Editorial: Isărescu, centură de siguranţă la guvernarea Ponta

Articolul a fost vizualizat de 960 ori

O politică internă agresivă şi iresponsabilă faţă de Justiţie şi statul de drept trebuie să aibă un antidot legal. Este rolul cheie al Curţii Constituţionale de a preveni abuzurile legislative de tip „marţea neagră”, ca unică autoritate de ju­risdicţie constituţională din România, independentă faţă de orice altă autoritate publică. Este, dacă doriţi, singura barieră în faţa fărădelegii, atunci când Parlamentul României, de exemplu, sare calul spre zone gri-penal care se gă­sesc cu duiumul în afara prevederilor Constituţio­nale.
Dar o politică iresponsabilă sau rău-intenţionată nu are ca obiect doar legi de supravieţuire pentru corupţi sau de anihilare a DNA-ului. Guvernarea Ponta demonstrează că se pot ridica la rang de pericol naţional şi măsuri frumos ambalate de populism economic. De exemplu, e cel puţin un sabotaj al dezvoltării ţării obţinerea de excedent financiar prin blocarea investiţiilor, sau relaxarea agresivă a impozitelor fără să ai identificate sursele de finanţare pentru deficitul creat.
Cred că în această imaturitate dovedită de guvernările Ponta trebuie căutate motivele înfiinţării Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială (CNSM). Din denumirea sa se reţin două cuvinte: „Supraveghere” şi „Macroprudenţial”. Vigilenţa şi prudenţa sunt aşadar absolut necesare ca să previi derapajele economice ale unei puteri executive imprevizibile în deciziile ei de coşmar şi, prin urmare, cu mare potenţial de a face rău.
Prin urmare, posibila în­fiinţare a acestei structuri supra-guvernamentale se suprapune perfect pe nevoia de dublă comandă pe care o guvernare suspec­tă şi imprevizibilă ca cea a PSD-ului prin domnul Victor Ponta o impune. Şi nu e o întâmplare că înfiinţarea acestui orga­nism s-a impus tocmai acum. Practic, CNSM-ul e o invenţie instituţională menită să securizeze măsu­rile executivului care ar putea duce în România la o criză de tipul celei greceşti.
Evident, în ciuda a ceea ce s-a declarat, CNSM-ul nu poate ordona Guvernului. Instituţia va elabora doar strategia privind politica macroprudenţială, va emite recomandări şi avertizări pentru prevenirea şi dimi­nuarea riscurilor care vizează stabilitatea siste­mului financiar naţional şi va monitoriza implementarea acestora. Nu există nicio prevedere de sancţiune a Guvernului în cazul în care acesta nu ia în considerare avertizările Comitetului.
Şi atunci, care este spielul? Unul singur! Nu prea mai ai cum să treci cu caravana dandanalelor guvernamentale atunci când „te latră” şeful Băncii Naţionale a României. Figura lui Mugur Isărescu, cotată la bursa de popula­ritate, constant, deasupra oricărui politician român, face diferenţa. Guvernul nu-şi va mai putea îmbrăca deciziile netoate în coconul unor justificări de prostire a electoratului. Ca să o facă, domnul Ponta va trebui să-l prostească întâi pe guvernatorul BNR şi chiar nu întrevăd nici cea mai mică şansă ca acest lucru să se întâmple vreodată.
Deocamdată, CNSM-ul este gândit ca o centură de siguranţă la aventurile decizionale ale cabinetului Ponta. În cazul guvernului, purtarea ei e opţională. Ştim însă toţi care este preţul nepurtării centurii în caz de accident.

About Adrian Sălăgean