Un hunedorean luptă pentru copii cu „monstrul” Tough Mudder

Articolul a fost vizualizat de 1,187 ori

În week-end-ul care tocmai s-a încheiat, hunedoreanul Sorin Iordăchescu a concurat într-una dintre cele mai dure curse din lume: Tough Mudder. A fost singurul hunedorean care s-a înscris la ediţia din Scoţia a acestui eveniment de amploare, care reuneşte mii de participanţi şi spectatori. Banii strânşi de el au mers, şi de această dată, către o cauză nobilă: Spitalul de Copii din Edinburgh.

Hunedoreanul Sorin Iordăchescu dă dovadă de curaj şi generozitate, participând la una dintre cele mai dure curse de anduranţă fizică şi psihică din lume şi donând banii pentru copiii bolnavi

Hunedoreanul Sorin Iordăchescu dă dovadă de curaj şi generozitate, participând la una dintre cele mai dure curse de anduranţă fizică şi psihică din lume şi donând banii pentru copiii bolnavi

Când a plecat din Hunedoara în Scoţia, acum mai bine de şapte ani, habar n-avea ce-l aşteaptă. Nu o ducea chiar rău. Era şef de depozit la una dintre firmele din oraş, avea o stare bunicică, însă era cumva sătul de greutăţile pe care le presupune viaţa într-unul dintre cele mai amărâte foste oraşe industriale înfloritoare ale României. Întâmpinase şi el, ca toţi ceilalţi, destule greutăţi, însă picătura care a umplut paharul a fost ceva ce i-a afectat mai mult inima, decât buzunarul: fetiţa lui, Maria, avea o deficienţă de auz, aşa că avea nevoie urgentă de un logoped. Iar grădiniţa la care era înscrisă copila a adus un specialist, însă, din motive necunoscute pentru Sorin, copilul lui n-a avut nicodată acces la servi­ciile furnizate de acesta. El a trebuit să meargă la Deva şi să plătească pentru un lo­goped, aşa că felul în care i-a fost tratat copilul l-a determinat să plece în Vest, unde-o ve­dea cu doi ochi. Întâmplarea a făcut ca drumul şi destinul lui să se îndrepte spre Scoţia. „M-a durut, recunosc. Şi asta, şi faptul că fetiţa n-a putut să beneficieze de un ajutor care, în situaţia ei, i se cuvenea. Nu stăteam noi în banii ăia, dar felul în care am fost trataţi m-a întristat. Pentru că nu poţi să-i iei banii, să-i iei dreptul unui copil. El nu cunoaşte lumea înşelătoare a adulţilor, minciunile, iar asta mi s-a părut aşa, cumva, inacceptabil. Făcusem un curs de engleză de şase luni, iar şefa noastră, ca re­com­pensă că noi ne-am dat silinţa şi am rămas câte o oră-două după program, ne-a tri­mis pe toţi în excursie, în An­glia. Sigur, una e să mergi aco­lo ca turist şi alta e să mergi să cauţi de lucru! Dar acela a fost punctul în care mie mi-a venit ideea să plec. Plecam pentru copilul meu şi pentru o viaţă mai bună”, mărturiseşte, cu tonul lui calm şi aşezat, Sorin Iordăchescu.

Înot sub gheaţă şi „îngropat” de viu

A trebuit s-o ia cumva de la zero şi a început să lucreze într-un abator, ca măcelar. Era trimmmer, cutter şi câte altele. Ca să se poată angaja, n-a fost nevoie de cine ştie ce cursuri de reconversie profesio­nală de câteva luni, cum se cer pe la noi: a făcut ucenicie câteva zile, iar apoi, când an­gajatorul a considerat că româ­nul ştie ce are de făcut, i-a dat hala abatorului pe mână. Avea noroc că era priceput la toate; doar pe scoţieni şi accentul lor şui i-a fost greu să-i înţeleagă, însă, de voie, de nevoie, s-a obişnuit. La scurt timp hunedoreanul avea să se întoarcă în ţară, însă nu pentru a rămâne, ci ca să-şi ia şi soţia şi fiica alături de el. Fetiţa avea cinci anişori când tatăl său a adus-o în Scoţia, dar s-a obişnuit repede în ţara ei adoptivă. Sorin zice că scoţienii sunt oameni cumsecade: fata a mers la şcoală, ba chiar a beneficiat, în cele din urmă, la Spitalul de Copii din Edinburgh, de o intervenţie chirurgicală ultramodernă care le-a permis medicilor să-i implanteze fetei un microprocesor suedez, pe o structură realizată din propriul ţesut, astfel încât problema deficienţei de auz a copilei să rămână doar o amintire. Ca să le răsplă­tească medicilor bunăvoinţa, dar şi dintr-un spirit social de care nu se poate dezice, Sorin a hotărât să se înscrie în competiţia Tough Mudder, una dintre cele mai dure întreceri din lume, în care adversarii nu sunt ceilalţi concurenţi, ci chiar fricile, spaimele subconştientului şi fobiile tale, o cursă cu obstacole de tot soiul, care se întinde pe distanţa unui semi-maraton: 20 de kilometri de pereţi, bazine cu apă foarte aproape de temperatura îngheţului, tuneluri subterane foarte înguste, de parcurs târâş, în care aproape că îţi vezi moartea cu ochii, şi obstacole cu garduri electrice generatoare de electroşocuri!

Tough Mudder: cea mai dură soacră din lume!

Când a spus cuiva că urmează să meargă la sfârşit de săptămână la Tough Mudder, respectivul a înţeles că Sorin va avea de-a face cu soacră-sa şi s-a amuzat pe cinste: „Eu am spus Tough Mudder (n.r. competiţia dură a mocirlei), ei au înţeles Tough Mother (mama cea dură; joc de sensuri dat de pronunţia cuvintelor în limba engleză)”. Sorin a râs şi el cu scoţienii cei hâtri şi şi-a văzut de drum: 350 de kilometri, însoţit de familia lui care, mândră, îl susţine în tot ceea ce face, pentru a ajunge de la Inverurie, unde locuiesc cei trei, în locul unde a fost organizată competiţia, la Drumlanrig Castle: „Mâna întinsă nu ajută întotdeauna, aşa am crezut mereu. Iar aici să ştiţi că oamenii se implică, nu ca la noi: să ne dea statul, să ne dea Guvernul! E drept, că – la noi – nici statul nu se prea omoară cu datul, dar nici oamenii nu fac mare lucru. La prima ediţie la care am participat eu am concurat pentru Anamaria, o fetiţă din Hunedoara, cu grave proble­me de sănătate, despre care chiar săptămânalul REPLICA a scris într-una dintre ediţiile anterioare. Ei, anul acesta am hotărât ca să particip pentru «The Sick Kids Friends Foundation» şi, implicit, pentru Spitalul de Copii din Edinburgh. Suma totală estimată era de 2.000 de lire, incluzând şi target-ul meu. În cele din urmă, am reuşit să strângem un total de 3.500 de lire! Nu este chiar aşa de mult, dar ţinând cont că o asemenea competiţie adună mii de participanţi, organizaţii­le neguvernamentale reuşesc să strângă, în total, sume considerabile. Spre exemplu ştiu că, într-un singur an, 160.000 de organizaţii caritabile au reuşit să adune 39 de miliarde de lire, iar asta e o valoare!”, adaugă Sorin.

Paralizat de electroşocuri

E convins că fiecare dintre noi putem face ceva pentru ce­lălalt şi toţi suntem respon­­s­a­bili de o anumită situaţie ge­nerală dată, nu doar indivizii sau grupurile restrânse. „În cazul Tough Mudder, suma minimă este de 300 de lire, ca ţintă. Ea poate fi sau nu poate fi atinsă. Orice sumă, însă, este binevenită, atâta timp cât suplimentează fondurile de care dispun spitalele. Anul ăsta eu am adunat vreo 140 de lire. Nu mă încumet la sume mai mari, pentru că noi, străinii, nu avem mulţi prieteni pe aici. Însă, în general, toată lumea se învârte în jurul unor sume de câteva sute de lire”, mărturiseşte Sorin. Hunedoreanul şi-a pierdut cunoştinţa când un fir electric l-a paralizat şi l-a trântit, inconştient, la pământ, a trebuit să înoate prin apă rece ca gheaţa pe sub o scândură, ca să iasă la liman (Arctic Enema), iar tunelul pe sub pământ îngust cât bustul lui l-a dus cu gândul la „ailaltă lume”, dar nu s-a lăsat. Pentru un singur lucru e supărat. Că anul ăsta şi-a uitat acasă camera GoPro Hero, aşa că „fetele” lui, Maria şi Cati, n-au reuşit să fotografieze decât şapte obstacole din 26, restul fiind „ascunse” ochilor spectatorilor.

Un sudor la maratonul de înot

Profesional, acum hunedorea­nul o duce ceva mai bine. Nu mai e măcelar. Deşi a terminat o şcoală de asistent ma­nager, s-a specializat pe sudură, iar meseria asta se caută ca pâinea caldă şi un om priceput valorează greutatea lui în aur printre scoţieni. Iar Sorin e, Slavă Cerului, omul bun la toate! Cu toate astea, în Scoţia, hunedorea­nul nu prea şi-a făcut prieteni: „Nu mă cheamă la nunţi, nu mă invită la botezuri, orice aş face, eu tot străin rămân prin­tre ei. Aşa că… da, îmi e dor de unii prieteni de acasă, de Retezat… Totuşi, chiar dacă scoţienii nu sunt îndrăgostiţi de mine, pot spune că noi ne-am adaptat aici. Însă, cine ştie dacă într-o zi nu cumva ne vom întoarce acasă. Mi-ar plăcea să îmi cumpăr o căsuţă în Ţara Haţegului şi să duc o viaţă liniştită. E drept că se pot face multe lucruri bune şi în România pentru a schimba sistemul în bine, însă… este muncă de Sisif!”. Sorin adaugă că, în ceea ce priveşte competiţiile sportive, el n-are de gând să se oprească aici: vrea să participe la maratonul de înot (Swimming Marathon – „Bridge to Bridge”), vrea să escaladeze vârful Ben Nevis şi cine ştie ce idei i-or mai veni pe parcurs! Deocamdată, însă, cât e el de mare şi de tare, parcă îl trădează nişte emoţii: „Îmi amintesc cum joia, imediat ce apărea REPLICA, noi toţi, eu şi colegii, săream la prima oră să citim reportajele. Mă gândesc acum ce surpriză vor avea să mă vadă tocmai pe mine în ziar!”. 

__________________________________________________________________

Ce este Tough Mudder 

Competiţia Tough Mudder este, aşa cum şi Sorin Iordăchescu susţine, o provocare fizică şi psihică personală. Ea constă într-o serie de teste de anduranţă care se întind pe o distanţă de 12 mile, adică vreo 20 de kilometri (n.r. aproape lungimea unui semimaraton), fiind o cursă cu obstacole în mocirlă, în genul celor din poligoanele de pregătire militară. Ea a fost gândită de doi absolvenţi ai British Harvard Business School, Will Dean şi Guy Livingstone, ambii britanici stabiliţi în New York, şi pune la încercare atât puterea mentală, cât şi abilităţile fizice. Obstacolele provoacă cele mai adânci temeri umane: cea de foc, de apă, de înălţimi sau de electricitate. Cine se înscrie în cursa Tough Mudder fac asta pe propria răspundere: înainte de a merge la linia de start fiecare participant semnează o declaraţie, prin care îi exonerează pe organizatori de orice despăgubiri, în cazul unui accident. Participanţii, grupaţi pe echipe, au datoria de a se ajuta unii pe alţii, punând scopul acţiunii înaintea lor înşişi. Din pricina dificultăţii, în medie, mai puţin de 80 de la sută dintre participanţi reuşesc să termine cursa. Prima competiţie Tough Mudder a fost organizată în Statele Unite, în 2010, iar de atunci numărul total al participanţilor, în întreaga lume, a ajuns la aproape un milion şi jumătate de persoane!

About Ada Beraru