Săptămâna economică nr. 639

Articolul a fost vizualizat de 1,161 ori

Ieftinirea gazului

Preţurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii casnici vor scădea în medie cu 3,9% de la 1 aprilie, ca urmare a reducerii costurilor de achiziţie a gazelor destinate furnizării în regim reglementat şi a unor tarife de distribuţie, a anunţat ANRE. Piaţa de gaze a fost liberalizată pentru companii în 1 ianuarie 2014, astfel că în prezent doar populaţia mai primeşte gaze la preţuri reglementate.

McDonald’s de la ruşi

Toate restaurantele deţinute de McDonald’s România vor fi cumpărate, luna viitoare, de un om de afaceri rus pentru circa 50 de milioane de euro, americanii urmând să iasă din afacere şi să rămână în România doar ca francizori, adică să încaseze lunar taxa de franciză de la noul proprietar. Brand-ul McDonald’s va fi păstrat de noul proprietar, cel puţin într-o primă fază. McDonald’s Corporation operează cel mai mare lanţ de restaurante din România – 67, în 21 de oraşe, dintre care jumătate sunt “drive-through”. Acestea cumulează afaceri anuale de circa 120 de milioane de euro.

Zăcăminte noi

Romgaz a finalizat în această lună lucrările privind punerea în exploatare experimentală a două noi acumulări descoperite în Platforma Moldovenească şi Bazinul Transilvaniei, pe raza localităţilor Frasin (jud. Suceava) şi respectiv Criş (jud. Mureş), se arată într-un comunicat al companiei. Producţia zilnică realizată prin aceste două sonde noi este de peste 2.600 de barili echivalent petrol pe zi, adică aproximativ 3% din producţia zilnică de gaze naturale a companiei.

Fraudă la un milion de euro bucata

Majoritatea cazurilor instrumentate de Direcţia Antifraudă, respectiv 90%, au vizat prejudicii de peste un milion de euro/dosar, în 2014, în timp ce în primele două luni ale acestui an procentajul s-a situat la 87%, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală /DGAF/ din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală /ANAF/. Potrivit comunicatului DGAF, cel mai semnificativ prejudiciu identificat de inspectorii antifraudă fiscală depăşeşte 24 milioane euro (circa 108 milioane lei), reprezentând Taxa pe Valoarea Adăugată aferentă comercializării de legume şi fructe către marile lanţuri de retail (Carrefour, Lidl, Metro, Selgros, Billa, Real, Cora, Mega Image), din 2012 şi până în prezent.

About Adrian Sălăgean