă de înmatriculare fiind mică”, spune administratorul firmei MMautopark din Deva, Mircea Moldovan.

Creştere pe piaţa vehiculelor sport, de lux

Dealerii de autovehicule utilitare şi sportive, cum sunt motocicletele, ATV-urile, scutere, snowmobilele, spun că vânzările la vehiculele utilitare şi sportive au scăzut şi ele, comparativ cu anul 2009, cu 80 la sută. Şi anul trecut scăderea a fost de 70-80 la sută, în condiţiile în care băncile nu au mai creditat prin programele specifice acest gen de produse.

Pe de altă parte însă, reprezentantul companiei Logistic Sport din Vulcan, Ion Dodu, spune că au crescut vânzările la produsele de lux, şi anume cele de peste 10.000 de euro. Potrivit acestuia, dacă vânzările la autovehiculele utilitare şi sportive cu preţuri medii au scăzut, din cauza înăspririi condiţiilor de creditare, hunedorenii care au continuat să câştige foarte bine şi în timpul recesiunii nu s-au mai uitat la sumele pe care le-au cheltuit, pentru a-şi îndeplini unele dintre cele mai costisitoare dorinţe. “Acum trei – patru ani, orice om de clasă medie îşi permitea să-şi facă un credit sau o rată, însă în ultimii doi ani foarte puţină lume s-a mai încumetat să cumpere o maşină prin leasing sau în rate. Logistic Sport vinde la licitaţie şi autoturisme, însă numai maşini noi. Le cumpărăm de la dealeri sau de la importatori oficiali în România, însă anul acesta, care tocmai se încheie, vânzările au fost zero, pentru că dealerii mărciilor respective au preţuri mai bune decât noi”, explică Ion Dodu, director Logistic Sport.

Autovehiculele utilitare şi sportive pot fi chiar mai scumpe decât un autoturism. Astfel, un ATV de clasă medie poate fi mult mai costisitor decât o Dacia Logan, de exemplu, însă pasionaţii care au şi banii necesari în buzunar nu sunt descumpăniţi de preţurile piperate, care le satisfac setea de adrenalină şi aventură.

Tags:

About Ada Beraru