Săptămâna economică nr. 621

Articolul a fost vizualizat de 1,612 ori

Salarizare

Klaus Iohannis, noul preşedinte al României, şi-a dublat salariul într-o singură noapte. Ca primar al Sibiului, Iohannis a avut anul trecut un salariu de 3.650 de lei net pe lună. Potrivit datelor publice existente, ca preşedinte al României, Klaus Iohannis va câştiga de acum un salariu lunar de 6.500 de lei pe lună. Un preşedinte al unui stat din Europa de Vest câştigă între 15.000 şi 20.000 de euro pe lună.

Pe plus

Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că, în trimestrul III, Produsul Intern Brut (PIB) a fost, în termeni reali, mai mare cu 1.9% faţă de trimestrul precedent. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013, PIB-ul României a crescut în trimestrul trei din 2014 cu 3,2 procente, pe seria brută, şi cu 3,3% pe seria ajustată sezonier.

Cota unică

O eventuală creştere a cotei unice sau cota progresivă ar duce, cel puţin în turism, fie la faliment, fie la evaziune fiscală generalizată, iar peste 100.000 de angajaţi ar intra în şomaj, a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Deficit

Deficitul comercial a crescut la 9 luni cu 606 milioane lei (108,7 milioane de euro), comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2013. Deficitul a ajuns astfel la 19,024 miliarde lei (4,284 miliarde euro), deşi exporturile au accelerat mai rapid decât importurile, potrivit INS.

Scumpire

În cel mult o lună, producătorii şi importatorii de spirtoase vor majora preţurile cu 10-16% pentru licorile fine şi cu 20-28% pentru băuturile destinate consumului de masă. Acest lucru se va întâmpla după ce producătorii locali şi importatorii îşi vor fi epuizat stocurile de băuturi produse sau achiziţionate pe când acciza avea nivelul dinaintea termenului fiscal 1 septembrie. Reamintim că, de la 1 septembrie 2013, cota-standard a accizelor a crescut la 1.000 de euro/hectolitrul de alcool pur, faţă de 750 de euro/hl anterior, iar cota redusă (aplicată pentru primii 50 de litri accizaţi) a urcat la 500 de euro/hl, faţă de 375 de euro/hl anterior.

About Adrian Sălăgean