Primăria Deva se gândeşte la locuinţe sociale modulare

Articolul a fost vizualizat de 2,056 ori

Municipalitatea din Deva şi-a stabilit priorităţile pe fond locativ pe 2015. Angajaţii direcţiei de specialitate au deja lista cu cererile valide pentru locuinţe sociale. Mai mult, se doreşte construirea, pe strada Grigorescu, de locuinţe modulare, gen vagon, care ar avea una sau două camere şi ar putea adăposti două familii. Este vorba de beneficiarii de ajutor social care locuiesc în zona numită “La porcărie”, în condiţii improprii.

case modulareCum luna decembrie este luna bilanţurilor, la Serviciul de Fond Locativ din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială s-au discutat deja şi probleme rămase nesoluţionate, dar şi priorităţile pentru anul 2015. Comisia de specialitate a verificat dosarele şi, în urma controlului, s-a întocmit lista cu un număr de 245 de solicitanţi care au acte complete cu toate documentele necesare pentru ca dosarul să fie validat pentru obţinerea de locuinţe sociale. “Este un regres faţă de lista de priorităţi pe 2014, care cuprindea 272 de persoane. O parte dintre ei nu mai îndeplinesc condiţiile în timp ce alţii nu au dorit pur şi simplu să-şi actualizeze dosarele din diferite motive”, explică şefa serviciului, Crinela Buciuman.

Aceasta spune că, din ianuarie, s-au atribuit un număr de 73 de locuinţe sociale şi 19 locuinţe ANL: “Suntem destul de mulţumiţi. A fost un an destul de bun, în condiţiile în care nu s-au dat în folosinţă noi blocuri, ci doar s-au exploatat unităţile locative construite”. Tot în 2014, cei de la Primăria Deva au decis evacuarea rău platnicilor, astfel că au fost eliberate 40 de locuinţe ai căror ocupanţi nu s-au achitat cu rea voinţă de obligaţii. “Nu sunt măsuri care ne-au bucurat gândindu-ne la persoanele care au fost evacuate, dar acestea nu şi-au mai achitat taxele comune, chiria sau ambele obligaţii contractuale. Aveau datorii neachitate de ani întregi”.

Cei de la Serviciul de Fond Locativ spun că datornicii vor rămâne în locuinţe şi în 2015: “Mai avem în vedere evacuări şi pe anul viitor, dar de la 1 decembrie s-a suspendat de drept acţiunea de evacuare silită, urmând a fi reluată de la data de 1 martie”, spune Crinela Buciuman.

Continuă evacuările datornicilor

Pe lista de priorităţi pentru 2015 se regăsesc 245 de dosare, adică doar cele care au îndeplinit condiţiile, deşi în evidenţa serviciului au existat 891 de cereri depuse pe toată durata acestui an. Cei de la Primăria Deva spun că diferenţa o reprezintă persoanele care ori nu şi-au mai actualizat dosarele, fie nu mai îndeplinesc condiţiile cerute de legislaţie. “Sunt persoane care comunică din proprie iniţiativă, dar şi circa o sută de persoane care au fost identificate de către angajaţii de la serviciul taxe şi impozite ca fiind proprietari de imobile, lucru care duce automat la excluderea de pe listă. Am luat aceste măsuri pentru a identifica aceste tentative de a ne păcăli în încercarea de a obţine o locuinţă în detrimentul persoanelor care chiar au nevoie de o casă şi îndeplinesc condiţiile”, explică Buciuman.

Ea spune că problema legată de deţinerea proprietăţilor se regăseşte şi în cazul locuinţelor ANL. “Pentru identificarea actualilor chiriaşi care au dobândit şi alte locuinţe colaborăm şi cu alte primării din zonă. Au fost modificate şi clauzele contractuale pentru ca obligaţiile să fie stipulate clar şi omul să nu mai poată spune că nu a ştiut că trebuie să ne anunţe dobândirea altei locuinţe. În plus, conducerea Primăriei Deva doreşte ca anul viitor cei de la investiţii să demareze un studiu de fezabilitate pentru construirea de locuinţe sociale, în zona Grigorescu, peste linie. “Acolo avem identificat un teren pe o suprafaţă unde s-ar putea construi circa 100 de locuinţe sociale. Noi am trimis deja la colegii de la investiţii situaţia cererilor care sunt trimise la nivelul Primăriei Deva. Urmează ca ei să dea tema de proiectare pentru studiul de fezabilitate”, spune Elena Ivan, director la Direcţia de Asistenţă Socială. Crinela Buciuman spune că există în acest sens o solicitare din partea Ministerului Dezvoltării, la care s-a răspuns şi s-a comunicat numărul de cereri. Urmează să fie identificată finanţarea pentru construirea acestor locuinţe, pentru care administraţia s-a gândit la soluţii modulare, gen vagon. Acestea ar urma să înlocuiască locuinţele insalubre din zona cunoscută drept “La porcărie”.

Tags: ,

About Laura Oană