Devoratorul de cuvinte. Negreşit!

Articolul a fost vizualizat de 1,376 ori

“Lupenei cercetaţi pentru furt de curent electric”, titrează Mihaela Tămaş, în Servus Hunedoara. Sigur, a fost doar o scăpare, o literă “mâncată”, dar asta nu mă împiedică să mă amuz! Lupeneni era cuvântul pe care a vrut să-l scrie autoarea, dar n-a reuşit.

lupenei

“Hunedorean lăsat fără 1.000 de lei, prin «metoda accidentul»”, scrie tot Mihaela Tămaş, bineînţeles, tot în Servus Hunedoara. Metoda aia tot voi, cei din presă, aţi botezat-o aşa, “metoda «accidentul»”, deci aţi putea să îi scrieţi numele corect, adică să puneţi ghilimelele acolo unde trebuie, nu aiurea.

metoda accidentul

Atunci când am sunat la 112 ca să anunţ că o nebună din blocul de vizavi aruncă de la etajul 4 cu sticle şi borcane, vocea de la celălalt capăt al “firului” m-a întrebat, cât se poate de serios, dacă sunt medic psihiatru, pentru că doar aşa s-ar explica diagnosticul pe care i l-am pus rapid vecinei “nebune”. Sigur, trebuie să fii un pic “plecat de-acasă” şi să-ţi lipsească nişte “ţigle” de pe “acoperiş” ca să faci astfel de lucruri, iar vecina mea ulterior a fost internată la spitalul de la Zam, dar poliţistul avea (zic eu) dreptate: nu eram în măsură să pun vreun diagnostic. La fel cum nici jurnaliştii de la CityNews.ro nu ar trebui să arunce cu cuvinte precum “dezaxat” fără să aibă certificatele doveditoare în mână.

“Clipe de groază pentru o familie clujeană: un dezaxat le-a spart casa, i-a ameninţat şi le-a furat maşina. Tâlharul a fost prins în Mănăştur”. Dacă nu acordăm prezumţia de nevinovăţie, măcar pe cea de sănătate mintală s-o acordăm.

dezaxat

“Nu aruncaţi bani pe pârâu! Darurile se primesc la biserică”, anunţă un panou de la Prislop. Păi normal, de ce să aruncaţi ca proştii banii în apă, când puteţi să-i aruncaţi în direcţia bisericii? Şi treaba asta e valabilă la toate bisericile şi mănăstirile, nu doar la Prislop.

darurile se primesc la biserica

“Cântă death metal, dar salvează vieţi în Bucureşti”, scrie Sorin Breazu, pe site-ul GreatNews.ro. Ştiţi ce înţeleg eu din acel “dar”? Că dacă eşti artist şi cânţi rock, nu prea poţi avea suflet bun. “DAR” iată că domnul Breazu a găsit o excepţie care să întărească regula: pe unu care cântă death metal, DAR salvează vieţi. În Bucureşti.

gr8news

“Jurnalistul britanic Paraic O’Brien a petrecut câteva nopţi în Bucureşti, unde s-a întâlnit cu toboşarul unei trupe death metal care încearcă, în paralel, să evite o epidemie de HIV. Mihai Tănăsescu este un tânăr român care îşi împarte timpul între bătutul tobei pe scenă şi bătutul străzilor din capitala României într-o ambulanţă, scrie Channel 4. Alături de alţi tineri, el împarte ace curate dependenţilor de heroină şi prezervative prostituatelor, dorind să oprească răspândirea virsului HIV în Bucureşti. El spune că pasiunea sa pentru muzică l-a ţinut departe de un stil de viaţă periculos, precum cel al dependenţilor pe care îi ajută în fiecare zi”. Doamne-ajută.

Cei de la Mesagerul Hunedorean par să nu fi priceput cum stă treaba cu capitalismul, în ciuda celor 25 de ani trecuţi de când am scăpat de comunism! Astfel, una dintre bârfele de marţi se referă la un magazin din Deva – prefer să nu-i dau numele, că efectiv nu am de ce: “Vorbesc gurile rele că la un supermarket de scule şi accesorii din magazinul cu cetate, lucrurile au început să se cam împută, chiar dacă magazinul s-a deschis relativ recent. Însă, povestesc cârcotaşii, aşa cum se întâmplă pe la noi, când ceva nou se deschide, lucrurile merg bine o perioadă ca să se fure clienţii, iar apoi, vânzătorii devin leneşi, ba chiar cu un aer de nesimţire, de îţi vine să nu mai treci pragul în locul cu pricina. Zvonerii susţin acum că în supermarketul portocaliu din reşedinţa de judeţ, la case vezi cozi interminabile, însă vânzătorii sunt tot mai puţini. Clienţii se enervează, bat din picioare, dar au nevoie de marfa de acolo. Conducerea supermagazinului însă se face că nu vede nemulţumirea oamenilor. Aşteptăm să vedem până unde vor să ajungă domnii de acolo?”. Ultima frază este, de fapt, o întrebare. Nu ştiu, dragi colegi, ce faceţi, aşteptaţi? Altfel, să ştiţi că mai este cel puţin un magazin mare cu materiale de construcţii, dacă nu vă place cum sunteţi trataţi în cel portocaliu, sunteţi cât se poate de liberi să mergeţi la cel galben-albastru. E fix ca în politică – alegeţi ce vă coafează, nu ce e la modă/putere acum!

Apoi, mai e ceva: mie, ca ziarist, mi-ar fi ruşine să scriu “zvonerii susţin că în supermarket, la case vezi cozi interminabile”, dar să nu mă deplasez până acolo, ca să mă conving că nu scriu bălării în ziar! Celor de la Mesagerul nu le-a fost.

gura lumii

În final, iată câteva titluri care mă fac să mă gândesc din nou la o reprofilare în domeniul agriculturii: “Bikini prea mici pentru forme neîncăpătoare! Vedeta care au sucit minţile bărbaţilor când a apărut AŞA. Cum a fost filmată: FOTO”. “Au mers la ecografie, dar nu s-au aşteptat niciodată la aşa ceva. Ce au văzut atunci când medicul le-a arătat bebeluşul”. “Dezvăluirile INCENDIARE despre Elena Udrea. Reacţia NEPOTRIVITĂ a şefilor de stat când o vedeau”… Să corectaţi bine!

vai de ea presa

Tags: ,

About Chioru' Corectoru'