Editorial: Născut pe 1 noiembrie

Articolul a fost vizualizat de 1,584 ori

Când s-a înfiinţat Compania Energetică Hunedoara, în prima zi de noiembrie acum doi ani, mi-am permis o mică aroganţă născută din neîncredere. Nu am crezut în acel moment festiv că suma problemelor financiare, tehnologice şi de piaţă a două termocentrale hunedorene devine egală cu zero dacă sunt comasate sub pălăria unică a unui colos economic.

“CEH, născută de ziua morţilor”, mi s-a părut de aceea un titlu bun la acel moment pentru anunţarea lansării la apă a companiei energetice. Îmi aduc aminte şi de un comentariu la articol în care cineva mă muştruluia pentru pronosticul morbid din titlu.

Ei, uite că 1 noiembrie chiar nu a fost o dată inspirată pentru naşterea unui colos economic aşa cum este Compania Energetică Hunedoara. Problemele, aşa cum era logic, au dat o rezultantă care astăzi a devenit PROBLEMA. Bilanţul la şase luni al CEH evidenţiază pierderi de aproape 40 de milioane de euro. Ca o ironie a sorţii, atât se vorbeşte că i-ar trebui Complexului pe post de cofinanţare ca să poată începe retehnologizarea la termocentrale.

Doar se vorbeşte însă, pentru că, în realitate, nu se poate conta pe nimic. Ghinionul energeticii hunedorene este că i se apropie sfârşitul sub tutela celui mai slab guvern pe care l-a avut România în democraţie, Guvernul Ponta 1, 2, 3 şi 4. Cei aproape 10 mii de salariaţi ai Complexului au fost seduşi electoral de premier numai pentru a fi apoi abandonaţi. Nimeni nu mai crede astăzi că vreodată China National Electric Engineering Construction Corporation vine să ne retehnologizeze termocentralele, sau că polonezii de la Kopex – Famur vor băga bani în modernizarea minelor.

Ultima “bombă” lansată de la Ministerul Economiei, că vin americanii, e răsuflată de pe la 1946. Investitorii se feresc de CEH ca de un hoit al cărui miros financiar nu lasă pe nimeni să se apropie. Practic, autorităţile şi-au luat mâna de pe CEH şi i-au transmis directorimii un călduros “Descurcaţi-vă!”. Oricât ai fi de competent, şi aici chiar nu e cazul, nu ai cum tu, directoraş la stat, să redresezi un colos ca CEH. Tot ce poţi să faci e să-i dai din gură cu pronosticuri optimiste şi să-ţi iei cât mai ţine figura purcoiul de bani la avans şi plată.

Adevărata dramă nu stă însă în lipsa unor zeci de milioane de euro. La rigoare s-ar putea găsi. Ce e cu adevărat letal este lipsa de perspectivă a energeticii hunedorene. Datele sunt elocvente. Pentru a produce un MWh, CEH cheltuie acum circa 260 de lei. Lanţul slăbiciunilor ne duce la minele aşa-zis viabile din Valea Jiului, care scot cărbune la un cost de producţie de 112 lei pe Gigacalorie. Un cărbune cu putere calorică mai mare adus din străinătate costă cu tot cu transport doar 70 de lei pe gigacalorie.

Să presupunem acum că se fac toate investiţiile la CEH. Care va fi “gheşeftul”? Se va coborî costul de producţie undeva la 180-200 de lei pe megawatt-oră. Asta nu va face automat din CEH o vedetă nici măcar pe piaţa energetică reglementată care a stabilit un preţ mediu de referinţă undeva la 150 de lei pe MWH.

Şi mai sunt încă două elemente grele ca o piatră pe mormânt.

Cota de participare a colosului CEH pe piaţa energetică românească este pitică, doar 2 la sută. Şi, apoi, perfuziile administrative care ţin acum în viaţă energetica românească vor fi smulse pe măsură ce avansează liberalizarea pieţei de energie.

Şi atunci, revenind la logica elementară, orice investitor se întreabă: cum aş putea să-mi recuperez banii dintr-o entitate economică ineficientă, care are o cotă de piaţă infimă şi şanse vecine cu zero să devină competitivă oricâţi bani s-ar plasa în ea?

Aşa cum se prezintă situaţia acum, Complexul Energetic Hunedoara este condamnat la moarte. E doar o chestiune de timp până la momentul funest. Singura şansă ca structuri din CEH să se propage mai departe ţine de presiunea socială pe care cei aproape 8000 de salariaţi o pot pune pe Guvernul Ponta. De frică, autorităţile ar putea găsi nişte bani sau garanţii ca să salveze ce se mai poate salva. Altfel, opt mii de hunedoreni şi familiile lor îşi vor plânge viaţa, nu doar morţii, la fiecare 1 noiembrie de acum înainte.

About Adrian Sălăgean