Hunedorenii sunt chemaţi la reîmpădurirea judeţului

Articolul a fost vizualizat de 1,398 ori

Hunedorenii cărora le pasă de sănătatea lor şi a copiilor lor, dar şi tinerii dornici să se implice în cauze sociale cu implicaţii pe termen lung, sunt chemaţi să reîmpădurească judeţul, în cadrul campaniei „Plantăm fapte bune în România”. Iniţiativa naţională de împădurire pe bază de voluntariat este cea mai amplă de acest fel din ţara noastră: 30 de judeţe vor demara împădurirea simultană cu 1.000.000 de copăcei pe terenuri publice neproductive, degradate sau cu risc de alunecare.

Voluntarii EcoAssist vor încerca să „acopere”, prin reîmpădurire, o mică parte din ­ suprafeţele defrişate ale judeţului Hunedoara

Voluntarii EcoAssist vor încerca să „acopere”, prin reîmpădurire, o mică parte din ­
suprafeţele defrişate ale judeţului Hunedoara

Arborii vor fi îngrijiţi pe o perioadă de mai mulţi ani, până la atingerea maturităţii, sub sloganul „Plantăm! Îngrijim! Împădurim!”. Evenimentul este organizat sub Înaltului Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Demersul va începe în 24 octombrie şi este foarte asemănător cu o altă iniţiativă de succes, campania naţională de igienizare a ţării „Let’s do it, Romania!”. Organizatorii anunţă că această dată va fi momentul când va începe, inclusiv în judeţul Hunedoara, cea mai mare acţiune de împădurire din ţara noastră: ea se va face în cel puţin 30 de judeţe, iar voluntarii vor planta 1.000.000 de copăcei pe terenuri publice neproductive. Mai mult vo­luntarii care vor planta copăceii îi vor şi îngriji până la atingerea maturităţii. Printre judeţele implicate în campanie se numără, alături de alte 29 de judeţe din ţară, şi judeţele limitrofe: Alba, Arad, Caraş-Severin şi Vâlcea.

Schimbă lumea prin exemplu, nu prin opinie

Demersul naţional este ini­ţiat de Asociaţia EcoAssist din Bucureşti, alături de 5 organizaţii non-guvernamentale de protecţia mediului din România şi are ca partener principal Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. R.N.P. ROMSILVA va furniza gratuit puieţii necesari realizării acestei acţiuni şi asistenţă de specialitate pe toate plantaţiile pe care se vor implica vo­luntarii. „Împădurirea naţională este un vis pe care ni-l îndeplinim! Ne dorim să ajutăm românii să conştientizeze etapele prin care trece o pădure până ajunge la maturitate, be­neficiile pe care le are pădurea matură pentru mediu şi om, şi urmărim să-i şi implicăm concret şi palpabil în acest demers care contribuie la creşterea suprafeţei împădurite a României!”, afirmă Liana Buzea, fondatoarea iniţiativei „Plantăm fapte bune în România”.

Împădurite: terenurile degradate sau neproductive

Înscrierea ca voluntar sau organizator se va face pe platforma online Komunomo, disponibilă pe www.plantamfaptebune.ro. În fiecare judeţ este vizată acoperirea a unei suprafeţe medii de 7 hectare de teren. Suprafeţele alese pentru împădurire vor fi neproductive, degradate, cu risc de alunecare sau deşertificare. Organizatorii vor asigura materialul săditor, echipamentul de lucru (lopeţi, cazmale) şi apă potabilă, iar în măsura posibilităţilor, vor pune la dispoziţie mănuşi de gră­dinărit, o gustare pentru fiecare voluntari şi transportul la locul acţiunii. Totuşi, întrucât resursele nu sunt nelimitate, voluntarii sunt rugaţi să sprijine proiectul prin acoperirea acestor necesităţi, în întâmpinarea organizării. În teren vor exista reprezentanţi ai organizatorilor şi ai partenerilor de proiect care vor instrui, îndruma şi sprijini participanţii pe parcursul zilei de plantare. Activitatea de plantare implică efort fizic susţinut, aşa că organizatorii au hotărât ca vâr­sta minimă de participare să fie 16 ani. Participanţii cu vârsta sub 18 ani trebuie să fie însoţiţi de părinţi sau un cadru didactic.

Prea puţini arbori, prea puţin oxigen!

Potrivit statisticilor făcute publice de organizatori, mai puţin de 27 % din suprafaţa ţării este acoperită cu păduri, în timp ce media europeană depăşeşte 29 la sută. În plus, conform datelor Ministerului Mediului, doar în 2006 aproape 127.000 hectare de pădure au dispărut în urma tăierilor rase şi a rări­rilor ilegale. În aceste condiţii, misiunea campaniei „Plantăm fapte bune în România” este să implice societatea civilă, publicul, autorităţile, companiile şi mass media în protejarea şi replantarea pădurilor. Organizatorii au anunţat că vor încerca să atragă în demersul lor Consiliul Judeţean, Instituţia Prefectului, Inspectoratul Şcolar, Direcţia Judeţeană de Tineret, iar Jandarmeria şi Administraţia Penitenciarelor au anunţat deja că susţin această cauză. De asemenea, organizatorii vor încerca să adune sponsorizări de peste 300.000 de euro şi să activeze 50.000 de vo­luntari care vor planta pe parcursul derulării campaniei peste 300 de hectare de pădure!

Contribuie şi tu la harta tăierilor de pădure

Voluntarii de plantare vor trebui să îşi asume răspunderea pe termen lung. Astfel, din momentul în care aceştia au plantat, până în momentul în care puieţii au ajuns în stadiul de masiv lemnos (între cinci şi şapte ani, în funcţie de specie), este esenţial ca fiecare voluntar să se implice în etapele de întreţinere (două-trei vizite pe an, descopleşirea de buruieni şi alte ierburi crescute lângă puiet, praşilă şi udarea puieţilor, dacă acest lucru este posibil). În plus, organizatorii au demarat şi realizarea unei hărţi a tăie­rilor de păduri din Romania, legale şi ilegale, unde fiecare hunedorean poate contribui, prin marcarea pe hartă şi adăugarea de fotografii, astfel încât tăie­rile să fie transparente şi întotdeauna ve­rificate. „Pădurile sunt o bogăţie pe care nu ne putem permite să o pierdem. Împreună putem să promovăm moduri în care să rămânem în continuare printre puţinele state din lume care au peisaje forestiere intacte şi păduri seculare. Putem să ne asigurăm că vom avea în continuare habitatele pentru mamiferele mari (precum ursul şi lupul) de pe teritoriul ţării noastre. Vom planta şi vom creşte noi înşine păduri, urmând paşii pe care experţii în dome­niul silvic îi aplică. Vom readuce pădurile României la importanţa lor cuvenită în rândul societăţii noastre”, menţionează organizatorii proiectului.

13 tăieri, 160 de hectare defrişate

Aceştia speră ca tot mai multe organizaţii neguvernamentale să li se alăture şi să contribuie la reîmpădurirea ţării cu ajutorul vo­luntarilor, în timp ce liceele şi universităţile sunt invitate să-şi anunţe elevii şi studenţii referitor la derularea acestei campanii naţionale. Asociaţia Eco Assist anunţă că în judeţul Hunedoara au fost raportate 13 tăieri de păduri, pe o suprafaţă de aproximativ 160 de hectare, comparativ cu 126 de tăieri raportate în judeţul cam­pion la tăieri – Covasna – care a rămas fără păduri pe o suprafaţă de peste 2.800 de hectare. La celălalt pol, cu foarte puţine păduri şi, în consecinţă, cu cele mai puţine tăieri, se regăseşte judeţul Călăraşi: doar cinci tăieri, care au însumat 7 hectare defrişate. Din fericire, judeţul nostru încă mai are păduri pe 43 la sută din suprafaţă, însă cifra nu este impresionantă, dacă ţinem cont că aproape 70 la sută din teritoriul judeţului Hunedoara este încadrat la categoria zonelor montane.

About Ada Beraru