Devoratorul de cuvinte. Negreşit!

Articolul a fost vizualizat de 1,271 ori

“Probabil cea mai ciordită poză a mea este fotografia cu Sanctuarul mare circular de la Sarmizegetusa Regia. Culmea, sub articolul cu poza ciordită este un articol despre un furt.
Ziarul «Palia Expres» Anul XX, nr. 13 [771] 2 aprilie – 8 aprilie 2015 cu poza ciordită posibil să îl mai găsiţi la chioşcurile din Orăştie până miercuri sau joi”, scria fotograful orăştian Călin Jorza, pe Facebook.

furaciune palia expres

Site-ul Reporter Virtual a fost civilizat într-o vreme, dar de când s-a “privatizat” are titluri ca acesta:

titlul zilei reporter virtual

“TITLUL ZILEI. Premierul paşte… Virgula lipsă care-l transformă pe Ponta în oaie”. Nici nu mai trebuie să deschid televizorul şi să caut posturile Realitatea TV sau România TV, că am aceleaşi titluri nefericite pe Internet, dacă tastez reportervirtual.ro. Ce-i drept, faza e foarte amuzantă şi merită menţionată.

premierul paste pe ascuns

Într-un articol în care încearcă să-i critice pe edilii din Valea Jiului pentru că nu comunică pe Facebook cu alegătorii, Maximilian Gânju, de la Mesagerul Hunedorean, dă următoarea gherlă:

sa i-a pulsul

“Totuşi, cele mai multe administraţii nu sunt chiar străine de Facebook, edilii preferând să i-a pulsul comunităţii de pe conturile personale”. În loc să-i criticaţi pe edili pentru că nu stau pe Facebook, domnule ziarist, nu mai bine v-aţi interesa dumneavoastră de nişte cursuri de gramatica limbii române? Ce ziceţi, domnule ziarist? Un jurnalist este prea bătrân, prea deştept, prea atoatecunoscător ca să ia (ia, nu i-a!!!) ore de română?
Până săptămâna viitoare, să corectaţi bine!

Tags: ,

About Chioru' Corectoru'