Castelul Corvinilor încheie cea de-a 19 – a ediţie a Festivalului Filmului European: Hunedoara reapare pe harta culturii cinematografice

Articolul a fost vizualizat de 1,613 ori

Hunedoara se află, anul acesta, în compania selectă a oraşelor din România care găzduiesc Festivalul Filmului European. Dacă proiecţiile organizate la Casa de Cultură şi Castelul Corvinilor vor beneficia de asistenţe numeroase, sunt şanse ca şi la anul FFE să revină aici. Seria proiecţiilor de la Hunedoara beneficiază, pe lângă filme cu adevărat artistice, de prezenţa a doi actori din producţiile-vedetă ale festivalului, dar şi de prezenţa unei vedete TV.

aferimTrei zile la rând, hunedorenii pot vedea gratuit filme precum “Aferim”, “De ce eu” sau “Ida” – câştigătorul Oscarului din acest an pentru cel mai bun film străin. Cea de-a 19 – a ediţie a Festivalului Filmului European a început pe 7 mai la Bucureşti, a “trecut” deja prin Craiova, Iaşi şi Târgu Mureş şi se încheie pe 31 mai, cu o proiecţie în aer liber la Castelul Corvinilor. „De 19 ediţii, Festivalul Filmului European (FFE) marchează Ziua Europei şi celebrează varietatea cinematografică a continentului. […] Versatil, polimorf, imprevizibil, aidoma vieţii – şi definibil doar în opoziţie cu cinematografia comercială – filmul european rămâne filmul tuturor posibilităţilor. Spectatorii vor avea ocazia să se bucure, să îşi pună întrebări, să plângă şi să viseze la drame, comedii, filme biografice, documentare şi filme de animaţie din 25 de ţări europene”, se arată pe site-ul festivalului.

“Aferim!” Şi “De ce eu?” la Hunedoara

Gala de deschidere a festivalului, la Hunedoara, va avea loc vineri (29 mai) la Casa de Cultură din Hunedoara, cu începere de la ora 19 şi va fi prezentată de ştirista ProTV, Amalia Enache. În aceeaşi seară, tot la Casa de Cultură, va rula “Aferim!” – cel mai amplu proiect cinematografic românesc din ultimii ani, premiat cu “Ursul de argint”, la Berlin, anul acesta, pentru regia semnată de Radu Jude. La proiecţie va fi prezent şi actorul Alexandru Bindea (distribuit în rolul preotului), care va fi dispus să susţină o sesiune de întrebări şi răspunsuri împreună cu publicul, evident.

Sâmbătă, 30 mai, la Casa de Cultură Hunedoara filmele vor rula la orele 13:30. 15:00, 16:30 şi 19:00, iar seara, la Castelul Corvinilor, va putea fi văzut “De ce eu?” – în regia lui Tudor Giurgiu, cu începere de la ora 21:00. Emilian Oprea, deţinătorul rolului principal din acest film şi-a anunţat, de asemenea prezenţa la Hunedoara, sâmbătă seara şi, la rândul său, doreşte să discute cu spectatorii după proiecţie.

Duminică, 31 mai, la Casa de Cultură vor fi prezentate trei filme, cu începere de la orele 15:00, 17:00 şi 19:00, iar ultima proiecţie a festivalului va avea loc tot la Castel, cu începere de la ora 19:00. Intrarea publicului este liberă pe toată durata evenimentului, în limita locurilor disponibile în sala mare a Casei de Cultură, respectiv în curtea interioară a Castelului.

De ce film european?

Răspunde Tudor Giurgiu, regizorul succesului “De ce eu?”: “Europa are marele avantaj al unei diversităţi excepţionale de poveşti, limbi şi culturi, aşa încât e oricând reconfortant să văd un film islandez de Dagur Kari (sau orice alt regizor din zonă), un Sorrentino profund italian sau o poveste «wicked» semnată de austriacul Seidl. Celebrarea filmului european e de fapt o ocazie unică de a vedea ce-i doare (şi) pe alţii, de a înţelege mai bine episoade istorice sau din prezent, sau de a ne demonta propriile stereotipuri despre un popor sau altul”.

De ce la Hunedoara?

Răspunde Costin TInca, managerul Muzeului Castelul Corvinilor: „Pentru că dorim să repunem Hunedoara pe harta culturală a României. A fost acolo, cândva, şi trebuie să revină pentru că merită din plin acest statut. Aducerea filmului european de artă la Hunedoara e un alt pas pe care Muzeul Castelul Corvinilor şi Primăria oraşului îl fac în această direcţie”.

De ce să nu ratezi ocazia?

Răspunde jurnalistul Călin Hera (hunedorean get-beget, stabilit însă demult în Capitală) membru în echipa de organizare a FFE: “Dacă aş locui în Hunedoara nu aş rata ocazia de a vedea filme foarte bune pe care, oricum, chiar şi în Bucureşti ai ocazia să le vezi doar la festivaluri. În plus, îmi place să mă bucur împreună cu prietenii de evenimentul unui film bun. E cu totul altceva decât dacă l-aş vedea acasă. Dacă aş fi încă stabilit în Hunedoara, de vineri până duminică, mi-aş lua liber de la orice altă activitate şi aş încerca să văd cât mai multe dintre filmele prezentate”.

About Ciprian Iancu