Angajatorii decid ce meserii se învaţă în şcoli

Articolul a fost vizualizat de 1,767 ori

Pentru prima oară în istoria învăţământului românesc, agenţii economici vor hotărî care sunt profesiile pe care elevii le vor învăţa în şcoli. Ministerul Educaţiei Naţionale speră ca, în acest fel, în România să se creeze o corelaţie între cerinţele de pe piaţa muncii şi pregătirea profesională a absolvenţilor. Firmele hunedorene mai au timp doar până luni, la ora prânzului, să trimită solicitările lor către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara.

Ministerul Educaţiei Naţionale doreşte ca, odată cu introducerea noii proceduri, prin care mediul de afaceri poate să decidă meseriile care se studiază în şcolile profesionale, abolvenţii să găsească şi să ocupe mai uşor câte un un loc de muncă

Ministerul Educaţiei Naţionale doreşte ca, odată cu introducerea noii proceduri, prin care mediul de afaceri poate să decidă meseriile care se studiază în şcolile profesionale, abolvenţii să găsească şi să ocupe mai uşor câte un un loc de muncă

Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, a elaborat o procedură prin care operatorii economici pot cere o pregătire intensivă a elevilor pentru un anumit domeniu cerut de aceştia. Noua procedură vine atât în sprijinul angajatorilor care vor avea la dispoziţie oameni pregătiţi pentru domeniul lor de activitate, dar şi în sprijinul elevilor, care, la finalul celor trei ani de studiu, îşi pot găsi mai repede un loc de muncă. Agenţii economici care vor să beneficieze de această procedură trebuie să transmită cererea lor în scris, prin poştă sau curier, în baza unei adrese de înaintare, către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara până în luni, 22 decembrie. Agenţii economici care au, deja, parteneriate de colaborare cu şcolile hunedorene pot transmite cererile lor şcolilor partenere, urmând ca solicitările să fie înaintate Inspectoratului Şcolar (ISJ), chiar de unităţile de învăţământ. După primirea solicitărilor inspectorii şcolari de specialitate le vor valida, însă numai în cazul în care solicitările agenţilor economici se vor regăsi în Nomenclatorul calificărilor profesionale. “Cu o parte dintre firmele respective deja am luat legătura şi le-am spus că noi avem calificările care au cam aceleaşi cerinţe pe care firmele le doresc, doar că au denumiri diferite. Spre exemplu, companiile ne cer meseria de ospătar, în timp ce noi avem clase de ospătar-chelner-vânzător în unităţi de alimentaţie”, explică inspectorul pentru discipline tehnice şi învăţământ profesional, Dana Luiza Cioară. Până pe 16 ianuarie, solicitanţii trebuie să încheie un contract – cadru cu şcolile participante la acest proiect.

Pionierii procedurii: germanii de la Draxlmaier

“Inspectoratul şcolar va stabili, doar cu acordul agenţilor economici, care vor fi calificările profesionale în care se vor califica elevii de şcoală profesională. Dacă agenţii economici solicită şcolarizarea elevilor într-o anumită calificare profesională, Inspectoratul Şcolar îşi va da acordul, ţinând cont şi de nevoile care există pe piaţa muncii. Posibilitatea de a stabili, împreună cu agenţii economici, care vor fi meseriile pentru care vor fi pregătiţi tinerii nu a existat până anul acesta, aşa că avem de-a face cu o premieră. Decizia a fost luată pentru ca sistemul învăţământului de stat să vină mai bine în întâmpinarea nevoilor firmelor şi pentru ca unităţile de învăţământ să formeze profesional elevi în domeniile în care au nevoie angajatorii”, adaugă Dana Luiza Cioară. Ea mai spune că, deşi până acum nu a existat cadrul legislativ pentru ca mediul privat să facă solicitări Inspectoratului Şcolar referitor la pregătirea elevilor într-o anumită calificare profesională, compania germană Draxlmaier a făcut solicitări, pe parcursul ultimilor doi ani, cerând Inspectoratului Şcolar Hunedoara organizarea de clase pentru meseria de electromecanic. Mai mult, liceele au reuşit să ţină cont de solicitările companiei germane, creând la Hunedoara specializările căutate.

Termenul expiră luni după-amiaza

Reprezentanţii ISJ Hunedoara mai spun că luni, 22 decembrie, la ora 16, expiră termenul până la care autorităţile cu atribuţii în domeniu trebuie să transmită Ministerului Educaţiei situaţia centralizată a cererilor venite din partea firmelor şi companiilor hunedorene. Cu toate acestea, agenţii economici trebuie să ştie că pot transmite (în scris) Inspectoratului solicitările până luni, inclusiv, în jurul orei prânzului. In luna ianuarie se va face analiza fiecărei solicitări: “Mediul de afaceri trebuie să fie conştient că, dacă o firmă îmi va cere, spre exemplu, două locuri de bucătar, nu vom putea şcolariza, pentru că nu pot constitui o clasă din două locuri. Şi, atunci, noi ne vom uita la nivelul judeţului, vom aduna toate solicitările de bucătar, spre exemplu, şi vom încerca să constituim o clasă de bucătari la unul dintre liceele care să fie cât mai aproape, geografic, de agenţii economici care au solicitat această calificare”, adaugă Dana Luiza Cioară. Specialiştii Inspectoratului şcolar spun că, până la jumătatea lunii decembrie, au primit solicitări de la 14 dintre agenţii economici din judeţ. Inspectorii spun că cererile au venit din aproape toate localităţile judeţului, mai puţin din municipiul Hunedoara. Astfel, agenţii economici din Deva au nevoie de mecanici auto, sudori, firmele din Uricani, Haţeg şi Petroşani caută tâmplari şi ospătari, chelneri, iar companiile din Petrila caută comercianţi şi vânzători, constructori montatori de structuri metalice şi sudori.

Locuri suplimentare sau noi specializări

În cazul în care în oraşele de unde vin solicitări există deja clasele cu specificul cerut de angajatori, însă numărul absolvenţilor este insuficient pe piaţa muncii, numărul de locuri poate fi suplimentat sau poate fi înfiinţată o clasă în plus. Totuşi, pentru a înfiinţa o grupă este nevoie de 14 elevi. Pe de altă parte, o clasă nu poate avea mai mult de două grupe şi nici nu poate depăşi cifra de 30 de elevi. Mai mult, o singură clasă poate avea două specializări: o grupă de elevi poate învăţa meseria de bucătar, iar elevii din cea de-a doua grupă pot fi calificaţi în meseria de ospătar. Atât procedura cât şi solicitarea de şcolarizare în învăţământul profesional sunt postate pe forumul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, iar angajatorii pot obţine online detaliile necesare. În ceea ce priveşte studiile liceale, agenţii economici pot face solicitări similare, însă numai în cadrul Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social, constituit din reprezentanţi ai mediului de afaceri şi comunităţii locale şi, anual, se stabileşte cifra de şcolarizare şi calificările profesionale în care vor fi formaţi elevii de liceu. Învăţământul profesional a fost desfiinţat în anul 2003 (când a fost înlocuit cu şcolile de arte şi meserii – SAM) şi reînfiinţat în 2011, când au reapărut şcolile profesionale cu durata de 2 ani, destinate absolvenţilor de clasa a noua. Abia anul acesta au fost reînfiinţate şi şcolile profesionale cu durata de trei ani, destinate absolvenţilor de clasa a opta.

About Ada Beraru