Zeci de hunedoreni cad pradă înşelăciunilor

Articolul a fost vizualizat de 1,302 ori

Deşi Poliţia a mediatizat toate cazurile de escrocherii prin intermediul telefonului, hunedorenii încă mai „pică” în plasa infractorilor. Zeci de oameni din majoritatea oraşelor judeţului au fost înşelaţi în ultimii doi-trei ani, cu sume cuprinse între câteva sute şi câteva zeci de mii de lei, de persoane care i-au sunat şi i-au anunţat că o rudă a fost implicată într-un accident şi are nevoie de bani, pentru a scăpa de închisoare sau pentru o intervenţie chirurgicală.

Fiţi foarte atenţi dacă sunteţi sunaţi de persoane necunoscute: escrocii au dinainte pregătite multiple scenarii ca să vă înşele şi joacă foarte bine „teatru” la telefon

Fiţi foarte atenţi dacă sunteţi sunaţi de persoane necunoscute: escrocii au dinainte pregătite multiple scenarii ca să vă înşele şi joacă foarte bine „teatru” la telefon

Potrivit poliţiştilor, infractorii care recurg la această metodă sunt, în unele cazuri, bine documentaţi în privinţa viitoarelor victime, folosesc un limbaj adecvat, iar dacă sunt chestionaţi au răspunsurile pregătite pentru aproape orice scenariu. Astfel, în luna octombrie a anului trecut, o femeie din Hunedoara a fost sunată şi anunţată că fiul său a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia a rănit grav o fată. Urmând indicaţiile apelantului necunoscut, femeia a virat 800 de lei într-un cont bancar, pentru a-şi scăpa de închisoare fiul. Poliţiştii spun că aceasta este una dintre cele mai eficiente metode ale escrocilor, care se bazează pe faptul că victima intră în panică şi, sub presiunea fricii, este gata să facă orice îi cere persoana aflată la celălalt capăt al firului. Incidentul din octombrie s-a produs după ce, cu o lună în urmă, o bătrână din Petroşani a plătit 6.000 lei pentru a-şi „salva” ginerele despre care fusese anunţată de escroci că s-ar afla într-o situaţie fictivă similară, iar un adolescent din Hunedoara i-a trimis unui necunoscut toţi banii din casă (12.000 de lei) pentru a o „salva” pe mama sa.

Angajări fictive pe Internet. Din puşcărie!

O altă metodă de înşelăciune este cea a angajărilor fictive pe Internet. În iulie 2013 trei persoane, între care doi bărbaţi închişi în penitenciar şi soţia unuia dintre aceştia, au gândit noua metodă, prin care au reuşit să facă 14 victime, în diferite localităţi din ţară. Prejudiciul creat de aceştia este de aproximativ 12.600 de lei. Escrocii, un bărbat condamnat pentru înşelăciune şi colegul de celulă al acestuia, încarcerat pentru infracţiuni de drept comun, au introdus-o în schemă pe soţia tânărului, care se ocupa de activităţile de „secretariat” ale firmei „fantomă”.

Aflaţi după gratii, cei doi bărbaţi au căutat certificate de înregistrare ale unor firme, pe Internet. Folosind imaginile respective, escrocii deschideau un cont de angajator pe portalurile de recrutare şi postau un anunţ pentru recrutarea de directori zonali şi agenţi de vânzări. Prima persoană „angajată” era directorul zonal, care trebuia să fie o femeie. Ea era informată că va avea ca sarcină dezvoltarea unei reţele de vânzări de materiale de construcţii sau electrice.

Escrocherii gândite în mare detaliu

Pentru a asigura credibilitatea acţiunii de recrutare, angajatorii făceau rezervări la hoteluri de patru stele, precum şi o comandă de autoturisme cu capacitate cilindrică mică, specifice reţelelor de vânzare – distribuţie. Ulterior selectării personalului, victimele depuneau într-un cont suma de 200 de euro cu titlu de garanţie pentru autoturismul de serviciu. Cei doi escroci au reuşit să păgubească 14 persoane din judeţele Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Vaslui, Braşov şi Teleorman. Poliţiştii au reuşit să intre pe firul afacerii după ce una dintre victime, o femeie de 30 de ani, din Haţeg, a făcut o căutare pe Internet după numele firmei angajatoare. Hunedoreanca a format unul dintre numerele de telefon afişate şi a avut surpriza să afle că firma respectivă nu făcea angajări. Poliţiştii spun că această escrocherie ar fi putut fi evitată dacă una dintre victime ar fi verificat la Inspectoratul Teritorial de Muncă dacă i-a fost întocmit într-adevăr un contract legal.

Escrocheriile nu “ţin” la toată lumea

Luna trecută, trei femei din Hunedoara au anunţat Poliţia după ce escrocii le-au cerut peste 200.000 de lei pentru rezolvarea unor situaţii de urgenţă fictive. Prima care a alertat poliţiştii din Hunedoara a fost o femeie în vârstă de 76 de ani. Ea a fost contactată, pe telefonul fix, de către o persoană care pretindea că ar reprezenta chiar Poliţia din Deva. Aşa-zisul om al legii i-a spus femeii că fiica sa ar fi lovit doi copii cu maşina, cei din urmă fiind răniţi grav şi internaţi în spital. Escrocul a cerut apoi femeii suma de 28.000 de euro, pentru a o scăpa pe fiica ei de închisoare. Imediat după ce a încheiat convorbirea, hunedoreanca a luat legătura cu fiica sa, care i-a spus că nu a fost implicată în niciun accident, iar mama a anunţat Poliţia. În aceeaşi zi, la Poliţia Municipiului Hunedoara s-a prezentat o femeie, în vârstă de 38 de ani, care a fost apelată pe telefonul mobil de o persoană necunoscută. Aceasta s-a recomandat a fi poliţist şi a anunţat-o că soţul ei, plecat la muncă în Franţa, a fost implicat într-un accident rutier şi a rănit grav un băiat de 12 ani.

Apelantul i-a cerut femeii suma de 20.000 de euro, pentru aşa-zisa operaţie a copilului. Pentru ca minciuna să fie cât mai credibilă aşa-zisul om al legii a predat telefonul altui bărbat, care pretindea că este soţul femeii şi care se prefăcea că plânge.

Din fericire, femeia l-a sunat pe soţul ei, în Franţa, şi a aflat că acesta nu a fost implicat în niciun accident rutier, iar apoi l-a sunat şi pe fiul său. Copilul i-a spus mamei sale că şi el a fost sunat de un bărbat care i-a spus că tatăl său a avut un accident şi i-a cerut să ia toate bijuteriile din casă şi să le ducă la poştă, cerându-i totodată şi numărul de telefon al mamei sale. Minorul avea la el două lănţişoare, un inel şi două perechi de cercei din aur, dar a fost oprit de mama acestuia din drumul său spre poştă. În aceeaşi zi, poliţiştii din Hunedoara au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 77 de ani, după ce a fost sunată de un bărbat care s-a recomandat a fi avocat, din Slobozia, şi care i-a povestit acesteia că nepoata ei a provocat un accident rutier soldat cu două victime, în Slobozia. Pentru a o scăpa pe fiică de închisoare bărbatul i-a spus femeii că trebuie să-i trimită 40.000 de lei. Hunedoreanca a închis telefonul imediat şi l-a sunat pe ginerele său, care i-a spus că soţia lui nu a avut niciun accident.

A dat aproape un miliard din casă!

Din nefericire, în urmă cu numai câteva zile, doi hunedoreni în vârstă care veneau de la spital au fost opriţi pe stradă de un bărbat şi o femeie, pe care nu îi cunoşteau. Cei doi le-au spus bătrânilor că doctorii nu doresc ca acest lucru să se afle, dar că au drepturi la fonduri europene nerambursabile care se acordă persoanelor vârstnice şi bolnave cronic. Escrocii s-au recomandat ca reprezentanţi ai unei societăţi specializate în acest domeniu, iar bătrâneii le-au oferit, drept garanţie, suma de 2.050 euro, în schimbul promisiunii că vor primi, pe lângă banii daţi, aceeaşi sumă în lei. Dintre toate, însă cel mai spectaculos caz a fost al femeii de 66 de ani, aflată în vizită la fiul său în Hunedoara, care fost înşelată de un escroc care, pretinzând că este avocat şi că fiul acesteia a fost implicat într-un accident, a convins-o să îi dea toţi banii din casă.

Escrocul a precizat că este avocat şi că fiul acesteia ar fi lovit cu maşina doi minori, pe trecerea de pietoni, dintre care unul a decedat. Bărbatul i-a cerut femeii să ia cei 90.000 de lei(!) pe care îi avea în casă şi să îi dea unei persoane care urma să o contacteze telefonic, pentru ca fiul său să nu fie arestat. Speriată, femeia a luat banii economisiţi de fiul ei şi a mers în zona bazinului de înot, unde a predat unui bărbat geanta în care avea nu doar cei 90.000 de lei (900 de milioane, în lei vechi), dar şi actul de identitate şi alte documente personale. Când şi-a dat seama că a fost înşelată, familia a mers la Poliţie, iar femeia le-a spus poliţiştilor că banii erau ai fiului său, care intenţiona să cumpere un autoturism. Poliţiştii au deschis – şi în acest caz – un dosar penal pentru înşelăciune şi fac cercetări pentru identificarea escrocului şi recuperarea prejudiciului.

Victimele intră în şoc

Reprezentantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, Bogdan Niţu, spune că, nu o dată, hunedorenii înşelaţi astfel au suferit şocuri, ajungând în stare critică la spital: „Una dintre victime, spre exemplu, a paralizat, după ce şi-a dat seama că a dat escrocilor 50.000 de lei. De aceea, este bine ca hunedorenii care sunt sunaţi şi anunţaţi că unul dintre membrii din familie a avut un accident, să-l sune imediat pe acesta şi să verifice. În cazul în care cel apelat nu răspunde sau are telefonul închis, recomandăm hunedorenilor să facă verificări la Spital, la Parchet, dar să anunţe şi Poliţia, astfel încât să putem organiza un flagrant”, adaugă Niţu.

De asemenea, ar trebui să fim atenţi la persoanele cu care intrăm în contact, pe stradă sau în jurul blocului, aparent întâmplător, pentru că este posibil ca acestea să ne urmărească, să încerce să se împrietenească cu noi şi să afle detalii fie despre propria familie, fie despre vecini. Poliţiştii mai spun că, deşi aceste infracţiuni se pedepsesc cu până la 5 ani de închisoare, sunt cazuri în care vinovăţia infractorilor este dificil de dovedit, aşa că lucrul cel mai bun pe care îl putem face este să nu ne lăsăm înşelaţi.

Tags:

About Ada Beraru