Altă primăvară, alţi nervi pe DN 7

Articolul a fost vizualizat de 1,482 ori

Ziua de 1 martie a fost anunţată ca dată de începere a lucrărilor de reabilitare a podului de la Şoimuş.

Acum nici antreprenorul, nici autorităţile nu mai sunt aşa de sigure. Sigur este însă faptul că în săptămânile următoare lucrările vor începe, iar blocarea podului, fie ea şi parţială, va perturba serios traficul atât pe DN 7 cât şi pe autostradă.

Din cauza lucrărilor de pe podul de la Şoimuş, în zona Deva – Simeria Veche DN 7 va redeveni la fel de aglomerat ca pe vremea-n care judeţul nu avea autostradă

Din cauza lucrărilor de pe podul de la Şoimuş, în zona Deva – Simeria Veche DN 7 va redeveni la fel de aglomerat ca pe vremea-n care judeţul nu avea autostradă

Reabilitarea podului de la Şoimuş ar fi trebuit să aibă loc în toamna anului trecut, însă, din motive neprecizate foarte clar, operaţiunea a fost amânată. Iarna n-a fost deloc uşoară nici pentru şoferii care au tranzitat zona şi nici pentru drumari. Deşi în zonă au fost aproape tot timpul echipe de muncitori care să pună “plombe reci” în gropile formate pe carosabilul unui pod subdimensionat pentru valorile de trafic aduse de autostrada Deva – Orăştie – Sibiu, deseori s-au semnalat blocaje. În ultimele săptămâni s-a reuşit turnarea de plombe asfaltice, iar situaţia a mai reintrat, cât de cât, în normal.

Traficul greu ocoleşte zeci de kilometri

Lucrarea de reabilitare a podului face parte din proiectul de reabilitare a DN 76 început în urmă cu trei ani în judeţul Bihor şi, practic, anul trecut pe raza judeţului Hunedoara. Constructorii spun că pentru a-şi putea face treaba conform contractului şi pentru ca betoanele ce urmează a fi turnate să reziste va trebui interzis accesul vehiculelor mai grele de 7,5 tone pe pod. Aceştia adaugă că lucrarea va dura aproximativ 60 de zile, însă termenul contractual este de 90 de zile.

Pe pod vor circula alternativ, pe un singur fir, doar vehiculele mai uşoare de 7,5 tone, autospecialele serviciilor de urgenţă şi autobuzele de pe liniile regulate de transport în comun. Restul vehiculelor vor fi nevoite să ocolească pe la Simeria Veche. Astfel, cine vine dinspre Orăştie la Deva, coboară de pe autostradă la Simeria Veche. Şoferii de camioane care vin dinspre Mintia şi vor să urce pe autostradă trebuie să meargă pe DN 7 până la acelaşi nod de la Simeria Veche, iar cei care vin dinspre Brad spre Deva trebuie să facă stânga pe autostradă şi să se întoarcă în reşedinţa de judeţ folosind acelaşi nod de autostradă. Poliţiştii rutieri nu recomandă deloc varianta folosirii podului peste Mureş de la Mintia, pentru că acesta nu face parte din reţeaua publică de drumuri, fiind vorba de o arteră rutieră uzinală.

Data exactă încă nu este cunoscută

Reprezentanţii Selina, firma care se ocupă de reabilitarea DN 76 pe porţiunea Deva – Brad, declarau că doresc să înceapă lucrările de reabilitare a podului de la Şoimuş pe 1 martie. De săptămâni bune au întocmit toate actele necesare şi aşteaptă un răspuns din partea autorităţilor. Serviciul Judeţean de Poliţie şi-a dat acceptul de principiu asupra soluţiei de ocolire a podului pentru vehiculele mai grele de 7,5 tone, însă decizia finală o are Direcţia Autostrăzi din cadrul Inspectoratului General de Poliţie, instituţie care nu s-a pronunţat încă. Ieri, nici reprezentanţii CNADNR de la Timişoara nu ştiau exact când anume vor începe lucrările pe mult-încercatul pod peste Mureş de la Şoimuş.

Tags: ,

About Ciprian Iancu