Devoratorul de cuvinte. Negreşit!

Articolul a fost vizualizat de 945 ori

“Hunedorenii nu se înghesuie să depună dosare pentru «Prima Maşină»”, scrie Andrei Faur, în Glasul Hunedoarei. Bun, numai că articolul a fost ilustrat cu o fotografie în care un tânăr ţine în mână o cheie de la maşină în timp ce stă într-o maşină, dar… pe scaunul din dreapta. Ce înţeleg eu de aici este că tinerii hunedoreni nu-şi permit ca prima maşină să fie una nouă, aşa că îşi cumpără maşini cu volanul pe dreapta, aduse din Anglia la preţuri mult mai mici decât cele cumpărate la mâna a doua de prin Germania, Franţa, Spania sau Italia.

volan pe dreapta

…Ceea ce nici nu-i foarte departe de adevăr!

“Taxa Auto 2015, declarată oficial discriminatorie: toată lumea o va plăti”, scrie site-ul 4tuning.ro: “Taxa Auto 2015, numită de câţiva ani Timbru de Mediu, este o taxă pe care o plătesc şoferii care vor să-şi înmatriculeze automobilul în România. Şi cum o asemenea taxă nu mai există în nicio altă ţară din Uniunea Europeană, nu a fost greu ca judecătorii de la Curtea Europeană de Justiţie să o declare ca fiind discriminatorie şi să oblige Guvernul României să o schimbe. Problema este că urmează schimbări în rău…”

taxa auto

Cum vine asta? Păi dacă tot era discriminatorie şi favoriza (sau defavoriza?) un anumit grup de persoane, atunci guvernanţii s-au gândit că ar fi mai bine să nu mai discrimineze pe nimeni (sau să discrimineze pe toată lumea?) şi, astfel, toată lumea urmează să plătească taxa auto. O să-i spună timbru de mediu şi… or să aibă ei grijă să o plătim cu toţii, chiar şi tinerii care îşi cumpără prima maşină cu volan pe dreapta.

“Sunt şi hunedoreni care consideră cardul de sănătate o unealtă a diavolului”, spune Natalia Bumbac, în Mesagerul Hunedorean, într-un articol care începe cam ambiguu: “După dezbaterile publice pe tema refuzului de a folosi cardul de sănătate de anumite comunităţi religioase din ţară şi la nivelul judeţului câteva voci s-au înscris pe această listă”. Şi continuă: “«Am fost contactat de două persoane care mi-au spus că nu sunt de acord să utilizeze cardul naţional de sănătate din motive religioase. Aceştia au susţinut că vorbesc în numele unei întregi comunităţi religioase cărora predicatorul le-a interzis folosirea cardului pe motiv că este ‘unealta diavolului’. […]», a afirmat Ovidiu Bîndea, purtătorul de cuvânt al casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara.

Păi e simplu, e de fapt un fel de selecţie naturală: dacă medicul îţi solicită să-i prezinţi cardul şi tu nu vrei să o faci, înseamnă că refuzi tratamentul, că tu îţi imaginezi că poţi fi vindecat prin rugăciune. Eu aş zice că toţi cei care refuză să se supună unor reguli de bun simţ sunt liberi să-şi vadă singuri de sănătate, să se vindece, dacă asta vor, prin rugăciune.

the devils tool

Credeam că rolul presei este acela de a informa, dar am văzut destule articole care în loc să informeze, mai degrabă îi băgau în ceaţă pe cititori. De exemplu, aceste titluri din Servus Hunedoara, care sunt pline de semne de întrebare.

semne de intrebare servus

În final, un mesaj liniştitor, primit de la un vânzător de textile: “Toate lucrurile bune vine din interior”. Aşa le-o fi tradus Google Translate, un serviciu automat(izat) care munceşte, dar nu întotdeauna şi gândeşte.

toate lucrurile bune vine

Să corectaţi bine!

Tags: ,

About Chioru' Corectoru'